cursdeguvernare

marți

15 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

PwC / Valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor derulate în România în 2014 : aproximativ 1,2 miliarde euro

26 ianuarie, 2015

pwc siglaPiaţa din România a înregistrat fuziuni şi achiziţii în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro în 2014, nivel similar celui din 2013, potrivit unei analize a PwC România.
Valoarea totală a pieţei fuziunilor şi achiziţiilor din România a fost a treia cea mai mare din regiunea Europei Centrale şi de Est, după cea a pieţelor din Polonia şi Republica Cehă, ţări care în mod tradiţional au pieţe mai mari de fuziuni şi achiziţii. Atât valoarea pieţei globale de fuziuni şi achiziţii, cât şi cea europeană, au crescut în 2014, ajungând la nivele apropiate celui înregistrat în 2007, ce mai ridicat nivel din istorie pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii.
„În România, deşi s-a resimţit un nou entuziasm pentru activitatea de fuziuni şi achiziţii, nu am revenit încă la nivelul de tranzacţionare de dinaintea crizei financiare”, a afirmat luni Radu Stoicoviciu, șeful Departamentului de Consultanţă în Afaceri şi Management, PwC România.
Sectoarele cele mai dinamice din punct de vedere al numărului de tranzacţii derulate în 2014 au fost IT&C, sectorul financiar şi cel de retail, iar valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 20 de milioane de Euro, cele mai multe fiind tranzacţii de dimensiuni mici şi medii.
Anda Rojanschi„În România procesul de negociere este destul de îndelungat, spre deosebire de pieţele mature (aşa cum este cea din Statele Unite ale Americii) unde activitatea de fuziuni şi achiziţii este o formă de „curăţare a pieţei”, iar tranzacţiile se încheie destul de rapid”, a declarat Anda Rojanschi (foto), Partener, D&B David şi Baias, liderul echipei de tranzacţii.
„Ne aşteptăm la o creştere solidă a activităţii de fuziuni şi achiziţii în România în 2015, stimulată de îmbunătăţirea perspectivelor de creştere economică şi revenirea încrederii investitorilor, luând în calcul şi recenta decizie a Băncii Centrale Europene de a injecta lichiditate suplimentară pe piaţa financiară, ceea ce sperăm că va duce şi la o creştere a investiţiilor străine în România”, a adăugat Anda Rojanschi.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: