sâmbătă

20 aprilie, 2024

virgil popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat, marţi, la DNA, în calitate de martor în Dosarul Romarm, în care a fost inculpat fostul selecționer al României Victor Pițurcă, conform unor surse G4media. El a dat declarații în dosarul...
7 martie, 2023
Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri, la Seul, o întrevedere cu omologul său sud-coreean, Han Duck-soo, în contextul vizitei oficiale pe care o efectuează delegația guvernamentală românească în Coreea de Sud. „Suntem deschişi să analizăm posibilităţile unei cooperări...
21 decembrie, 2022
Miniștrii europeni ai energiei nu au reușit să ajungă, marți seară, la un acord privind plafonarea prețului la gazele naturale, discuțiile urmând să fie reluate săptămâna viitoare, a anunțat ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela, a cărui țară...
14 decembrie, 2022
În primele opt luni ale acestui an, România a importat o cantitate de 5,63 milioane de tone de petrol, cu 16,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Circa 35% din aceste importuri au fost realizate...
5 decembrie, 2022
Ţările membre UE, reprezentate prin miniștrii Energiei, şi-au exprimat joi divergenţele de opinie cu privire la propunerea Comisiei Europene referitoare la plafonarea preţului gazelor naturale la nivelul de 275 euro/MWh atunci când timp de două săptămâni consecutive prețul...
25 noiembrie, 2022
Regulamentul propus recent de Comisia Europeană pentru corecţia preţului gazelor naturale la plafonul de 275 euro/MWh reprezintă mai degrabă o invitaţie la scumpiri, şi nu un mecanism de plafonare, a transmis ministrul de resort Virgil Popescu (foto), după...
24 noiembrie, 2022
România şi Bulgaria vor relua negocierile pentru a construi hidrocentrala de la Turnu Măgurele – Nicopol, cu o putere instalată de 840MW, „un proiect necesar, foarte important pentru asigurarea independenţei şi securităţii energetice”, a anunțat Virgil Popescu, ministrul...
22 noiembrie, 2022
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că toate investiţiile nefinalizate ale Hidroelectrica vor trece printr-un proces de autorizare și vor fi cofinanțate prin Repower EU. Problema este, însă, că există mari semne de întrebare referitoare la hidrocentralele realizate...
21 noiembrie, 2022
Ministrul Energiei, Virgil Popescu (foto), a anunțat, miercuri seara, la postul Digi24, că în ședința de Guvern de joi se va aproba prelungirea compensării prețurilor carburanților până la 31 decembrie 2022, proiectul având toate avizele necesare. ”Este semnată,...
29 septembrie, 2022
Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, a anunțat marți că lansat împreună cu Nowa Power & Gas compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România, pe locul fostei centrale electrice pe cărbune din Doicești, județul...
28 septembrie, 2022
Trei proiecte de investiții ale Transgaz, cu o valoare totală de circa 703 de milioane de euro, au fost trimise vineri Băncii Europene de Investiții (BEI), în vederea finanțării, a informat ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa...
13 august, 2022
O delegație guvernamentală se află de 2 zile la Ankara, acolo unde au fost organizate mai multe runde de discuții privind cooperarea în domenii precum comerț, muncă, energie sau investiții. Miniștrii Sorin Grindeanu și Virgil Popescu au avut...
1 aprilie, 2022
România va avea gaze naturale și din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră unde a început deja exploatarea, a anunțat marți ministrul Energiei, Virgil Popescu, precizând că începând de anul acesta vom avea un miliard de...
22 martie, 2022
Parchetul General s-a autosesizat și i-a deschis lui George Simion dosar penal pentru ultraj. Politicianul este acuzat că l-a agresat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, când liberalul susținea un discurs în Parlament. George Simion, copreședinte al partidului de...
8 februarie, 2022
Scandal în Parlament la dezbaterea moțiunii depuse împotriva ministrului Energiei – deputatul George Simion (AUR) l-a agresat pe ministrul Virgil Popescu, aflat la tribuna Camerei Deputaților. În timpul ce Virgil Popescu avea cuvântul în cadrul dezbaterilor privind moțiunea...
7 februarie, 2022
Săptămâna viitoare, în prima zi a sesiunii legislative, USR va depune moţiune simplă la adresa ministrului Energiei, Virgil Popescu, a anunțat marți deputatul Dănuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al acestei formațiuni. Ministrul Popescu a fost ”total absent şi...
25 ianuarie, 2022
Majoritatea furnizorilor de energie, inclusiv dintre cei mari, „au încercat să păcălească legea” și au trimis facturi clienților, fără modificările care să precizeze detaliile privind plafonarea prețului și compensarea creșterii acestuia, potrivit declarațiilor ministrului Energiei, Virgil Popescu, la...
11 ianuarie, 2022
Guvernul așteaptă recomandările Comisiei Europene privind măsurile pentru compensarea facturilor la energie electrică și gaze naturale, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, luni, în cadrul comisiei parlamentare de anchetă privind preţul energiei. Deputata Cristina Prună i-a reproșat ministrului...
27 septembrie, 2021
Virgil Popescu (foto), ministrul interimar al Economiei, a scris luni pe Facebook că ”nu exclude” ca Uzina Mecanică București  să fie cumpărată de compania americană General Dynamics. Guvernul României a adoptat, pe 29 noiembrie 2017, hotărârea privind acordul-cadru...
14 septembrie, 2021
Autoritatea Naţională de Reglementară în Energie (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor demara o serie de controale la furnizori de gaze naturale care au încheiat contracte cu preţ ferm pentru un an de zile şi...
28 august, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: