7 aprilie, 2014

Ministerul Finanțelor a pus, luni, în dezbatere publică proiectul de lege privind obligațiunile garantate cu creanțe.

Instituțiile de credit reclamă necesitatea stringentă a utilizării emisiunilor de obligațiuni ca sursă alternativă de (re)finanțare.

În momentul de față este în vigoare Legea 32/2006 privind obligațiunile ipotecare dar, pentru faptul că a apărut înaintea crizei prevederile ei nu au putut fi aplicate în noile condiții așa că nu s-a făcut nicio emisiune de obligații până în prezent.


Lansarea de emisiuni de obligațiuni ipotecare ar fi importantă  pentru sectorul bancar pentru că prin intermediul acestora s-ar obține bani pentru continuarea creditării.

La sfârșitul anului trecut viceguvernatorul Bogdan Olteanu spunea: “Aşa cum văd eu lucrurile asupra proiectului, care va fi transmis spre consultare partenerilor internaţionali şi Guvernului, care va trebui să şi-l asume, eu văd un proiect prin care să permitem şi să încurajăm emiterea de obligaţiuni garantate cu ipoteci şi să asigure astfel un flux de finanţare către bănci din care să se continue creditarea”.

Noul proiect de lege prevede separarea clară a atribuțiilor Băncii Naționale care va prelua rolul de autoritate de supraveghere și al ASF care va aviza prospectele de emisiune.

În Expunerea de motive se arată că proiectul ar fi trebuit trimis Parlamentului până la 31 martie, conform înțelegerii cu FMI și Comisia Europeană.

Descărcați AICI proiectul de lege


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: