joi

2 mai, 2024

milioane

Aproape 1.600 de salariaţi din totalul de peste 3.300 ai Oltchim Râmnicu Vâlcea vor pleca, combinatul așteptând să i se șteragă și datoriile la stat, a declarat, sâmbătă, administratorul judiciar al societății vâlcene, Gheorghe Piperea. Potrivit acestuia, 1.055...
13 aprilie, 2013
Ministerul Educației Naționale va urgenta procedurile de numire a unor noi membri ai Consiliului Național de cercetare Științifică (CNCS), după ce membrii actuali ai forului și-au anunțat demisia în bloc, MEN arătând că programele de cercetare vor fi...
12 aprilie, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că așteaptă de la ministrul liberal al Finanțelor, Daniel Chițoiu, o soluție privind majorarea pensiilor militarilor care fuseseră recalculate în jos de fosta guvernare. Șeful PSD a arătat că liberalul Chițoiu trebuie...
11 aprilie, 2013
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a atras atenția, joi, că investitorii străini care vin în România trebuie să modernizeze producția, astfel încât să majoreze salariile, pentru că salariile medii în România nu pot rămâne mereu la 350 de euro...
11 aprilie, 2013
România a suferit corecții financiare în valoare totală de peste 300 de milioane de euro, până în decembrie 2012, pentru neregulile din  proiectele finanțate derulate de autoritățile locale pe fonduri structurale, afirmă marți Institutul pentru Politici Publice (IPP),...
9 aprilie, 2013
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, susține că a primit un acord verbal din partea reprezentanților Comisiei Europene privind finanțarea din fonduri UE a tronsoanelor de metrou Drumul Taberei și Parc Basilescu-Străulești. El a precizat că astfel Comisia Europeană ar...
5 aprilie, 2013
Guvernul vrea să obțină până la 91 de milioane de euro pe pachetul de acțiuni de 15% din Transgaz, conform anunțului privind oferta publică secundară depusă la Bursa de Valori București. Statul scoate la vânzare pe bursă 1.766.077...
3 aprilie, 2013
România importat anul trecut circa 54.529 tone de vin obţinut din struguri proaspeţi, o cantitate de aproape cinci ori mai mare decât cea exportată, care a totalizat numai 11.382 tone în 2011, conform balanţei comerciale cu produse agroalimentare...
31 martie, 2013
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) conta în anul 2012 pe venituri de 69 de milioane de euro din vânzarea imobilelor RAAPPS, însă nu a reușit să obțină nici 9 milioane de euro, relevă un document...
28 martie, 2013
Reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, propunere discutată dar încă neaprobată de FMI, va necesita provizioane 120 de milioane de lei pentru semestrul al doilea, a declarat luni premierul Victor Ponta. „Pentru pâine, strict contabil,...
25 martie, 2013
Departamentul de Justiție al SUA face investigații la Microsoft privind posibilitatea ca gigantul softweare american să fi mituit reprezentanți ai autorităților din România, China și Italia pentru a obține contracte, conform publicației Wall Street Journal. La rândul său,...
22 martie, 2013
Hidroelectrica va exporta, în anul 2013, excedentul de energie electrică estimat la 500 GWh, a declarat, miercuri, administratorul judiciar al companiei de stat, Remus Borza. El a precizat că exporturile vor fi făcute prin două birouri de furnizare...
20 martie, 2013
Metrorex va primi săptămâna viitoare, prin Ordonanţă de Urgenţă, o sumă de 104 milioane lei, din Fondul pentru Mediu, pentru continuarea lucrărilor la Magistrala 5 de Metrou, lucrări oprite de circa trei săptămâni, a declarat marţi, ministrul Transporturilor,...
19 martie, 2013
CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu pierderi de 211 milioane lei, de 2,2 ori mai mari faţă de rezultatul negativ bugetat pentru 2012, de 95 milioane lei, relatează Mediafax. Potrivit proiectului de buget pentru acest...
19 martie, 2013
Deciziile legislative și de subvenționare a energiei verzi ce vor fi luate în 2013  sunt în atenția băncilor care investesc în acest sector, aflat în creștere. Una dintre băncile care vizează sectorul energetic, UniCredit Ţiriac Bank, se așteaptă...
18 martie, 2013
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că proiectul de reorganizare a sistemului are ca obiective accentuarea descentralizării şi controlul costurilor, ca parte a reformei în interesul cetăţeanului, economiile fiind estimate, pentru 2013, la 50 de milioane de...
16 martie, 2013
Președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS), Doru Bădescu, a declarat, marți, pentru cursdeguvernare.ro, că eventuala reducere a numărului de case județene de asigurări de sănătate de la 42 la 8 ar conduce la economii materiale minime,...
12 martie, 2013
Președintele Agenției Naționale pentru Locuințe, George Marcu, este cercetat într-un dosar privind achiziții supraevaluate la Spitalul Obergia din Capitală, al cărui director a fost actualul șef al ANL, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse din Poliție. Luni, polițiştii...
11 martie, 2013
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au obținut, anul trecut,  în instanță, condamnări definitive cu 150% mai multe față de 2011, 8 demnitari aflându-se printre cei condamnați definitiv în anul 2012, potrivit raportului de activitate prezentat joi de DNA. Potrivit...
28 februarie, 2013
Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, a anunţat Kaspersky Lab România, subsidiara grupului...
28 februarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: