miercuri

29 martie, 2023

inspectia judiciara

Inspecția Judiciară va începe pe 4 septembrie controlul pe fond cerut în luna iulie, de minsitrul Tudorel Toader, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). „Controlul de fond la Parchetul de pe lângă...
31 august, 2017
Trecerea Inspecției Judiciare (care verifică disciplinar magistrații, judecători sau procurori) la Ministerul Justiției vine în contradicție cu necesitatea asigurării autonomiei instituționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru. Declarație vine după ce miercuri seara Ministerul...
31 august, 2017
Adunarea generală a procurorilor DNA a respins în unanimitate câteva dintre modificările legislative propuse de ministrul Tudorel Toader, printre care și pe cea care prevede transferarea Inspecției Judiciare în subordinea Ministerului Justiției, adică sub control politic. „Modificările la...
29 august, 2017
Update. Procurorul Mihaela Iorga a declarat joi, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că banii despre care se spune că au fost găsiți în fișetul său proveneau de la un denunțător, pentru organizarea unui flagrant, și erau înseriați,...
20 iulie, 2017
UPDATE 17.20: CSM a emis aviz favorabil revocării celor doi procurori, fiind de acord cu solicitarea DNA potrivit căreia procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul...
4 iulie, 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat luni dimineața că a cerut Inspecției Judiciare a CSM evaluarea activității manageriale de la DNA și Parchetul General.  „A venit vremea clarificărilor la DNA”, a mai spus el, explicând că a atras...
3 iulie, 2017
Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, luni, în legătură cu o înregistrare în care procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, îi critică pe procurorii anticorupție din cauza dosarelor vechi și a ritmului lent de investigare a unor cauze....
19 iunie, 2017
Curtea Constituțională a României a sesizat Inspecția judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cerând verificarea și sancționarea disciplinară a „conduitei” judecătorului Ciprian Coadă (foto). Magistratul a criticat într-o publicație de specialitate, juridice.ro,  decizia CCR privind conflictul juridic...
27 martie, 2017
Inspecția Judiciară efectuează verificări prealabile în legătură cu declarațiile procurorului general al României – Augustin Lazăr – și ale șefei DNA – Laura Codruța Kovesi – pe marginea OUG 13/2017, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvântul al...
3 martie, 2017
Una dintre reglementările care au permis ca deținuții să scrie pe bandă rulantă cărți folosite ulterior la reducerea pedepsei este scoaterea din lege a mențiunii care stabilea o perioadă minimă pentru elaborarea unei lucrări științifice, potrivit unei mențiuni...
22 ianuarie, 2016
Decizia instanței Curții de Apel București de a-l elibera pe Cristian Popescu Piedone, fără a impune o altă măsură preventivă, este verificată de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii. Inspecția va cerceta dacă judecătorul Luchian Constantin Constantinescu...
12 noiembrie, 2015
Inspecția Judiciară, organism de control din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), s-a autosesizat și va verifica dacă procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București se fac vinovați de nerespectarea prevederilor privind competența de urmărire...
29 octombrie, 2015
Consiliul Superior al Magistraturii a cerut marți Inspecţiei Judiciare să facă verificări în cazul declaraţiei făcute de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căruia anumite „decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important”. Membrii plenului CSM au votat...
23 septembrie, 2014
Declarațiile premierului referitoare la condamnarea politică a lui Adrian Năstase au depășit limitele discursului politic și au adus atingere ”principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat cu consecinţa afectării independenţei sistemului judiciar”, a decis joi Consiliul Superior al...
16 ianuarie, 2014
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, că reputaţia profesională a procurorului DNA Lucian Papici a fost afectată de afirmaţiile premierului Victor Ponta, și și-a însușit Raportul Inspecției Judiciare a CSM. Potrivit raportului, declarațiile premierului Victor Ponta,...
8 octombrie, 2013
CSM vrea să sesizeze Inspecţia Judiciară să facă verificări privind posibile abateri disciplinare la Tribunalul Bucureşti, după ce judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu au fost acuzate că au luat mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare,...
19 martie, 2013
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat joi Inspecţia Judiciară privind ”potenţialul de intimidare şi decredibilizare a justiţiei fără precedent în istoria post-decembristă a României” generat de declarațiile recente ale președintelui interimar, Crin Antonesc, premierului Victor Ponta și...
16 august, 2012
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice „cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei” făcute de premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi de europarlamentarul...
13 august, 2012
Europarlamentarul onica Macovei, fost ministru al Justţiei şi actualmente membru în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, a adresat duminică, pe blogul său, o scrisoare deschisă către Consiliul Superior al Magistraturii. Scrisoarea atarge...
23 octombrie, 2011
Ministerul Justiţiei va propune Guvernului un proiect de lege prin care sancţiunile disciplinare faţă de magistraţi să fie şi de resortul ministerului, a declarat, joi, ministrul Cătălin Predoiu. Prin noul proiect, Inspecţia Judiciară va funcţiona în continuare pe...
9 iunie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: