Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor va convoca, pentru şedinţa de miercurea viitoare, conducerea BNR „la cel mai înalt nivel” pentru a da explicaţii cum s-a implicat în criza creditelor în franci elveţieni, ce discuţii a avut cu băncile comerciale şi la ce soluţii s-au angajat acestea.
„Vă rog să înaintăm o adresă Băncii Naţionale prin care conducerea BNR să se prezinte miercurea viitoare în faţa Comisiei cu un raport asupra modului cum s-a implicat în această acţiune (problema creditelor în franci elveţieni – n.r.), ce discuţii a avut cu băncile care au dat credite în franci elveţieni şi cu ce soluţii au venit acestea. Să ne spună dacă Banca Naţională face înlesniri în rezolvarea problemei dintre clienţi şi bănci”, s-a adresat colegilor Eugen Nicolăescu, vicepreşedintele Comisiei Buget-Finanţe-Bănci din Camera Deputaţilor, înainte de începerea şedinţei de marți, care s-a amânat din lipsă de cvorum.
Eugen Nicolaescu a cerut ca BNR să prezinte în faţa Comisiei mai multe date, respectiv câte contracte de credit au fost negociate în această perioadă de către bănci, odată cu aprecierea monedei elveţiene, câte persoane fac faţă condiţiilor dificile din prezent şi ce soluţii s-au găsit.
„Să vedem ce soluţii au găsit instituţiile cele mai competente din acest punct de vedere. Putem să invităm BNR, la cel mai înalt nivel, să vedem dacă lucrurile sunt tratate cu responsabilitate”, a spus Nicolăescu.
La rândul său, deputatul liberal Andreea Paul a solicitat ca banca centrală să trimită Comisiei, până miercurea viitoare, un raport scris cu răspunsul la şapte întrebări pe care le-a adresat săptămâna trecută la audierile din Comisie directorului Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.
„A trecut o săptămână de când am ridicat şapte întrebări punctuale către BNR şi încă nu am primit niciun răspuns. Rog ca, până săptămâna viitoare, BNR să trimită un raport scris cu răspunsul la cele 7 întrebări. Am adresat atunci trei întrebări şi către ARB (Asociaţia Română a Băncilor – n.r.), vă rugăm să ne trimiteţi o sinteză a deciziilor individuale a celor 11 bănci care au acordat credite în franci, tot până miercuri, pentru a putea să le discutăm pe fond”, a spus Paul.
La şedinţa Comisiei au participat 15 deputaţi, iar pentru întrunirea cvorumului era necesară prezenţa a 17 parlamentari. Comisia se va reuni din nou miercuri dimineaţă, la ora 9:00, pentru a relua discuţiile.
La întrunirea de marţi au fost prezenţi preşedintele executiv al ARB, Florin Dănescu, preşedintele Consiliului Patronatelor Bancare din România şi al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, reprezentanţi ai BNR la nivel de experţi tehnici, preşedintele ANPC, Marius Dunca şi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Atilla Gyorgy.
Liberalul Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, a solicitat un punct de vedere ferm al Guvernului cu privire la poziţia pe care o adoptă în problema crizei creditelor în franci elveţieni şi ce măsură susţine dintre cele propuse de diverse părţi implicate.
La şedinţa de miercuri şi-a anunţat participarea şi ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.