6 septembrie, 2017

Procurorii DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu și Jean Uncheșelu sunt acuzați de către inspectorii judiciari că ar fi dat dovadă de rea-credinţă şi gravă neglijenţăîn modul în care au instrumentat ancheta privind controversata OUG 13 de modificare a codurilor penale.

De aceea, Inspecția Judiciară a declanșat marți acțiunea disciplinară față de cei trei.

Toate constatările Inspecției Juridice sunt cuprinse într-un raport ce menționează abaterile disciplinare ale celor trei procurori DNA, raport ce va fi trimis spre discutare în plenul CSM și analizat, ulterior, de Secția pentru procurori a CSM.

Constatările Inspecției Judiciare:


Inspecţia Judiciară a declanșat marți acţiunea disciplinară faţă de procurorii Marius Bogdan Bulancea – procuror şef secţie, Paul Silviu Dumitriu -procuror şef adjunct secţie şi Jean Nicolae Uncheşelu de la Structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru „exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”, se spune într-un comunicat al IJ.

Inspecţia Judiciară motivează că, prin conduita adoptată de procurorul şef secţie şi de procurorul şef adjunct secţie în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat în 31 ianuarie şi constituirea dosarului privind Ordonanţa 13, anterior completării denunţului cu elemente noi de natură să atragă competenţa DNA, „au fost nesocotite dispoziţiile art. 294 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală („CPP), art. 58 alin. 1 şi 2 din CPP, dispoziţiile procedurale din Legea nr. 78/2000 şi din Legea nr. 115/1999 la care fac trimitere prevederile art. 3 alin. 1 lit. a, art. 13 şi art. 24 din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare”.

Nerespectarea normelor de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu care impuneau organului judiciar, pe de o parte, soluţia de clasare fără a efectua acte de urmărire penală ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale şi, pe de altă parte, să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror (art. 294 alin. 3 din CPP şi art. 315 alin. 1 lit. b din acelaşi cod şi respectiv, art. 305 alin. 1 din CPP)”, explică Inspecţia Judiciară.

Totodată, inspectorii judiciari arată că procurorul Marius Bogdan Bulancea a încălcat dispoziţiile art. 304 alin. 2 cu referire la prevederile alin. 1 CPP în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale în dosar (în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz şi cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituţii, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate) şi neexercitarea din oficiu a atribuţiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispoziţiilor legale.


În raportul IJ se mai menţionează că efectul a fost încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat de către cei trei procurori DNA, care „s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului”.

De asemenea, mai spune Inspecția, au fost deteriorate încrederea și respectul opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca serviciu public, în raport de faptul că, dată fiind conduita concretă adoptată de procurorii cercetaţi, concretizată în încălcarea normelor de procedură penală arătate, s-a constatat de către Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, faptul că Ministerul Public nu doar că şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar şi-a şi arogat atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale sau puterii legislative.

Acţiunea disciplinară împotriva celor trei procurori a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistraţilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: