Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că așteaptă de la ministrul liberal al Finanțelor, Daniel Chițoiu, o soluție privind majorarea pensiilor militarilor care fuseseră recalculate în jos de fosta guvernare.
Șeful PSD a arătat că liberalul Chițoiu trebuie să găsească resursele pentru a asigura cei 100-110 milioane de lei necesari majorărilor de pensii militare, după ce PNL s-a opus unei taxe suplimentare de 10% pe salariile și pensiile din sectorul public care depășesc 4.000 de lei.
”A fost o idee absolut convenită în cadrul USL în luna ianuarie. Am prezentat-o celor de la FMI ca o măsură de obţinere a unor venituri exact în contextul în care căutăm venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000. Cei de la FMI au zis <<bine, le daţi banii, influenţa anuală este undeva la 100-110 milioane de lei, de unde îi obţineţi?>> Având acord în cadrul USL, am zis că îi obţinem din această taxă, tot de la bugetarii care au salarii foarte mari. Acum, dacă nu mai sunt de acord liberalii, trebuie să căutăm în altă parte cele 110 milioane pentru a-i da militarilor, aşa cum am promis”, a declarat Victor Ponta.
”Aştept să-mi propună ministrul de Finanţe, că eu nu sunt ministru de Finanţe. Nu este vorba că este liberal (…) şi când aveam o sursă de venit pentru un obiectiv clar, dacă acea sursă de venit nu se mai realizează, trebuie găsită o altă sursă de venit”, a adăugat prim-ministrul.
De asemenea, șeful Guvernului a subliniat că nu intenționează să reducă pensiile militare care au crescut în urma recalculării efectuate de fostul Executiv Boc.
”Nu se pune problema micşorării. Au fost cazuri de calculări greşite, pentru acelea, ca să nu îi punem pe oameni să dea banii înapoi, trebuie să avem o soluţie legislativă”, a spus Ponta.
Ministerul Apărării național a finalizat proiectul de lege privind majorarea pensiilor militarilor care au fost recalculate în jos de Guvernul Boc.
”Proiectul de lege este finalizat, am s-l înaintez Ministerului Muncii şi celorlalte ministere care au pensionari din fostul sistem militar”, a declarat ministrul Apărării, Mircea Dușa.
Un răspuns
Tara asta gaseste mereu bani pentru tinerii pensionati in uniforma . Asa a recalculat pensile militare domnul Boc , acum si Ponta.
Ca nu mai avem avioane de lupta , nu e mai important, mai urgent ?
Sau (la nevoie) veti trimite masa de pensioanti din frageda pruncie sa va apere hotarele patriei ?
O clasa politica complect rupta de realitate si interesul national .