Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş (foto) a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, iar Zsolt Nagy a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, decizia din dosarul privatizărilor strategice fiind anunţată marţi de ICCJ.
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a redus astfel pedeapsa primită la fondul dosarului de fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş, de la şase ani la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete. Şi în cazul lui Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, pedeapsa a fost redusă de la cinci ani la patru ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracţional.
Lotul condamnaților
- Consultantul internaţional Vadim Benyatov a fost condamnat patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru spionaj. La fondul dosarului, Benyatov primise o pedeapsă de zece ani de închisoare cu executare. În cazul acestuia, instanţa a dispus reducerea cu şase luni a pedepsei, pentru perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv.
- Stamen Stanchev a primit cea mai mare pedeapsă din dosar, respectiv cinci ani şi două luni de închisoare cu executare. Instanţa i-a redus astfel pedeapsa primită la fond, de 11 ani de închisoare pentru spionaj şi iniţierea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.
- Mihai Radu Donciu, fost consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în mandatul lui Nagy (cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului), a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu execure. La fondul dosarului, Donciu fusese condamnat la şapte ani de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete.
- Mihai Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Pedeapsa i-a fost astfel redusă de la şase ani de închisoare cu executare primită la fondul cauzei, pentru trădare prin transmitere de secrete, din care i-au fost scăzute două luni, perioada arestului preventiv.
- Instanţa l-a mai condamnat pe cetăţeanul ceh Michal Susak la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare. Susak fusese condamnat iniţial la zece ani de închisoare.
- Mircea Călin Flore, senior director CSFB Europe Ltd. Londra la data faptelor, cetăţean româno-englez, a primit o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. La judecarea în primă instanţă, Flore primise o pedeapsă de nouă ani şi şase luni de închisoare.
- Gabor Kerekes a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pedeapsă redusă de la cinci ani de închisoare primită la instanţa de fond, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
- Cetăţeanul turc Mustafa Oral a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa de fond îl condamnase pe Mustafa Oral la cinci ani de închisoare, pentru iniţiere şi sprijinire a unui grup infracţional transnaţional.
Dosarul „privatizărilor strategice”
Procesul „privatizărilor strategice” a început în 20 aprilie 2007 doar cu acuzaţii Stamen Stanchev, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu. Aceştia au fost trimişi în judecată, în 18 aprilie 2007, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. În acelaşi timp, s-a dispus judecarea separată a părţii din dosar referitoare la Vadim Benyatov Don.
Vadim Benyatov Don a fost trimis în judecată în 13 septembrie 2007 de către procurorii DIICOT, fiind acuzat că ar fi luat măsuri în vederea obţinerii de informaţii secrete din domeniul energetic, al economiei naţionale a României, informaţii care ar fi fost de natură să pericliteze securitatea statului.
În 30 martie 2009, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată şi pe Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Gabor Kerekes, Mircea Călin Flore, Michal Susak şi Mustafa Oral.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 – 21 noiembrie 2006, aceştia au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.
Cei şase trimişi în judecată în martie 2009 sunt acuzaţi de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul MEC-OPSPI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română din portofoliul MCTI, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.
Ulterior, dosarele au fost comasate, cei zece inculpaţi fiind judecaţi, în aceeaşi cauză, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La începutul lunii decembrie 2006, Codruţ Şereş şi-a dat demisia din funcţia de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informaţii, în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta şi Stamen Stanchev, precum şi aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acţiunile Petrom.
Codruţ Şereş a mai fost condamnat, la 31 martie 2014, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul „Hidroelectrica”, decizia nefiind definitivă.