România are nevoie de o Constituţie scrisă de la zero, scurtă, simplă, clară şi, mai ales, acoperitoare: să nu poată fi schimbate elemente care ţin de funcţionarea statului de către orice zăltat supărat pe guvernul de dinaintea lui.
Cine s-ar fi gândit că partidul care a fost ţinut la putere de Traian Băsescu (şi constataţi că preşedintele a dus absolut singur lupta politică pentru a ţine PDL la guvernare) nu va prevedea consecinţele uzurii şi necesitatea de a-şi pregăti, din vreme, o garnitură proaspătă de lideri?
Telegramele Wikileaks spun – în România şi oriunde aiurea – adevăruri pe care SUA Nu le-ar putea spune deschis fără să provoace adevărate scandaluri diplomatice. Orice informaţie din telegrame pleacă – vrem, nu vrem – de la acest adevăr.
Vasile Ernu şi Cristian Ghinea – doi oameni articulati pe ideologii diferite si angajati judecă viata partidelor care le reprezintă convingerile politice. Ei sunt suflul de dincolo de mecanismul oficial al politicii si revendicarea militanta a unei coerenţe. Răspunsurile lor la trei intrebari (referindu-se fiecare la partidul care în România înseamnă stânga/dreapta) rezumă maniera in care ar face ei politica.
Secretul ca un guvern să treacă o lege prin asumarea răspunderii constă în a nu face, la propriu, nimic: parlamentarii partidului care guvernează nu trebuie să meargă nici la şedinţa de asumare, nici la votul moţiunii de cenzură. Nu se abuzează de acest nefăcut nimic?
Cunosc cazuri de salariaţi la stat care au contracte de directori pe viaţă. Contractele nu conţin criterii de performanţă; dar conţin nişte clauze dure pentru societatea de stat nu doar dacă îl dă afară pe incompetent, ci şi dacă îndrăzneşte să-i schimbe funcţia.
Nimeni nu se gândește că tot ce se petrece acum pe scena politică depinde într-un mod esențial de ceea ce și-a propus Băsescu să facă după ce nu va mai fi șef al statului. Și asta pentru că eu, unul, nu găsesc în psihologia lui Băsescu nicio vocație pentru pasul înapoi.
Un lucru e cert: mai ușor i-a fost lui Traian Băsescu să câștige două rânduri de alegeri și să reziste unui referendum de suspendare, decât să reformeze un partid politic. Și, în aceeași logică: mai ușor îi va fi PDL să câștige alegerile viitoare după trei ani de criză, decât să se reformeze.
N-are a vorbi nici măcar Boc, în timpul (și folosul!) căruia se face această descindere în vămi. ”Acțiunea reprezintă dovada că guvernul manifestă toleranță zero față de corupție” – Hă-hă-hă i s-ar răspunde de la Cotroceni dacă ar fi premierul unui alt partid…
Cel mai vocal și mai dezinvolt vicepreședinte al PNL explică cine câștigă din alianța partidului cu PSD. De ce se opune cu atâta înverșunare proiectului lui Ponta și Antonescu, ce crede Ludovic Orban despre suspendarea lui Băsescu, despre stânga și dreapta în România, despre o alianță cu PDL.
Nu: nişte inşi care câştigă nişte alegeri finanţate ilegal nu au dreptul să vorbească despre reforma statului – stat în care totul e ilicit, începând cu modul în care se face politică.
Așa-zisa reformă a statului va putea fi făcută doar de un partid puternic, având în fruntea lui un vizionar sprijinit de o garnitură de știutori de carte determinați și influenți. Dar uitați-vă ce fizionimii au liderii taberelor care tocmai se pregătesc de înfruntare, atunci când rostesc sintagma ”reforma statului”.
Coabitarea dintre liberalii lui Tăriceanu și PSD a fost funcțională doar datorită unui catalizator care în curând nu va mai exista: ura față de un președinte care, iată, se apropie deja de jumătatea ultimului său mandat.
Problema actualei opoziţii este, de fapt, suma problemelor individuale ale fiecăruia dintre liderii acestor partide. Si PSD, şi PNL, şi PC au ratat momentul în care puteau deveni nu doar vizibili, ci şi utili.
Un contract pentru securizarea frontierelor, cu o valoare totală de aproape un miliard de euro atribuit unei firme franco-germane, şi aproape şapte ani de negocieri, renegocieri, ajustări de preţuri şi controverse. Cu toate acestea, Franţa şi Germania cer amânarea intrării României în Schengen. Frustrarea politică: contractul cu EADS a stat mereu – alături de alte exemple, în genul contractelor Bechtel, sau „Afacerea fregatelor” – pe palierul afacerilor strategice din punct de vedere al politicii externe.
Ascultaţi ce bine sună: „Noi respectăm toate obligaţiile dreptului internaţional. Aţi stat 30 de ani în România şi nu v-am întrebat de ce”.
Hai să nu ne pierdem în eufemisme. Marţi, 4 ianuarie 2011, puleţii cu pulan la brâu şi caschetă pe cap, aflaţi în misiune la punerea în aplicare a unei hotărâri a Justiţiei, au asistat, fără să aplice legea, la insultarea şi agresarea nu unei plăpânde femei, ci a executorului judecătoresc Paula Daniela Somaldoc.
Uitaţi-vă în legi şi în organizarea societăţii: statul nostru de drept, atâta cât, cel puţin din punct de vedere formal, este astăzi, nu-i altceva decât produsul condiţionărilor şi presiunilor extene din anii 1998-2006. Iar din punct de vedere politic, criza i-a dat României europene o şansă.
Clar, frumos, adevărat, drept. Dar în fața ”cifrelor” Parlamentului acestea adevăruri evidente sunt nuanțe, finețuri, parfum – este exact ca și cum i-ai vorbi lui ”Ciocu mic!” despre valorile ideologice ale dreptei, și lui ”Slănină” despre bazele politicii sociale de stânga.
Suedia, Danemarca, Olanda, Germania, Luxebourg, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia și Belgia au semnat vineri la Bruxelles un acord de cooperare pentru crearea unei uriașe
România are nevoie de o Constituţie scrisă de la zero, scurtă, simplă, clară şi, mai ales, acoperitoare: să nu poată fi schimbate elemente care ţin de funcţionarea statului de către orice zăltat supărat pe guvernul de dinaintea lui.
Cine s-ar fi gândit că partidul care a fost ţinut la putere de Traian Băsescu (şi constataţi că preşedintele a dus absolut singur lupta politică pentru a ţine PDL la guvernare) nu va prevedea consecinţele uzurii şi necesitatea de a-şi pregăti, din vreme, o garnitură proaspătă de lideri?
Telegramele Wikileaks spun – în România şi oriunde aiurea – adevăruri pe care SUA Nu le-ar putea spune deschis fără să provoace adevărate scandaluri diplomatice. Orice informaţie din telegrame pleacă – vrem, nu vrem – de la acest adevăr.
Vasile Ernu şi Cristian Ghinea – doi oameni articulati pe ideologii diferite si angajati judecă viata partidelor care le reprezintă convingerile politice. Ei sunt suflul de dincolo de mecanismul oficial al politicii si revendicarea militanta a unei coerenţe. Răspunsurile lor la trei intrebari (referindu-se fiecare la partidul care în România înseamnă stânga/dreapta) rezumă maniera in care ar face ei politica.
Secretul ca un guvern să treacă o lege prin asumarea răspunderii constă în a nu face, la propriu, nimic: parlamentarii partidului care guvernează nu trebuie să meargă nici la şedinţa de asumare, nici la votul moţiunii de cenzură. Nu se abuzează de acest nefăcut nimic?
Cunosc cazuri de salariaţi la stat care au contracte de directori pe viaţă. Contractele nu conţin criterii de performanţă; dar conţin nişte clauze dure pentru societatea de stat nu doar dacă îl dă afară pe incompetent, ci şi dacă îndrăzneşte să-i schimbe funcţia.
Nimeni nu se gândește că tot ce se petrece acum pe scena politică depinde într-un mod esențial de ceea ce și-a propus Băsescu să facă după ce nu va mai fi șef al statului. Și asta pentru că eu, unul, nu găsesc în psihologia lui Băsescu nicio vocație pentru pasul înapoi.
Un lucru e cert: mai ușor i-a fost lui Traian Băsescu să câștige două rânduri de alegeri și să reziste unui referendum de suspendare, decât să reformeze un partid politic. Și, în aceeași logică: mai ușor îi va fi PDL să câștige alegerile viitoare după trei ani de criză, decât să se reformeze.
N-are a vorbi nici măcar Boc, în timpul (și folosul!) căruia se face această descindere în vămi. ”Acțiunea reprezintă dovada că guvernul manifestă toleranță zero față de corupție” – Hă-hă-hă i s-ar răspunde de la Cotroceni dacă ar fi premierul unui alt partid…
Cel mai vocal și mai dezinvolt vicepreședinte al PNL explică cine câștigă din alianța partidului cu PSD. De ce se opune cu atâta înverșunare proiectului lui Ponta și Antonescu, ce crede Ludovic Orban despre suspendarea lui Băsescu, despre stânga și dreapta în România, despre o alianță cu PDL.
Nu: nişte inşi care câştigă nişte alegeri finanţate ilegal nu au dreptul să vorbească despre reforma statului – stat în care totul e ilicit, începând cu modul în care se face politică.
Așa-zisa reformă a statului va putea fi făcută doar de un partid puternic, având în fruntea lui un vizionar sprijinit de o garnitură de știutori de carte determinați și influenți. Dar uitați-vă ce fizionimii au liderii taberelor care tocmai se pregătesc de înfruntare, atunci când rostesc sintagma ”reforma statului”.
Coabitarea dintre liberalii lui Tăriceanu și PSD a fost funcțională doar datorită unui catalizator care în curând nu va mai exista: ura față de un președinte care, iată, se apropie deja de jumătatea ultimului său mandat.
Problema actualei opoziţii este, de fapt, suma problemelor individuale ale fiecăruia dintre liderii acestor partide. Si PSD, şi PNL, şi PC au ratat momentul în care puteau deveni nu doar vizibili, ci şi utili.
Un contract pentru securizarea frontierelor, cu o valoare totală de aproape un miliard de euro atribuit unei firme franco-germane, şi aproape şapte ani de negocieri, renegocieri, ajustări de preţuri şi controverse. Cu toate acestea, Franţa şi Germania cer amânarea intrării României în Schengen. Frustrarea politică: contractul cu EADS a stat mereu – alături de alte exemple, în genul contractelor Bechtel, sau „Afacerea fregatelor” – pe palierul afacerilor strategice din punct de vedere al politicii externe.
Ascultaţi ce bine sună: „Noi respectăm toate obligaţiile dreptului internaţional. Aţi stat 30 de ani în România şi nu v-am întrebat de ce”.
Hai să nu ne pierdem în eufemisme. Marţi, 4 ianuarie 2011, puleţii cu pulan la brâu şi caschetă pe cap, aflaţi în misiune la punerea în aplicare a unei hotărâri a Justiţiei, au asistat, fără să aplice legea, la insultarea şi agresarea nu unei plăpânde femei, ci a executorului judecătoresc Paula Daniela Somaldoc.
Uitaţi-vă în legi şi în organizarea societăţii: statul nostru de drept, atâta cât, cel puţin din punct de vedere formal, este astăzi, nu-i altceva decât produsul condiţionărilor şi presiunilor extene din anii 1998-2006. Iar din punct de vedere politic, criza i-a dat României europene o şansă.
Clar, frumos, adevărat, drept. Dar în fața ”cifrelor” Parlamentului acestea adevăruri evidente sunt nuanțe, finețuri, parfum – este exact ca și cum i-ai vorbi lui ”Ciocu mic!” despre valorile ideologice ale dreptei, și lui ”Slănină” despre bazele politicii sociale de stânga.
Suedia, Danemarca, Olanda, Germania, Luxebourg, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Norvegia și Belgia au semnat vineri la Bruxelles un acord de cooperare pentru crearea unei uriașe
