vineri

26 aprilie, 2024

9 aprilie, 2014

SUA şi UE pregătesc o replică în cazul în care Rusia va invada estul Ucrainei. Aceasta ar consta în sancţiuni împotriva băncilor, companiilor energetice şi din domeniul minier, relatează presa internaţională. Comisia Europeană prezintă miercuri ambasadorilor statelor UE pregătirile pentru ceea ce numeşte faza a treia a sancţiunilor împotriva Rusiei.

Secretarul de stat american John Kerry a vorbit marţi în faţa senatorilor de la Washington şi le-a prezentat în termeni duri analiza sa asupra evenimentelor care au avut loc la Doneţk, Harkov şi Luhansk în ultimele zile.

„Tot ceea ce am văzut în ultimele 48 de ore din partea provocatorilor rusi care se manifestă în estul Ucrainei ne spune că sunt acolo pentru a produce haos… Aceste efotruti sunt stângace şi extrem de evidente”, a spus şeful diplomaţiei americane. „Nu trebuie să fim prostiţi şi, credeţi-mă, nu putem fi prostiţi de ceea ce ar putea fi un pretext pentru o intervenţie militară, aşa cum am văzut în Crimeea”, a completat acesta.


John Kerry a avertizat că SUA şi aliaţii europeni nu vor ezita să folosească instrumentele secolului XXI, adică sancţiunile, pentru un comportament de secol XIX, al Rusiei. El a anunţat sancţiuni dure împotriva celor responsabili de aceste acţiuni de destabilizare a Ucrainei.

La Bruxelles, Comisia Europeană are miercuri o întâlnire cu ambasadorii celor 28 de state membre pentru a discuta pregătirea fazei a treia a sancţiunilor care ar putea fi impuse Rusiei.

Ce ar presupune noile sancţiuni împotriva Rusiei

Euobserver susţine că măsurile care sunt acum în discuţie prevăd o reducere a relaţiilor economice cu băncile din Rusia şi cu firmele de servicii financiare, a comerţului cu diferite bunuri, interdicţii pentru companiile europene de a mai oferi servicii firmelor truse din domeniul gazului şi petrolului şi un embargou asupra livrărilor de armament.

Sancţiunile pentru sectorul energetic s-ar referi şi la transferul de tehnologie, investiţii în noi exploatări şi infrastructură, interdicţii privind servicii periferice, precum logistica şi asigurările. Nu vor fi însă sancţiuni asupra importurilor de petrol şi gaz, la fel ca în cazul Iranului.


UE pregăteşte şi o nouă listă neagră pe care se vor afla oficiali ruşi, dintre cele 100 de nume avut în calcul încă din luna martie, când au fost impuse primele sancţiuni – îngheţări de active şi anulări de vize – pentru 33 de persoane.

Comunitatea internaţională anticipează o înrăutăţire a situaţiei până la sfârşitul săptămânii

Săptămâna viitoare va fi o întâlnirea între şefii diplomaţiilor rusă şi europeană, Serghei Lavrov şi Catherine Ashton, precum şi ministrul de Externe ucrainean şi cel american. Există însă diplomaţi care se tem de o invazie rusă în Ucraina chiar la sfârşitul acestei săptămâni, susţine EUobserver.

Ambasadorul SUA la OSCE a spus marţi că unităţi de elită ale armatei ruse şi aparatură a forţelor aeriene – aflate la graniţa cu Ucraina – sunt pregătite să întreprindă operaţiuni militare ofensive în Ucraina.

Iar un diplomat european a precizat, pentru aceeaşi publicaţie, că Rusia se pregăteşte să ocupe estul şi sudul Ucrainei, pentru a-i bloca accesul la mare şi a captura facilităţile industriei militare ucrainene are i-ar ăutea folosi propriei armate.

Sancţiunile SUA ar putea fi aplicate imediat, întrucât există un ordine executiv emis de preşedintele Obama, însă europenii se vor mişca din nou mai greu. Propunerile Comisiei nu vor fi gata înainte de mijlocul săptămânii viitoare.

În plus, europeanii evaluează impactul sancţiunilor împotriva Rusiei asupra Europei şi al unor posibile măsuri de retaliere din partea Moscovei. Un motiv de îngrijorare este efectul pe care l-ar putea avea asupra preţului gazului livrat în Europa. Tocmai de aceea, există o dificultate de armonizare a opiniilor la nivelul Uniunii privind momentul şi oportunitatea impunerii de noi sancţiuni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: