vineri

29 martie, 2024

26 ianuarie, 2015

Premierul Victor Ponta va merge la noile consultări însoțit de Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea și Ioan Chelaru
Premierul Victor Ponta va merge la noile consultări însoțit de Liviu Dragnea, Valeriu Zgonea și Ioan Chelaru

Discuțiile inițiate de președintele Iohannis pe tema noii legi electorale și, mai ales, a componenței viitorului parlament, lasă partidelor o foarte strâmtă marjă de manevră. Asta pentru că există deja o decizie a Curții Constitutionale (iunie 2012) care constrânge partidele politice să țină seama de referendumul din noimebrie 2009.

Potrivit referendumului organizat în mandatul lui Traian Băsescu, România ar trebui să aibă un parlament unicameral, format din cel mult 300 de reprezentanți. Astăzi, formațiunile parlamentare susțin la unison reducerea numărului de parlamentari, însă niciuna nu respectă rezultatul referendumului din 2009.

Chestiunea reducerii numărului de parlamentari (alături de modul de organizare al votului în Diaspora, finanțarea campaniilor și a partidelor, modul de ridicare al imunității și modificarea Constituției) se află pe agenda consultărilor convocate miercuri de președintele Klaus Iohannis, care dorește să discute cu partidele prioritățile legislative ale noii sesiuni parlamentare.


E greu de întrevăzut acum soluția pe care partidele o vor lua, fără să riște o nouă respingere la Curtea Constituțională pentru ignorarea referendumului din anul 2009.

Un parlament mai mic. Cât de mic?

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută, la Realitatea TV, că a invitat partidele la consultări pe tema legilor electorale, spunând că “este nevoie de un Parlament mai mic, mai eficient şi mai credibil”.

Principiul este agreat de formațiunile politice, cu oarecare diferențe formulate pentru cursdeguvernare.ro:

Premierul Victor Ponta a prezentat luni mandatul PSD (identic, foarte probabil, cu cel al PC și UNPR, care vor merge separat la consultări): un parlament bicameral, 100 de senatori și 318 deputați (dintre care 18 reprezentanți ai minorităților naționale, altele decât cea maghiară), sistem de vot mixt (fără a preciza dacă votul pe liste sau votul uninominal se aplică proporțional sau funcție de camera pentru care se organizeaza alegerile).


Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a prezentat mandatul PNL: parlament bicameral, 100 de senatori și 300 de deputați, sistem de vot mixt, 50% pe liste, 50% uninominal.

Vicepreședintele UDMR Laszlo Borbely a prezentat mandatul Uniunii: parlament bicameral, sistem de vot mixt. UDMR este de acord cu principiul reducerii numărului de parlamentari dar nu are formulată o sugestie de număr maxim al aleșilor, urmând să accepte „acea variantă care să asigure reprezentativitatea Parlamentului.”

Liderul grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, afirmă că reprezentanții acestui grup se vor reuni înainte ca reprezentanții săi să meargă la Cotroceni pentru a decide un mandat.

Cum se pot ocoli rezultatele referendumului

La referendumul organizat în 2009 au participat, potrivit Biroului Electoral, 50,95% dintre alegători. Potrivit aceleiași surse, 77,78% dintre cei prezenți s-au pronunţat în favoarea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

În iunie 2012, CCR a declarat neconstituțională o lege a votului uninominal pur, propusă de PSD și PNL și atacată de PDL, motivând, printre altele, că aceasta nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul din 2009, ceea ce contravine Constituţiei.

În aceaste condiții, președintele Iohannis și partidele ar trebui, teoretic, să intre la consultări cu această decizie în minte și să aleagă o soluție în consecință.

Practic, puterea de astăzi ar putea adopta, afirmă surse politice, următoarea strategie pentru alegerea unui munăr mai mare de parlamentari (mai mic însă decât cei 588 din prezent) și păstrarea sistemului bicameral, unanim socotit mai potrivit în contextul actual:

  • modificarea legilor electorale în funcție de decizia politică, nu în funcție de rezultatele referendumului
  • reactivarea- deja anunțată- comisiei de modificare a Constituției, care să reconfirme sistemul bicameral și să modifice/clarifice celelalte situații reclamate public
  • organizarea referendumului de revizuire a Constituției, astfel invalidându-se, indirect, decizia populară din 2009
  • aprobarea ulterioară a noilor legi electorale, astfel încât să nu mai existe baza unei noi contestări la CCR

Alte teme de discuție

Pe agenda consultărilor la Cotroceni mai există și alte teme de discuție.

Votul în Diaspora. PSD consideră că organizarea votului în străinătate ar trebui să cadă în sarcina Autorității Electorale Permanente, care să stabilească singură numărul de secții din străinătate, în baza unor consultări preliminare cu misiunile diplomatice din străinătate. Sistemul de vot ar trebui păstrat același. PNL susține introducerea votului prin corespondență, la fel ca UDMR. Uniunea nu agreează introducerea votului electronic, sistem pe care îl consideră foarte greu de implementat și de gestionat.

Alegerea reprezentanților locali. PSD dorește menținerea sistemului prin care primarii sunt aleși dintr-un singur tur, fiind dispus să accepte 2 tururi de scrutin pentru alegerea președinților de Consilii Județene. PNL dorește ca primarii și președinții CJ să fie aleși după 2 tururi de scrutin. UDMR consideră că actualul sistem este foarte bun și nu ar trebui schimbat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Cat de mic ??? Atat cat trebuie pentru o tara ca Romania .2 deputati de judet inclusiv capitala si 1 senator de judet. Nu este important numarul ci calitatea parlamentarului. Studii superioare tehnice, juridice, economice, cu licenta sau master,cel putin 10 ani productie din care 5 in functii mde conducere 9nu manager),fara dubla cetatenie ori mason,etc.Dispare imunitatea in afara declaratiilor de la tribuna. Sa poata fi cercetat, retinut arestat pentru faptele sale ca orice cetatean. SI CEL MAI CORECT ESTE MODELUL SUEDEZ AL PARLAMENTULUI SI PARLAMENTARULUI.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Cat de mic ??? Atat cat trebuie pentru o tara ca Romania .2 deputati de judet inclusiv capitala si 1 senator de judet. Nu este important numarul ci calitatea parlamentarului. Studii superioare tehnice, juridice, economice, cu licenta sau master,cel putin 10 ani productie din care 5 in functii mde conducere 9nu manager),fara dubla cetatenie ori mason,etc.Dispare imunitatea in afara declaratiilor de la tribuna. Sa poata fi cercetat, retinut arestat pentru faptele sale ca orice cetatean. SI CEL MAI CORECT ESTE MODELUL SUEDEZ AL PARLAMENTULUI SI PARLAMENTARULUI.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: