Marea majorare a pensiilor 2 – sau cum se rescrie istoria
În luna august 2007, valoarea punctului de pensie era de 396,20 lei iar bugetul asigurărilor sociale era echilibrat. Banii cu care erau taxate salariile pentru

Fondul Monetar Internațional (FMI) se așteaptă ca deficitul bugetar al României să ajungă la 3,7% din PIB în 2019, dacă nu se vor lua măsuri
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) aveau active totale mai mari cu 26,12% în iunie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până
PSD a publicat pe site-ul partidului Măsurile prioritare pentru perioada 2019 – 2020, măsuri ce au fost elaborate de Cristian Socol, cel care a preluat
În 2018, puterea de cumpărare a pensionarilor a crescut cu 5%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Este o majorare situată la mai
Politicile guvernamentale de stimulare a consumului au erodat puterea de cumpărare a pensionarilor, în ultimii doi ani, inclusiv protrivit statisticilor oficiale. Astfel, indicele pensiei reale
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat marţi seara, la TVR 1, că OUG 114 va fi modificată, iar „taxa pe lăcomie” se va schimba în
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, în ultima zi a termenului legal de promulgare, că a semnat Legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2019. ”Dacă legea
Construcția bugetară pe 2019 se bazează pe venituri a căror evoluție depinde de o serie de indicatori macroeconomici supraevaluați, în vreme ce cheltuielile sunt subdimensionate
În 2019 ar urma să existe un excedent de 1,7 miliarde de lei la fondul public de pensii, la venituri de 71,662 miliarde de lei, conform proiectului de
În trimestrul III 2018, pensia medie lunară a fost de 1.222 lei, cu 100 de lei mai mult (8,9%) faţă de trimestrul precedent iar puterea
1. Potrivit datelor OECD, avuţia netă la pensie în România (calculată pentru anul 2016) se ridica la 8,3, valoare semnificativ sub media de 12,3 consemnată
Guvernul trebuie să creeze condițiile pentru asigurarea unui nivel minim de finanțare a sistemului de pensii, dar să și știe ce are de făcut pentru
Datele oficiale disponibile din anul 2010 încoace arată o debalansare a finanţelor publice începută în 2016 şi ajunsă la un nivel îngrijorător în 2018. Din
3 din 10 români nu știu că fondurile acumulate în conturile individuale de Pilon II sunt proprietatea lor și că acestea sunt garantate prin lege,
Trecerea la modificarea pensiilor la mijlocul anului, cu nouă procente anul trecut (când punctul de pensie a fost „rotunjit” arbitrar de la 917,50 lei la
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii, aflat în dezbatere publică, sabotează interesele majore ale economiei, în condiţiile în care prevede o creştere a punctului
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat vineri, la reuniunea femeilor din PSD, pensiile și salariile vor fi scăzute în cazul în care social –
Având în vedere promisiunile de majorare semnificativă a pensiilor în următorii ani, am căutat în trecut o perioadă similară, în afară de isprava din 2008-2009
Întrebarea numărul zero: Bun, dar această creștere spectaculoasă din ce bani? Dincolo de agitaţia „eterna agitaţie de moment” privind creşterea pensiilor, prin diverse inginerii financiare