cursdeguvernare

luni

7 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Delegația premierului Ciucă discută la Seul cooperarea în energia nucleară România-Coreea de Sud-SUA

21 decembrie, 2022

Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri, la Seul, o întrevedere cu omologul său sud-coreean, Han Duck-soo, în contextul vizitei oficiale pe care o efectuează delegația guvernamentală românească în Coreea de Sud.
„Suntem deschişi să analizăm posibilităţile unei cooperări tripartite România-Republica Coreea-SUA în domeniul energiei nucleare şi încurajăm participarea investitorilor sud-coreeni la proiecte precum cel al reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) şi în investiţiile de la Cernavodă”, a afirmat Nicolae Ciucă, conform unui comunicat remis de Guvern.

O componentă importantă a discuţiilor între cei doi șefi de guverne a fost cea referitoare la colaborarea economică, în contextul în care volumul schimburilor comerciale a depăşit cifra de un miliard de dolari în anul 2021.

Şeful Executivului de la București a apreciat acest semnal încurajator şi a subliniat potenţialul de dezvoltare a componentei economice bilaterale.

(Citiți și: „Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în vizită oficială în Coreea de Sud”)


„Este necesar să oferim un nou impuls pentru atingerea obiectivelor Parteneriatului nostru Strategic, singurul pe care România îl are cu o ţară asiatică. Sperăm să celebrăm în cursul anului viitor 15 ani de colaborare în cadrul Parteneriatului Strategic prin vizita în România a omologului meu sud-coreean, domnul prim-ministru Han Duck-soo, şi prin noi proiecte care să relanseze cooperarea noastră în plan politic, economic şi sectorial”, a transmis premierul României.

K-EXIM Bank și Korea Hydro Nuclear Power, invitate să investească în domeniul nuclear și construcția de hidrocentrale

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, pe Facebook, că a avut discuţii, cu ocazia vizitei în Coreea de Sud cu reprezentanţii K-EXIM Bank despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor. 

Sursa foto: facebook Virgil Popescu

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii K-EXIM Bank, la care au mai participat George Agafiţei, consilier de stat şi Cosmin Ghiţă, director general S.N. Nuclearelectrica S.A. Am discutat despre cooperare în vederea dezvoltării programului nuclear românesc, în construirea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi în proiectul SMR-uri-lor. De asemenea, am transmis invitaţia de a se implica în proiectul retehnologizării Unităţii 1 de la Cernavodă şi a instalaţiei de detritiere, unde se va utiliza tehnologia dezvoltată la ICSI Râmnicu Vâlcea”, a scris, pe Facebook, Virgil Popescu.

Tot astăzi, cei trei oficiali români au discutat cu reprezentanții companiei Korea Hydro Nuclear Power (KHNP), cel mai mare producător de energie electrică din Coreea de Sud, la despre cooperarea în dezvoltarea programului nuclear civil al țării noastre, dar și despre producția de energie verde.


“Am vorbit despre proiectul retehnologizării Unității 1 de la Cernavodă și despre proiectul instalației de detritiere a apei grele de la centrala nucleară. De asemenea, i-am invitat să investească și în proiectele de construcție a hidrocentralelor alături de Hidroelectrica”, a mai anunțat Virgil Popescu.

Cum au evoluat schimburile comerciale în ultimii 5 ani

România înregistrează deficit comercial în relația economică cu Coreea de Sud, importurile CIF având o valoare aproape dublă față de exporturile fob realizate de România.

Astfel, dacă în 2018 România importa din Coreeea de Sud produse și servicii în valoare de 411 milioane de euro, exporturile se cifrau sub 200 de milioane de euro (195,8 mil. euro), conform datelor INS, analizate de CursdeGuvernare.

Anul trecut, importurile realizate de România din Coreea de Sud se cifrau la 516,5 mil. euro, în creștere cu 5,3% față de anul precedent, în timp ce exporturile României s-au majorat cu 63%, de la 226,3 mil. euro, nivel raportat pentru 2020, la aproape 370 mil. euro anul trecut.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: