marți

16 iulie, 2024

14 decembrie, 2020

Cererea mondială de electricitate va înregistra o scădere istorică de 2% în 2020, reducerea fiind de peste trei ori mai mare decât cea din timpul crizei financiare din 2009 (-0,6%) – cea mai mare (atunci) de la Marea Depresie din anii 1930, potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA).

Este și cel mai mare declin de la jumătatea secolului trecut încoace și a fost rezultatul crizei pandemiei, care este pe cale să determine o contracție de 4,4% a economiei globale (față de numai 0,1% în 2009), potrivit raportului citat.


Producția din resurse regenerabile este singura în creștere, cu 7%, în vreme ce generarea pe bază de cărbune scade cu 5%, cea nucleară cu 4%, iar producția energetică pe gaze cu 2%.

Prețurile s-au prăbușit, pentru indicele IEA care urmărește modificările din economiile majore prognozându-se un declin de 28% în 2020, după ce deja scăzuse cu 12% în 2019.

Regenerabilele acoperă deja 28% din producția totală de energie electrică la nivel mondial, iar anul viitor își va mai adăuga un punct procentual.

Toate sectoarele responsabile de emisii de CO2 produc pe ansamblu cu 5% mai puțină electricitate în 2020.

Europa a fost afectată cel mai mult de pandemie


Pandemia de coronavirus şi măsurile aferente menite să oprească expansiunea acesteia au redus cererea de electricitate, iar Europa a fost regiunea cea mai afectată, cu o reducere a cererii de 4%.

„Scăderile au fost mai pronunţate în ţările unde comerţul, turismul şi serviciile au cea mai mare greutate în economie, în timp ce în statele cu o mai mare importanţă a industriei scăderea cererii s-a resimţit mai puţin”, spune raportul IEA.

Astfel că, Italia, Spania și Regatul Unit au înregistrat scăderi de 6%, iar Franța și Germania de 5%.

În România, consumul final de electricitate al României a coborât cu 5,1% până la aproape 43,7 miliarde kWh.

(Citiți și: „5% din consumul de electricitate din România este acoperit din import”)

În Japonia cererea a scăzut cu 4%, în Coreea cu 3%, în India cu 2%. Cererea din Rusia a scăzut cu 3%, în Brazilia cu 4%.

China va fi singura economie importantă care va avea o creștere de 2% de cerere de electricitate, grație revenirii mai rapide a economiei. Regiunea Asia – Pacific acoperă 48% din cererea globală.

Revenire „modestă” în 2021

IEA se așteaptă la o revenire modestă a cererii globale de electricitate în 2021, de aproximativ 3%, mult sub cea a ieșirii din criza din 2099. În 2010, cererea de electricitate crescuse cu 7,2%.

Creșterea de cerere va fi determninată mai ales de China și de India. De altfel, China acoperă 28% din consumul global de electricitate.

Producția din resurse regenerabile în creștere va fi „știrea principală” a anului viitor: până la 29% din piață.

Creșterea producției nucleare va fi de 2,5%, pe seama reluării celei din Franța și Japomnia, dar și a intrării în funcțiune a unor centrale noi în China și Emiratele Arabe Unite.

Ca urmare, producția din resurse fosile va continua să se contracte, dar mai puțin în economiile emergente.

La nivel global, creșterea producției pe cărbune va fi de 3%, cea pe gaze de 2%, iar cea a emisiilor de CO2 de 2% în 2021.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: