miercuri

24 aprilie, 2024

14 decembrie, 2020

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să îşi consolideze legislaţia pentru a proteja drepturile fundamentale ale cetăţenilor lor în raport cu inteligenţa artificială, potrivit unui raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a Uniunii Europene, aflată în Viena.

„Inteligenţa Artificială (AI) nu este infailibilă, este produsul oamenilor iar oamenii pot face greşeli. De aceea, oamenii trebuie să fie conştienţi atunci când AI este utilizată, despre modul în care funcţionează şi cum pot fi contestate deciziile automatizate”, susţine directorul FRA, Michael O’Flaherty.

Inteligența artificială poate afecta nu doar intimitatea și datele personale, ci poate duce și la discriminări și în aplicare justiției, iar legislația trebuie să aibă în vedere aceste lucruri. Oameni trebuie să poată contesta deciziile AI, iar organizațiile care o folosesc să explice cum o fac.


Trebuie de asemeni evaluate potențialele efecte negative ale utilizării AI înainte de a o folosi.

Circa 42% din companiile europene au recurs la AI, cele mai multe în Cehia (61%), dar și Bulgaria (54%) şi Lituania (54%) sunt ţările unde recursul la AI este cel mai răspândit. Numărul companiilor care folosesc AI este de asemenea mare și în România, cele mai multe fiind firme de soft.

„O mare parte a interesului pentru inteligența artificială (AI) se concentrează pe sprijinul său potenţial pentru creşterea economică. Modul în care poate afecta drepturile fundamentale a primit mai puţină atenţie”, spune raportul „Getting the future right – Artificial intelligence and fundamental rights in the EU”.


Raportul FRA vine în contextul în care Comisia Europeană se pregătește să elaboreze o legislaţie care să acopere sectoarele cu un risc ridicat precum sănătatea, energia, transporturile şi unele părţi din sectorul public.

AI poate de asemenea crea discriminări la angajare dacă anumite criterii exclud categoriile de populaţie pe baza numelui de familie sau a adresei.

Inteligenţa Artificială este utilizată în special de firmele de publicitate care vor să ţintească consumatorii online graţie algoritmilor iar pandemia de coronavirus a accelerat adoptarea AI, susţine raportul FRA.

Raportul FRA este bazat pe mai mult de 100 de interviuri cu organizaţii publice şi private care utilizează deja Inteligenţa Artificială din Spania, Estonia, Finlanda, Franţa şi Olanda.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: