vineri

2 august, 2024

Adrian N Ionescu

Ministerul Transporturilor (MTIC) și Metrorex au semnat, marți, contractul de finanţare pentru „Edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură”. Contractul are o valoare totală de aproape aproape...
15 decembrie, 2020
UPDATE: Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a transmis premierului României propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu, Dan – Cătălin Vatamanu, având în vedere anunţul recent al AFM privind amânarea demarării Programului...
15 decembrie, 2020
Banca Centrală Europeană (BCE) va decide, probabil marţi, să lase băncile să plătească acţionarilor lor până la 15% din profiturile lor din anii 2019 și 2020, dacă vor convinge autorităţile de supraveghere că-şi pot permite aceste plăți. BCE...
15 decembrie, 2020
Bursa Română de Mărfuri (BRM) a lansat familia de indici bursieri ROGAS, care urmează să exprime evoluția prețurilor gazelor naturale pe piața liberă din România, potrivit unui comunicat al BRM, emis luni. Lansarea indicilor este posibilă după dezvoltarea...
14 decembrie, 2020
Cererea mondială de electricitate va înregistra o scădere istorică de 2% în 2020, reducerea fiind de peste trei ori mai mare decât cea din timpul crizei financiare din 2009 (-0,6%) – cea mai mare (atunci) de la Marea...
14 decembrie, 2020
Chiar dacă a consumat cu 7,6% mai puțină electricitate în economie și cu 5,1% în minus pe total, România a importat net în jur de 5% din consum în primele 10 luni ale anului 2020 față de aceeași...
14 decembrie, 2020
Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să îşi consolideze legislaţia pentru a proteja drepturile fundamentale ale cetăţenilor lor în raport cu inteligenţa artificială, potrivit unui raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a Uniunii Europene, aflată în Viena....
14 decembrie, 2020
Administratorii fondurilor de pensii au ajuns să dețină cumulat mari pachete de acțiuni la companii importante listate la Bursa de Valori București (BVB), precum băncile, companiile energetice, cele farmaceutice sau de servicii medicale. Astfel, pot influența anumite decizii...
13 decembrie, 2020
Parlamentarii germani au aprobat vineri un buget prin care guvernul celei mai puternice economii a Europei va cheltui anul viitor aproape 500 de miliarde de euro, din care 179,8 miliarde de euro vor fi noi împrumuturi, pentru a...
11 decembrie, 2020
Rezultatul alegerilor parlamentare din România indică o continuare a incertitudinii politicii fiscale viitoare, iar aprobarea bugetului de stat va fi un prim indiciu al direcției acesteia, potrivit unui raport al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings. Raportul Fitch...
11 decembrie, 2020
Președintele Hyundai Motor Group și liderii entităților sale au convenit să cumpere 80% din acțiunile companiei de robotică Boston Dynamics, de la SoftBank Group Corp, a anunțat Hyundai vineri. Boston Dynamics este evaluată la 1,1 miliarde dolari, mai...
11 decembrie, 2020
Cifra de afaceri a industriei a scăzut cu 8,6% în termeni nominali (pe total, piaţa internă şi piaţa externă), în primele 10 luni față de aceeași perioadă din 2019. Și numărul comenzilor noi din industria prelucrătoare a scăzut,...
11 decembrie, 2020
Rata anuală a inflaţiei a coborât până la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, cea mai mare scumpire din coșul produselor și serviciilor fiind cea a mărfurilor alimentare, de 3,81%. Costul serviciilor...
11 decembrie, 2020
Dacia și Ford au produs 404.699 de autoturisme în România în primele 11 luni ale anului 2020, mai puțin cu 10,52% (-47.573) față de aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat, vineri, Asociația Constructorilor de Automobile din România...
11 decembrie, 2020
Uniunea Europeană intenţionează să-și limiteze finanţarea acordată proiectelor din domeniul gazelor naturale, la cele care vizează „rețelele inteligente”. Condiția este ca acestea să contribuie la „integrarea regenerabilelor și a gazelor cu emisii reduse de carbon”, potrivit draftului unui...
10 decembrie, 2020
Pandemia coronavirus va provoca pierderi de venituri de 3.700 de miliarde de dolari băncilor lumii, până în 2024, și va fi nevoie de cel puțin 5 ani ca acestea să revină la nivelul rentabilității capitalului (ROE) din 2019....
10 decembrie, 2020
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în a fost de 14.858,3 milioane euro, în primele 10 luni ale anului 2020, mai mare cu 827,5 de milioane de euro (+5,9%) decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui...
10 decembrie, 2020
Compania care operează monopolul transportului de gaze naturale prin magistralele naționale, Transgaz (TGN), a fost amendată cu 34,16 milioane de lei, pentru încălcarea legii concurenței, „prin denaturarea procesului competitiv în cadrul a 8 proceduri de achiziție publică organizate...
10 decembrie, 2020
Economia României stagnează în regiunea „Watch Out” a țărilor cu o digitalizare fără progrese sensibile sau, altfel spus, în zona „îngrijorătoare”, „de ocolit”, ori „de urmărit” (în traducere optimistă) pe harta globală a digitalizării, potrivit indicilor din seria...
9 decembrie, 2020
Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) urmează să crească tarifele de distribuție valabile, de la 1 ianuarie 2021, pentru cei 8 operatori care livrează electricitate consumatorilor, potrivit proiectelor de ordine puse în dezbatere publică. Tarifele de distribuție...
9 decembrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: