duminică

28 iulie, 2024

mobi

Curtea Europeană de Justiţie a respins, marţi, directiva Uniunii Europene care permitea operatorilor telecom să stocheze până la 2 ani date despre comunicaţii private. Măsura, intrată în vigoare după atentatele de la Londra şi Madrid, din 2006, a...
9 aprilie, 2014
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, la o solicitare mai veche a CSAT, un proiect de lege privind regimul cartelelor telefonice pre-plătite, care prevede că achiziţia acestora se va face numai cu prezentarea unui act de identitate...
9 aprilie, 2014
Comisia Europeană a aprobat harta României privind acordarea ajutoarelor de stat pentru dezvoltarea regională în perioada 2014-2020. Noile reguli stabilesc condiţiile în care România, ca de altfel orice stat membru, poate acorda ajutoare de stat în scopul dezvoltării...
9 aprilie, 2014
SUA şi UE pregătesc o replică în cazul în care Rusia va invada estul Ucrainei. Aceasta ar consta în sancţiuni împotriva băncilor, companiilor energetice şi din domeniul minier, relatează presa internaţională. Comisia Europeană prezintă miercuri ambasadorilor statelor UE...
9 aprilie, 2014
Ca în acel banc despre viața în rai și în iad – mai întâi clipul de promovare. Creștere economică de 3,5% – prima în Europa. Șomaj în jur de 7% – printre cele mai mici din Europa. Creșterea...
9 aprilie, 2014
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupţie, după audierea sa la sediul DNA Bucureşti. Radu Mazăre urmează să fie prezentat instanţei, care va decide dacă va aproba cererea procurorilor de...
8 aprilie, 2014
Guvernul trebuie să analizeze cine va plăti certificatele verzi de la achiziția cărora vor fi scutiți marii consumatori industriali, a declarat, marți, Bogdan Chirițoiu (foto), președintele Consiliului Concurenței, într-o conferință organizată cu ocazia prezentării raportului instituției pentru 2013....
8 aprilie, 2014
Fondul Monetar Internațional estimează că, în 2014, România va avea o creștere economică de 2,2%, menținând astfel prognoza anterioară din octombrie 2013 – potrivit unui raport făcut public marți. Pentru 2015 instituția internațională apreciază că vom avea o...
8 aprilie, 2014
Datele publicate de INS pentru trimestrul patru 2013 arată că nivelul de trai al gospodăriilor populației a crescut cu doar 0,4% în termeni reali față de aceeași perioadă a anului precedent. Venitul mediu lunar pe gospodărie a crescut...
8 aprilie, 2014
Ministrul Dan Şova a prezentat marţi, la Palatul Parlamentului, noi planşe “orientative” ale Masterplanului pentru transporturi. Faţă de planurile proiectului “România 100”, prezentate în decembrie 2013, există câteva obiective noi: autostrada Buzău- Brăila/Galaţi, autostrada Focşani-Bacău şi autostrada Sibiu-Rm.Vâlcea,...
8 aprilie, 2014
Corpul de control al primului – ministru va trimite Parchetului General Raportul Nana privind reconstituirea unor terenuri agricole din această comună din judeţul Călăraşi. Unele dintre aceste terenuri au fost achiziţionate, în perioada 2009 – 2010, de către...
8 aprilie, 2014
Fluxurile de capital din Europa Centrală şi de Est au început să pătrundă dincolo de siguranţa şi stabilitatea Poloniei şi Cehiei, investitorii predispuşi la risc manifestând un interes mai ridicat pentru pieţe precum România şi Ungaria, neglijate până...
8 aprilie, 2014
Numele premierului Victor Ponta, al fostului ministru de Interne Radu Stroe şi al şefului Poliţiei, chestorul Petre Tobă, apar în dosarul de corupţie în care şeful CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi şeful poliţiei judeţene, Constantin Ponea, au fost...
8 aprilie, 2014
Peste 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu aeronave MiG-21 LanceR de la Baza 71 Aeriană şi aproximativ 250 de militari ai Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, cu 6 aeronave F-16, participă, în perioada...
8 aprilie, 2014
Caricaturizarea ideii de suveranitate şi autodeterminare teritorială, coborâtă la nivel de provincii, raioane, oraşe sau cătune cu majorităţi rusofone reale („Republica Populară Doneţk”, Transnistria, Osetia de sud) ori închipuite (Găgăuzia), urmată de revizuiri ale frontierelor (secesiuni) făcute peste...
8 aprilie, 2014
Cipru şi România erau în 2012 statele din UE cu cele mai mari procente acordate poliţiei, din totalul cheltuielilor guvernamentale, potrivit unui studiu Eurostat dat publicităţii luni. Cheltuielile cu serviciile de poliţie ajung la 3,69% din totalul cheltuielilor...
7 aprilie, 2014
Ministerul Finanțelor a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de lege privind obligațiunile garantate cu creanțe. Instituțiile de credit reclamă necesitatea stringentă a utilizării emisiunilor de obligațiuni ca sursă alternativă de (re)finanțare. În momentul de față este în...
7 aprilie, 2014
UPDATE 4: Secretarul de stat american John Kerry a avut o discuţie cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul căreia i-a spus acestuia că evenimentele din estul Ucrainei nu par să fie spontane, ci parte dintr-o “campanie...
7 aprilie, 2014
Sistemul prin care transportatorii care utilizează motorină vor primi înapoi o parte din acciza introdusă din aprilie va fi menţinut timp de cinci ani, până la 31 martie 2019, a decis Guvernul Ponta. Forma proiectului de ordonanţă prezentată...
7 aprilie, 2014
Cu ocazia zilei mondiale a sănătății (7 aprilie), facem o radiografie la zi a sistemului sanitar românesc, pornind de la sumele alocate și mergând până la rezultatele concrete sintetizate pentru populație în speranța de viață sănătoasă. Imaginea nu...
7 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: