vineri

29 martie, 2024

22 martie, 2013

Departamentul de Justiție al SUA face investigații la Microsoft privind posibilitatea ca gigantul softweare american să fi mituit reprezentanți ai autorităților din România, China și Italia pentru a obține contracte, conform publicației Wall Street Journal. La rândul său, Microsoft declară că face, de asemenea, investigații interne privind acuzațiile din ziarul american, iar de la București Ministerul Societății Informaționale neagă că ar exista vreo problemă de corupție la contractul la care face referire WSJ.

Miearcuri, WSJ, citând surse apropiate dosarului, a precizat că ancheta derulată de agenţia federală americană ce reglementează piaţa titlurilor şi investiţiilor (SEC) şi Departamentul Justiţiei (DoJ) este în stadiu preliminar.

Investigațiile au pornit de la acuzaţiile de corupţie formulate de un fost reprezentant al Microsoft în China, însă autoritățile americane nu au formulat acuzații oficiale față de Microsoft sau asociaţii gigantului softweare.

Ministrul Comunicațiilor infirmă acuzațiile de corupție privind cazul din România


Ministerul Comunicațiilor a infirmat presupusele acte de corupție în privința oficialilor români implicați în contractul la care face referire WSJ.

Contractul, de 26 de milioane de dolari fără TVA, a fost încheiat de compania Fujitsu, ca reprezentant al Microsoft, în anul 2008, ca act adițional la un alt contract din 2004, al cărui titular era Fujitsu Siemens, tot ca reprezentant Microsoft.

Precizările au fost făcute de MSI la o solicitare de informații adresată de WSJ, însă datele preliminare cuprinse în solicitare nu au fost publicate de ziarul american.

”Am verificat intern datele transmise de Wall Street Journal şi, din înregistrările noastre oficiale, reiese că Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (actual Minister al Societăţii Informaţionale) nu a încheiat în anul 2008 contractul la care v-aţi referit”, a răspuns MSI jurnaliștilor de la WSJ.

  • ”Există un contract încheiat în 2009 cu un consorţiu de firme, însă este important de precizat că sumele pe care le-aţi menţionat în solicitarea dumneavoastră nu coincid cu sumele aferente contractelor cu aceste firme.
  • Este important să subliniem că, în relaţiile Ministerului cu furnizorii, nu cunoaştem şi nu ne sunt furnizate informaţii despre eventualele discounturi pe care aceştia le au în relaţia lor cu partenerii. În documentele oficiale din perioada 2004-2009, am identificat într-un contract o sumă similară cu ce ne-aţi transmis dumneavoastră, însă este vorba de o altă firmă, nu de aceea la care vă refereaţi.
  • Precizăm că suma respectivă nu a fost achitată de către Minister (din cauza unor deficienţe constatate în actul adiţional încheiat, cu efecte în derulare), factura fiind stornată cu acordul firmei cu care se încheiase contractul”

Fostul ministru al Comunicațiilor din anul 2008, Gabriel Sandu (PDL), a precizat, pentru HotNews.ro, că a cerut stornarea facturii respective întrucât prelungirea de contract fusese solicitată de compania Fujitsu, care nu ar fi putut demonstra că este continuatoarea companiei Fujitsu Simens, titulara contractului inițial.

Astfel, plata nu a mai fost realizată.

Microsoft: Luăm în serios toate anchetele

Vicepreședintele pe probleme juridice al Microsoft, John Frank, nu a confirmat că firma s-ar afla în anchetă guvernamentală în SUA, însă a precizat că oricum compania americană cooperează în orice anchetă a autorităților.

”Luăm în serios toate acuzaţiile aduse în atenţia noastră şi cooperăm pe deplin cu toate anchetele guvernamentale. Subiectele despre care se vorbeşte în Wall Street Journal sunt importante şi este nevoie ca atât Microsoft, cât şi Guvernul să le examineze”, a spus oficialul Microsoft, pe blogul companiei.

El a subliniat angajamentul Microsoft de a face propriile investigații interne cu privire la acuzațiile aduse în presă și a recunoscut că nu se poate afirma că o companie de dimensiunile Microsoft este scutită de probleme de corupție.

”Într-o companie cu 98.000 de angajaţi şi 640.000 de parteneri, este imposibil să susţii că nu s-a comis niciodată vreo ilegalitate”, a menționat Frank.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: