vineri

29 martie, 2024

13 decembrie, 2020

Administratorii fondurilor de pensii au ajuns să dețină cumulat mari pachete de acțiuni la companii importante listate la Bursa de Valori București (BVB), precum băncile, companiile energetice, cele farmaceutice sau de servicii medicale. Astfel, pot influența anumite decizii ale aestora,  inclusiv prin colaborarea cu alți investitori instituționali, precum BERD, Fondul Proprietatea sau societățile de investiții financiare (SIF).

Numai fondurile de pensii administrate de grupurile NN și Allianz controlează (împreună cu alte entități ale acestora) 10% și respectiv 5% din acțiunile Băncii Transilvania (TLV), ca și 11% respectiv peste 8% din acțiunile celui mai mare furnizor privat de servicii medicale din România, Medlife (M), potrivit celor mai recente raportări trimise la Bursa de Valori București (BVB).


La Banca Transilvania (TLV) și Medlife (M) se înregistrează două dintre cele mai mari dețineri cumulate ale fondurilor de pensii, de peste 20%.

Fondurile de pensii mai au pachete dețineri cumulate de acțiuni mai mari de 10% la Electrica (EL) – cel mai mare furnizor de energie electrică din România, cele de acțiuni ale operatorului sistemului naționat de transport al gazelor naturale, Transgaz (TGN), la marele producător de gaze naturale Romgaz (SNG) și la BRD.

Cu o putere de vot cumulată de peste 10 – 20% se poate influența anumite decizii importante în adunările generale ale acționarilor, chiar dacă administratorii fondurilor de pensii își asumă rareori rolul de acționari activi, interesul lor principal fiind legat de valoarea participațiilor respective și de încasările de dividende, care sporesc activele fondurilor.


Fondurile de pensii din Pilonul 2 aveau dețineri de acțiuni de 13,54 miliarde de lei la 30 octombrie, adică de 19,27% din valoarea totală a activelor, dintre care cele mai mari erau ale fondului NN (4,782 mld. lei) și a AZT Viitorul Tău (2,84 mld. lei).

Se adaugă valoarea deținerilor de acțiuni ale fondurilor de pensii facultative (Pilonul 3), de peste 370 de milioane de lei, potrivit celor mai recente date ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Fondurile de pensii țintesc guvernanța corporativă a companiilor

Rapoartele societăților de administrare a fondurilor de pensii relevă dețineri minoritare și la alte câteva zeci de companii importante în economie, de la marele producător de aluminiu primar ALRO Slatina (ALR), energeticele Nuclearelectrica (SNN) și Transelectrica (TEL), farmaceuticele Antibiotice (ATB) și Biofarm (BIO) și până la DIGI Communications (DIGI).

Ponderea semnificativă a prezenței administratorilor fondurilor de pensii printre acționarii companiilor contribuie la asigurarea transparenței și la îmbunătățirea guvernanței corporatiste a companiilor și, astfel, la performanțele acestora, potrivit experților consultați de cursdeguvernare.ro.

„Fiecare administrator de fonduri de pensii în parte, în funcție de propria strategie, poate coopera cu alți investitori instituționali, cu care se poate regăsi pe aceleași aliniamente în privința unor decizii în adunările generale ale acționarilor, a explicat Radu Crăciun (foto), președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Una din situațiile „în care se poate coopera, și cu alte tipuri de investitori instituționali, cum sunt Fondul Proprietatea (FP) sau BERD, este de pildă alegerea unor profesioniști în consiliile de administrație ale companiilor, cu implicații asupra îmbunătățirii guvernanței lor corporatiste”, a completat Radu Crăciun. Expertul citat este și directorul general al BCR Pensii și a ținut să precizeze că APAPR nu se implică în astfel de colaborări.

Forța deținerilor fondurilor de pensii crește mult împreună cu cea a altor investitori instituționali.

Forța investitorilor instituționali

„Deținerile de acțiuni listate ale fondurilor de pensii, SIF-urilor și FP au ramas concentrate în zona acțiunilor Blue-Chip listate la Bursă, primele 10 acțiuni din top cumulând 86,7% din expunerea totală a fondurilor pe piața principală a BVB, iar primele 20 de actiuni, 96,3%. Banca Transilvania (TLV) a trecut pe primul loc in acest top”, potrivit datelor la 30 iunie din cele mai recente rapoarte ale fondurilor, cercetate într-o analiză a casei de brokeraj Prime Transaction.

Între timp, fondurile de pensii au continuat să cumpere acțiuni, „acest lucru compensând parțial deprecierile cauzate de scăderea cotațiilor acțiunilor. Per total s-a înregistrat o creștere cu 1,2 miliarde de lei determinată de cumpărările de acțiuni și o scădere de aproape 3,8 miliarde de lei determinată de scăderea cotațiilor”, spune analistul Marius Pandele în analiza citată.

Pierderile produse de scăderea cotațiilor s-au redus până la 3,1 miliarde de lei după încasarea dividendelor.

În topul achizițiilor de acțiuni domină 4 emitenți: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, BRD și Romgaz. Cele mai mari achiziții au fost cele realizate de fondul de pensii NN la TLV si FP, fiecare în valoare cumulata de peste 100 milioane de lei.

Printre puținii emitenți la care s-au înregistrat vânzări nete de acțiuni au fost patru dintre SIF-uri, Vrancart (VNC) Și Erste Bank (ESB), potrivit sursei citate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: