joi

1 august, 2024

mobi

Noua putere de la Atena a primit avertismente de la partenerii europeni privind necesitatea de a-şi respecta toate angajamentele luate. Acestea au venit preventiv, după declaraţiile liderului Syriza de până acum, privind o reeşalonare a datoriei Greciei şi,...
27 ianuarie, 2015
Potrivit unui comunicat emis marți de Administrația Prezidențială, directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, și-a înaintat demisia de la conducerea SRI. Președintele României, afirmă comunicatul, i-a acceptat demisia lui George Maior, cel care, sâmbătă, într-un interviu, lăsa...
27 ianuarie, 2015
Rusia se apropie tot mai mult de momentul în care îi vor fi impuse noi sancţiuni de către comunitatea occidentală. Liderii statelor UE au delegat Consiliul Afaceri Generale, adică pe miniştrii de Externe – care se vor reuni...
27 ianuarie, 2015
Rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria vor fi discutate, miercuri, în Colegiul comisarilor, şi vor fi publicate în aceeaşi zi, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE Mina Andreeva. Acest raport a fost prefațat de un Eurobarometru...
27 ianuarie, 2015
Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor va convoca, pentru şedinţa de miercurea viitoare, conducerea BNR „la cel mai înalt nivel” pentru a da explicaţii cum s-a implicat în criza creditelor în franci elveţieni, ce discuţii a avut cu...
27 ianuarie, 2015
Potrivit unui comunicat emis marți de Administrația Prezidențială, directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, și-a înaintat demisia de la conducerea SRI. Președintele României, afirmă comunicatul, i-a acceptat demisia lui George Maior. Până la numirea unui înlocuitor, conducerea...
27 ianuarie, 2015
Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş (foto) a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, iar Zsolt Nagy a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, decizia din dosarul...
27 ianuarie, 2015
Fostul lider cubanez, Fidel Castro, a rentrat după mult timp în lumina reflectoarelor, transmitând opinia sa despre noile relaţii dintre SUA şi Cuba. Într-o scrisoare citită la televiziunea de stat de la Havana, fostul preşedinte şi-a afirmat susţinerea...
27 ianuarie, 2015
Piaţa din România a înregistrat fuziuni şi achiziţii în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro în 2014, nivel similar celui din 2013, potrivit unei analize a PwC România. Valoarea totală a pieţei fuziunilor şi achiziţiilor din România...
26 ianuarie, 2015
Cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii, începând cu data de 1 aprilie, până atunci, respectiv între 1 februarie şi 31 martie, putând fi utilizat în paralel cu adeverinţele...
26 ianuarie, 2015
Discuțiile inițiate de președintele Iohannis pe tema noii legi electorale și, mai ales, a componenței viitorului parlament, lasă partidelor o foarte strâmtă marjă de manevră. Asta pentru că există deja o decizie a Curții Constitutionale (iunie 2012) care...
26 ianuarie, 2015
Preşedintele american, Barack Obama, a anunţat intenţia de a impune noi sancţiuni Rusiei, după atacul separatiştilor ruşi asupra oraşului Mariupol, care a fost sprijinit, finanţat şi alimentat, ”fără nicio îndoială” – potrivit analizelor SUA, de Moscova. Este doar...
26 ianuarie, 2015
Coaliţia de guvernare s-a format luni dimineaţa în Grecia: Syriza, câștigătoare a alegerilor legislative, și partidul naţionalist Grecii Independenți au convenit să facă împreună guvernul. Cele două partide au în comun opoziţia faţă de programul de asistență internațională...
26 ianuarie, 2015
FMI îşi exprimă îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă duminică ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, în legătură cu legea falimentului personal, precizând că fără un studiu de impact adecvat şi fără consultarea părţilor interesate aceasta poate avea un impact negativ asupra...
26 ianuarie, 2015
Euro a coborât, luni, la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, în condiţiile în care partidul anti-austeritate Syriza a câştigat alegerile parlamentare din Grecia, informează Reuters. Moneda europeană se tranzacţiona la 1,1203 dolari pe...
26 ianuarie, 2015
Măsura întreprinsă de Banca Centrală Europeană necesită câteva precizări pentru cetățenii afectați de consecințele relaxării cantitative (QE). De aceea vă prezentăm, de o manieră simplificată, modelul după care s-a luat BCE dar și deosebirile în raport cu acesta,...
26 ianuarie, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni săptămâna viitoare cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit Mediafax, temele de discuţie vor fi legate de priorităţile legislative ale noii sesiuni parlamentare. Întâlnirea şefului...
26 ianuarie, 2015
Comuniştii din Syriza, conduşi de Alesis Tsipras (foto), au obţinut – după cum arată sondajele la ieşirea de la urne şi primele rezultate parţiale – o victorie zdorbitoare în faţa formaţiunii politice a premierului Antonis Samaras, Noua Democraţie....
25 ianuarie, 2015
Directorul SRI, George Maior, consideră că respingerea “Legilor Big Brother” ar putea reprezenta un element major de vulnerabilitate la adresa României. “La momentul când se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul”, a...
25 ianuarie, 2015
Din păcate pentru Republica Moldova, am avut dreptate. Ca cetăţean român, legat sentimental şi familial de Basarabia, n-aş fi vrut să am. Ca autor însă, nu pot să nu remarc că, pe 27 decembrie 2014, am fost primul...
25 ianuarie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: