Cristi Dănileț / Opinie VeDemJust privind raportul Ministerului Justiției de revocare a șefului DNA

OPINIE A ASOCIAȚIEI „VOCI PENTRU DEMOCRAȚIE ȘI JUSTIȚIE” (VeDemJust) CU PRIVIRE LA RAPORTUL MINISTRULUI JUSTIȚIEI CE A STAT LA BAZA PROPUNERII DE REVOCARE A PROCURORULUI-ȘEF AL DNA,

către CSM, secția pentru procurori:

pentru a o avea în vedere atunci când veți analiza în secție raportul ministrului. Noi credem că raportul este întocmit în mod defectuos, conținând erori de logică, de analizare și greșeli de fond ce alterează astfel temeinicia propunerii de revocare a Procurorului-șef al DNA. Astfel:

– Deși poartă titulatura de „Raport”, documentul nu urmează structura consacrată pentru întocmirea unor astfel de documente: prezentarea obiectivelor raportării, metodologia folosită, descrierea instituției, analiza constatărilor, propunerea de înlăturare a deficiențelor. O altă neconformitate formală este aceea că din 36 de pagini, un număr de 10 pagini cuprind citate din decizii ale CCR și avize ale Comisiei de la Veneția, când în mod normal trebuia să se facă doar o trimitere la ele, mai ales că ele apar și în anexă; mai rămân, în fapt, 26 de pagini de alegații;

– Raportul este asumat prin semnătură de către ministrul justiției, care este totodată cel care ia decizia de propunere de revocare, ceea ce este total neobișnuit: de regulă, rapoartele de acest fel sunt întocmite de o echipă și apoi, în baza lor, organul decizional își asumă soluția. Acest mod neobișnuit întocmire a permis o eroare logică inadmisibilă la un astfel de nivel și anume apelul la autoritate: raportul debutează cu funcțiile și personalitatea ministrului, ceea ce nu poate nicidecum valida temeinicia susținerilor sale. De asemenea, acest mod de întocmire a raportului a permis ca ministrul justiției să își aroge calități de psiholog: el analizează și stabilește „comportamentul autoritar către discreționar” (?!) al unui magistrat, afirmații care nu sunt susținute de date factuale și analiza unor specialiști;

– Raportul nu corespunde scopului declarat prin titlu: deși își propune să analizeze „activitatea managerială la DNA”, la pagina a doua se arată în mod expres că este vorba, de fapt, doar de activitatea managerială a procurorului-șef al DNA. Cu toate acestea, nu se face nicio referire la obligațiile acestuia conform reglementărilor legale și regulamentare; nu este nicio referire la data numirii în funcție; nu sunt analizate calitativ și cantitativ realizările acestuia. Ca urmare, este evident încă de la primele pagini că raportul este întocmit doar cu scopul precis de a releva deficiențe care să vizeze șeful instituției;

– Ministrul induce publicului percepția eronată că procurorii ar fi în subordinea sa, ignorând că sintagma „procurorii își desfășoară activitatea…..sub autoritatea ministrului” din Constituție a fost interpretată atât cu ocazia elaborării Constituției, cât și ulterior de toți doctrinarii în materie, ca referindu-se la chestiuni administrative, nicidecum funcționale;

– Prin modul de întocmire a raportului s-a încălcat decizia CCR nr. 433/2004: revocarea este asimilată unei sancțiuni disciplinare, ca urmare trebuia respectat dreptul la apărare a celui vizat: raportul întocmit de ministru nu a fost trimis în draft procurorului-șef DNA și nu i s-au cerut explicații prealabile emiterii sale, pentru a se evita prezentarea publică a unor inexactități. Mai mult, postarea raportului încalcă o uzanță în astfel de proceduri, punându-se o presiune publică enormă asupra CSM care urmează să ia decizia cu privire la avizul consultativ;

– Ministrul justiției nu respectă o hotărâre a CSM cu privire la managementul DNA: raportul său se bazează pe informații respinse de secția de procurori prin hotărârea nr. 686/2017: cât timp ele nu se susțin, au fost înlăturate și nu pot constitui baza unor decizii;

– Una dintre anexele raportului, pe care acesta se bazează, este un document al Inspecției Judiciare care este nepublic (nu clasificat!), potrivit reglementărilor Inspecției Judiciare și CSM; totodată, postarea sa pe site-ul instituției încalcă legislația cu privire la datele cu caracter personal, fiind omisă înlăturarea acestora din documentul oferit publicului. Mai mult, analiza acestui document de secția de procurori învestită cu cererea de revocare ar bloca analizarea aceluiași document în procedura disciplinară;

– Ministrul își arogă în mod nelegal un rol disciplinar, deși atribuțiile în această materie aparțin secției de disciplină pentru procurori. Astfel, el face afirmații certe în legătură încălcarea obligațiilor statutare aduse pentru doi procurori DNA (unul fiind șeful DNA), cazul fiind în curs de desfășurare la secția de procurori a CSM în materie disciplinară. Procedând astfel, ministrul pune presiune asupra secției de procurori;

– Ministrul își arogă în mod nelegal un rol deontologic asupra magistraților, făcând alegații asupra încălcării Codului deontologic de șeful DNA. Or, această atribuție nu îi aparține ministrului, ci secției de procurori a CSM, care nu a fost sesizată în acest sens nici măcar de el;

– Ministrul își întemeiază raportul pe afirmații făcute în spațiul public în legătură cu modul de derulare a două procese penale aflate în curs de soluționare (cazul Belina, cazul Sturza), ceea ce este interzis unui ministru, mai ales al justiției, de către standardele internaționale privind independența justiției;

– Ministrul impută șefului DNA că a supravegheat o anchetă (cazul OUG 13/2017), deși supravegherea activității procurorilor este un drept conferit de normele din codul de procedură penală procurorului ierarhic superior, fiind însăși esența principiului controlului ierarhic ce caracterizează procurorii;

– Cu privire la îngrijorările partenerilor externi și imaginea iremediabil distrusă a României,  ministrul este într-o gravă eroare, situația fiind exact invers. Dacă România are astăzi o imagine bună, ea se datorează faptului că s-a realizat reforma justiției în anii 2004-2005, că lupta anticorupție din perioada 2005-2017 a dus la condamnarea unor demnitari, magistrați, șefi din administrație, iar DNA și ANI au devenit un model în Sud-Estul Europei, că magistrații înșiși au protestat împotriva încercărilor de încălcare a independenței lor în decembrie 2017 și că sute de mii de oamenii apără în stradă justiția de peste un an de zile, în mod regulat. Dacă România are o imagine proastă, pe lângă sute de miniștri, parlamentari, șefi de instituții și magistrați condamnați pentru corupție, pe lângă români care comit infracțiuni în străinătate, pe lângă schimbarea a trei Guverne într-un an, această imagine este generată și de faptul că Guvernul a încercat să modifice abuzul în serviciu impunând un prag de 200.000 lei, iar acum parlamentarii dorind ca acesta să fie de 200.000 euro; Guvernul a propus eliberarea din penitenciare a mii de oameni prin grațiere, inclusiv pentru infracțiuni cu violențe și de serviciu și corupție; Parlamentul a modificat radical infracțiunea de conflict de interese; Parlamentul a aprobat o „amnistie” în domeniul conflictelor de interese constatate de ANI în ultimii cinci ani; ministrul justiției însuși a făcut propuneri în vara lui 2017 pentru știrbirea independenței Inspecției Judiciare și a procurorilor; iar în toamnă au apărut propuneri făcute de unii parlamentari de scădere a pedepselor pentru infracțiuni de corupție, de eliminare a posibilității de arestare a celor suspectați de corupție care au o conduită ce împiedică desfășurarea normală a procesului penal și de eliminare a unor mijloace de probă extrem de importante în lupta anticorupție. Aceste modificări au fost descurajate de CSM, de 4000 de magistrați, de 100 de ONG-uri și de sute de mii de oameni din țară și din străinătate ieșiți în stradă de disperare că unii vor să se situeze deasupra legilor;

– Ministrul confundă instituția cu persoana, exact invers de cum citează el însuși din Avizul Comisiei de la Veneția: impută șefului DNA ceea ce alți angajați ai sistemului au făcut – transcrieri unor discuții înregistrate care ar fi neconforme cu realitatea, comportamente inacceptabile ale unor procurori, retragerea unui comunicat de presă de pe site-ul DNA. Raportul nu stabilește cine sunt cei vinovați de acestea, ci le impută direct șefului DNA fără a stabilit limitele responsabilității acestuia. Or, acest lucru poate fi stabilit doar în urma unei anchete administrative și disciplinare, dar în orice caz interne, a sistemului judiciar, nicidecum ministeriale;

– Ministrul e nemulțumit că cel care conduce DNA nu s-a prezentat la o comisie specială a Parlamentui să spună unde era în calitate de Procuror General al României în anul 2009 într-o anumită noapte. Noi susținem respectarea tuturor deciziilor CCR, dar din perspectiva noastră nu vedem cum ar fi afectate calitățile manageriale ale conducătorului instituției DNA din anul 2018 de neprezentarea la acea comisie.

– Ministrul mai este nemulțumit că șeful DNA a prezentat public efectele unei decizii CCR cu privire la abuzul în serviciu care a dus la închiderea a 245 de dosare și pierderea de către statul român a 188 milioane de euro. Noi considerăm că explicarea către publicul larg a efectelor unor acte normative sau decizii ale CCR este indicată să vină din partea unor profesioniști ai dreptului. Iar când paguba creată bugetului de stat nu mai poate fi recuperată în sute de dosare, publicul are tot dreptul să știe motivele;

– Raportul critică modul de comunicare a șefului DNA. Considerăm că aceste critici ar fi trebui formulate pe baza opiniei unor experți, nicidecum pe baza percepțiilor subiective ale ale ministrului acre nu excelează deloc la acest capitol. Oricum, interviurile date presei străine de procurorul-șef al DNA nu sunt singurele date de un magistrat român. Mai mult, prezentarea planurilor politicienilor și oamenilor de afaceri de a se pune la adăpost de răspunderea penală prin modificări legislative și amnistie fac ca politicile statului român să fie deturnate în favoarea grupurilor de interese. Or, într-un stat de drept autentic, noi credem că locul condamnaților nu este în posturi de demnitate publică, iar ministrul justiției trebuie să împărtășească această opinie care este extrem de comună în țările membre UE!

– Ministrul nu este de acord că șeful DNA s-a pus pe lista celor care intervievează procurorii care aplică pentru DNA. Această atribuție este firească într-o instituție și este necenzurabilă;

– Ministrul e nemulțumit că șeful DNA se implică în schimbările de politică penală. Opinia unității de elită anticorupție cu privire la modificările legislative este utilă. Există chiar atribuții legale de propunere sau avizare de către magistrați a unor propuneri legislative. Mai mult, în baza principiului colaborării loiale dintre autoritățile statului, e normal să fie ascultate opiniile celor care combat corupția atunci când se modifică cadrul de funcționare și operare în acest domeniu. Că este așa o spune Consiliul Europei în două opinii ale CCJE: „Magistraţii trebuie să fie consultaţi şi să joace un rol activ în elaborarea oricărei legislaţii ce priveşte statutul lor şi funcţionarea sistemului judiciar” (A se vedea Avizul CCJE nr. 3(2002), paragraful 34) și „Competenţa magistraţilor este valoroasă şi atunci când este vorba despre chestiuni din afara politicii judiciare” (A se vedea Avizul CCJE nr. 18(2015), paragraful 31)

– Ministrul e nemulțumit că șeful DNA a creat imaginea cum că România ar fi un stat profund corupt. Din păcate nu este doar o imagine, ci este o realitate: România este un stat captiv, cu o corupție endemică, extinsă la toate instituțiile și autoritățile statului. Doar dacă amintim de Indexul de percepție a corupției lansat săptămâna trecută, vedem că România ocupă în UE locul 25 la corupție, iar în clasamentul mondial suntem sub jumătatea listei;

– Raportul este pe alocuri ilogic: după ce afirmă că rostul procurorilor nu este să obțină condamnări cu orice preț, imediat vine și critică faptul că a crescut numărul de achitări ca și cum acest lucru ar fi în mod automat ceva culpabil (noi bănuim că este vorba de achitările pentru abuzul în serviciu generate de decizia CCR menționată mai sus). De asemenea, după ce critică șeful DNA că se implică în unele dosare (cazul OUG 13), vine și critică neimplicarea în alte dosare care au ajuns la prescripție (cazul Microsoft);

– Raportul omite în mod inexplicabil explicații ministeriale în legătură cu intensele dezbateri publice privind cazul Microsoft și cazul DNA Ploiești. Ministrul are astfel o dublă măsură: pe situații mai vechi și nesoluționate încă își prezintă opinia și găsește responsabilul, dar nu are nicio opinie referitoare la cele mai mari așteptări din ultimele luni ale publicului. Eliminarea printr-un singur rând a celui mai important caz din istoria DNA vizând mai mulți miniștri, soldat  cu un prejudiciu uriaș, denotă o ignorare a unei situații halucinante, bugetul de stat fiind „prădat” într-un mod inacceptabil. Credem că este de datoria ministrului justiției ca, în zilele următoare, să înștiințeze toate autoritățile astfel păgubite care sunt mijloacele administrative sau civile pentru recuperarea prejudiciilor de la cei vinovați de producerea lor, dar neurmăriți penal.

*

În concluzie, raportul ministrului justiției ignoră practicile în domeniu. Publicarea lui mai înainte de sesizarea CSM a pus o presiune uriașă pe instituție și constituie o lovitură de imagine a celei mai reprezentante figuri în lupta anticorupție din ultimii cinci ani. Ministrul folosește informații nepublice sau zvonuri din presă pentru a-și fonda o decizie luată mai înainte de finalizarea evaluării. Celelalte motive nu justifică propuenrea de revocare. Raportul este profund subiectiv și cu un singur obiectiv: nu de analiză a activității unei instituții sau șefului acestuia, ci de revocare a șefului DNA.