joi

25 aprilie, 2024

26 ianuarie, 2015

curs euro dolarEuro a coborât, luni, la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, în condiţiile în care partidul anti-austeritate Syriza a câştigat alegerile parlamentare din Grecia, informează Reuters.

Moneda europeană se tranzacţiona la 1,1203 dolari pe unitate la Londra, în jurul orei 7.00 GMT, după care a coborât până la 1,1098 dolari. A recuperat apoi la 1,1186 de dolari, însă este cu 0,2% mai puţin decât săptămâna trecută.

Este a doua lovitură din ultimele 5 zile asupra monedei unice europene, una prevăzută de altfel, având în vedere cum arătau sondajele în grecia şi, ulterior rezultatele, după ce Banca Centrală Europeană a prezentat programul său de achiziţionare de bonduri guvernamentale


Euro s-a depreciat cu 5,9% faţă de dolar în ultima lună, având cea mai slabă evoluţie dintre zece monede analizate de Bloomberg.

Monedele ţărilor din Europa Centrală şi de est, s-au depreciat uşor în raport cu euro

Leul şi alte monede din regiune s-au depreciat şi ele uşor în raport cu euro luni, după anunţarea rezultatelor parţiale ale alegerilor din Grecia, arată Mediafax.

În jurul orei 10:00, euro era cotat în piaţa interbancară locală la 4,4850-4,4870 lei, faţă de 4,4830 lei/euro în tranzacţiile perfectate pe finalul şedinţei de vineri.

Cursul oficial de luni indică faptul că euro a coborât de la 4,4935 lei/euro vineri la 4,48 lei/euro.


Francul elveţian s-a depreciat uşor în faţa euro pe pieţele internaţionale, cu 0,4%, şi a ajuns la 1,0104 euro/franc, cotaţie care implică un curs de 4,5331 lei/franc.

„Reacţia la rezultatul alegerilor din Grecia este modest pe monedele est-europene, inclusiv pe leu. Este înregistrată o uşoară depreciere a monedelor din regiune, în urma cumpărării de euro contra acestora. Francul elveţian rămâne peste euro pe pieţele externe, în timp ce dolarul s-a întărit în raport cu euro şi a încercat să spargă pragul de 1,11 dolari/euro. Moneda americană nu a reuşit să treacă de acest prag, iar ulterior euro a recuperat terenul pierdut”, a declarat pentru Mediafax dealerul unei bănci.

Volumele din piaţa interbancară locală au fost reduse în prima oră, la aproximativ trei sferturi din media pentru acest interval al zilei. Tranzacţiile au avut loc între un minim de 4,4825 lei/euro şi un maxim de 4,4905 lei/euro.

În regiune, zlotul s-a depreciat cu 0,5% în raport cu euro, iar forintul cu 0,7%.

Fiori pe pieţele internaţionale

Euro a scăzut cu 0,3% la începoutul tranzacţionării la Tokio, la 1,1117 dolari, sub minimul înregistrat vineri de 1,11165 dolari.

Moneda unică europeană s-a depreciat şi în raport cu yenul, la 130,15 yeni, cel mai mic nivel în raport cu moneda japoneză din septembrie 2013 încoace.

Speculaţiile privind pericolul în care se află programul de bailout al Greciei, odată cu venirea Syriza la putere, va afecta euro, crede Chang Wei Liang de la Mizuho Bank, din Tokyo, citat de The Guardian.

Opiniile analiştilor privind evoluţia euro sunt împărţite: unii cred că ar putea ajunge la nivel de 1,10 dolari, în timp ce alţii cred că sentimentul investitorilor nu va fi afectat pe termen lung. Riscul ca grecia să părăsească zona euro sunt mici, există incertitudine, însă este o ameninţare minimă, argumentează aceştia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: