Evenimentul

”Nu am venit să dau socoteală!” Cele două ”Viorici” și criticile dure ale partidelor din Parlamentul European

De două ori a vorbit miercuri premierul Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului European: o dată ca să prezinte mesajul cu care a fost trimisă de… Mai mult

03.10.2018

La obiect

Raport finalizat la nivelul anului 2017 – investițiile străine au depăşit 75 de miliarde de euro. Domeniile către care s-au îndreptat banii

Soldul investițiilor străine directe (ISD) în economia României a crescut anul trecut la 75.581 milioane  euro, dar în echivalent raportat la PIB s-au diminuat de… Mai mult

02.10.2018

La obiect

”Economiile europene au prea puțin spațiu fiscal pentru a face față unei recesiuni sau crize”: BCE avertizează, înainte de-a opri ”tiparnița de bani”

Economia zonei euro are încă nevoie de ample stimulente monetare pentru a atinge ţinta Băncii Centrale Europene (BCE) privind stabilitatea preţurilor, a declarat Benoit Coeure,… Mai mult

01.10.2018

La obiect

Statul împrumută primăriile pentru căldura de la iarnă la dobânzile băncilor comerciale. Ba chiar mai mari

Trezoreria statului poate oferi credite administrațiilor locale la dobânzi comparabile, sau chiar mai mari în unele cazuri, decât cele practicate de băncile comerciale. Lipsite de… Mai mult

01.10.2018

Articole despre «regulament»

Camera Deputaților / Opoziția face primul pas pentru schimbarea lui Liviu Dragnea

PNL, PMP, USR și deputații neafiliați din grupul condus de Victor Ponta au depus miercuri un proiect pentru schimbarea Regulamentului Camerei. Conform propunerii, o solicitare… Mai mult

26.09.2018

Spălarea banilor prin bănci: Comisia Europeană schimbă regulile de acţiune pentru Autoritatea Bancară Europeană

Comisia Europeană (CE) a finalizat o propunere de modificare a Regulamentului de instituire a Autorității Bancare Europene (ABE), pentru a  consolida rolul acesteia în supravegherea fenomenului… Mai mult

12.09.2018

ANRE a modificat condiţiile de racordare la reţelele electrice: Reduce unele termene de autorizare şi costuri

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a decis miercuri modificarea Regulamentului de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, în sensul simplificării… Mai mult

27.06.2018

BNR vrea să scadă gradul de îndatorare la acordarea de credite pentru persoanele fizice

Banca Naţională a României (BNR) a distribuit băncilor pentru consultări un proiect de modificare a Regulamentului 17/2012, care prevede coborârea consistentă a gradului de îndatorare.… Mai mult

13.06.2018

Noi reguli în vigoare referitor la portabilitatea serviciilor de conținut online în UE

Furnizorii de servicii de conținut online contra cost trebuie să le furnizeze abonaților lor aceleași servicii, indiferent unde se află aceștia în UE, potrivit Regulamentului… Mai mult

02.04.2018

Cristi Dănileț / Opinie VeDemJust privind raportul Ministerului Justiției de revocare a șefului DNA

Cristi Danilet
OPINIE A ASOCIAȚIEI „VOCI PENTRU DEMOCRAȚIE ȘI JUSTIȚIE” (VeDemJust) CU PRIVIRE LA RAPORTUL MINISTRULUI JUSTIȚIEI CE A STAT LA BAZA PROPUNERII DE REVOCARE A PROCURORULUI-ȘEF… Mai mult

26.02.2018

Comisia SRI și-a schimbat propriul regulament, senatorul Țuțuianu anunță controale inopinate la unitățile serviciului

Comisia SRI a aprobat marţi un proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului 30/ 1993 privind funcţionarea acesteia, dar şi un proiect de Regulament de… Mai mult

15.03.2017

Guvernul a stabilit în ce situații se ridică mașinile parcate neregulamentar

Ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată în ședința de joi, astfel încât să fie rezolvate… Mai mult

16.12.2016

Noi instrumente pentru combaterea fraudelor vamale în UE – baze de date privind importurile, exporturile și tranzitul de mărfuri

Statele UE au la dispoziție, începând de joi, două baze de date care-i vor ajuta să combată mai eficient fraudele vamale. Autoritățile naționale și OLAF-ul… Mai mult

01.09.2016

Greu de demis: PSD încearcă modificarea regulamentului Camerei Deputaților pentru a-l înlocui pe Valeriu Zgonea

“Am vorbit cu colegii mei să nu mai declanșeze proceduri care să se blocheze la domnul care fuge cu scaunul. Vor depune la Comisia de… Mai mult

09.05.2016

Document / Camera Deputaților oficializează ”mașina de vot”

Plenul Camerei Deputaților a votat miercuri, cu majoritate, schimbarea de regulament a acestui for legislativ astfel încât, în baza deciziei politice a liderilor de grup,… Mai mult

16.03.2016

PE: Neutralitatea internetului – votată fără amendamente: am putea avea ”internet cu două viteze”. Inventatorul www s-a opus

Parlamentul European a votat marți Regulamentul privind piața unică în sectorul comunicațiilor electronice, ce conține și principiul neutralității internetului, care le impune furnizorilor de servicii… Mai mult

28.10.2015

Camera Deputaţilor și-a aprobat noul regulament – preşedintele instituției poate fi revocat doar la propunerea grupului din care face parte, indiferent de cum se schimbă majoritatea

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 215 voturi pentru, 8 împotrivă şi 97 abţineri, modificarea regulamentului propriu care stabileşte, între altele, că revocarea preşedintelui Camerei… Mai mult

06.05.2015

Regulamentul Camerei Deputaților a fost respins

Proiectul de modificare a regulamentului Camerei Deputaților care a generat dezbateri din cauza prevederilor care vizau întărirea imunității parlamentare nu a fost aprobat de plenul… Mai mult

25.03.2015

Parlamentul a pregătit amendamente care sporeasc imunitatea deputaților: Dezbaterea se va face la concurență cu ridicarea imunității lui Dan Șova și Darius Vâlcov

Majoritatea parlamentară a introdus în proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaților amendamente menite să consolideze sau chiar să sporească imunitatea în fața solicitărilor justiției,… Mai mult

24.03.2015

Acte normative aflate pe agenda de lucru a guvernului în ședința din 9 octombrie

   Biroul de presă al guvernului anunță că în ședința din 9 octombrie, Executivul ar putea avea pe agenda de lucru următoarele acte normative:                      … Mai mult

09.10.2013

Parlamentul European a votat pentru reintroducerea vizelor pentru americani și canadieni, dacă SUA și Canada blochează libera circulaţie a românilor

Parlamentul European a votat, joi, o rezoluţie de modificare a Regulamentului UE privind vizele, prin care se introduce o clauză de reciprocitate care obligă SUA… Mai mult

12.09.2013

Ponta forțează: Demisionez, dacă PSD se răzgângește cu schimbarea lui Geoană de la Senat

Liderul PSD, Victor Ponta, a amenințat, marți, că demisionează din fruntea partidului, dacă nu va fi respectată hotărârea inițială a Biroului Permanent al social-democraților, care… Mai mult

09.11.2011

Ponta forțează: Demisionez, dacă PSD se răzgângește cu schimbarea lui Geoană de la Senat

Liderul PSD, Victor Ponta, a amenințat, marți, că demisionează din fruntea partidului, dacă nu va fi respectată hotărârea inițială a Biroului Permanent al social-democraților, care… Mai mult

08.11.2011

Victor Ponta: USL nu blochează, ci respinge Legea asistenţei sociale

Victor Pota, preşedintele PSD, a afirmat luni, după şedinţa liderilor USL, că guvernul nu-şi poate asuma răspunderea pe Legea asistenţei sociale în această sesiune, întrucât… Mai mult

31.10.2011

Articole mai vechi »

Europa

Peter Praet, economist șef BCE: Îmbătrânirea populaţiei poate duce la recesiuni mai îndelungate

Razvan Diaconu

Îmbătrânirea populaţiei în Europa ar putea duce la înăsprirea constrângerilor politicilor monetare și, ca urmare, la perioade de recesiune mai lungi şi la recuperări mai… Mai mult

Stiri

Teleorman, al 14-lea județ cu pestă porcină africană. Petre Daea: Cineva o să facă închisoare

Mariana Bechir

Pesta Porcină Africană (PPA) a fost confirmată în judeţul Teleorman la probele prelevate dintr-un cadavru de porc găsit într-o zonă situată în extravilan, a anunţat… Mai mult

Europa

Programul Operațional Regional a fost modificat: Peste 220 de milioane de euro, realocate pentru IMM și infrastructura din sănătate

Adrian N Ionescu

Programul Operaţional Regional (POR) pentru România a fost modificat pentru realocarea unor fonduri de este 220 de milioane de euro pentru competitivitatea IMM-urilor şi dezvoltarea… Mai mult

Stiri

Consiliul Concurenţei: CFR S.A. a pierdut bani la rectificare din cauză că nu a respectat planul de investiții

Adrian N Ionescu

Calea ferată din România se degradează de la an la an, iar compania de infrastructură CFR SA trimite la buget sute de milioane de lei,… Mai mult

Stiri

Decizie a secției pentru procurori a CSM: Vechimea minimă decisă prin OUG nu se aplică decât pentru viitor

Mariana Bechir

Procurorii de la DNA, DIICOT şi de la Parchetul General rămân în funcţii chiar dacă au o vechime de opt ani, a decis miercuri Secția pentru… Mai mult

Europa

România, cea mai mare rată a inflației din UE și în septembrie – s-a triplat într-un an

Adrian N Ionescu

Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) din România s-a situat la 4,7% în septembrie, neschimbat faţă de cel din august, dar mai mult decât… Mai mult

Stiri

Victor Ciorbea a intrat în concediu chiar când i se cere să atace la CCR Legile Justiției. E singurul care poate să o facă

Mariana Bechir

UPDATE: Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, transmite, că solicitările de sesizare pe OUG pe legile justiţiei sunt analizate de Biroul contencios din cadrul instituţiei, precizând că perioada… Mai mult