UPDATE 17.20: CSM a emis aviz favorabil revocării celor doi procurori, fiind de acord cu solicitarea DNA potrivit căreia procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul DNA, aşa cum rezultă din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor, potrivit unor surse Agerpres.
Deocamdată nu se știe dacă votul din Secția de procurori a CSM a fost în unanimitate pentru revocare.
Avizul este pur consultativ.
UPDATE 17.10: Procurorul Ţuluş – DNA a ajuns „o instituţie caricaturală”
„Am ajuns o caricatură, toţi, am ajuns o instituţie caricaturală”, a spus Ţuluş, la finalul ședinței CSM în care s-a discutat revocarea sa.
Discuțiile din ședință, a povestit procurorul, au fost „politicoase, dar aprinse”.
Ţuluş, considerat un apropiat al fostului șef DNA Daniel Morar, a mai spus că pLaura Codruţa Kovesi, „de iubit nu l-a iubit niciodată” şi că nu a trăit în 23 de ani de carieră o umilinţă mai mare ca atunci când a fost chemat telefonic să dea testul poligraf.
Dacă va fi revocat, a mai explicat Țuluș, va face cerere pentru un alt parchet și va merge în instanţă pentru a-și apăra drepturile.
Procurorul a negat categoric că ar fi făcut înregistrările difuzate de Românai Tv, așa cum se bănuiește în DNA.
UPDATE 8: Laura Codruța Kovesi a declarat la ieșirea de la CSM că nu are emoții în ceea ce privește evaluarea declanșată luni.
De la începutul anului 2016, a explicat ea, au avut loc 126 de controale punctuale și opt, tematice. Niciunul nu a constatat vreo ilegalitate.
„Am fost anunțați în mod oficial de efectuarea acestui control (cel cerut de minsitrul Tudorel Toader – n. red.). El vizează perioada 1 ianuarie 2016 până în prezent.
Pot să vă spun că, în perioada ianuarie 2016 până în prezent, au fost peste 126 de verificări pe chestiuni punctuale solicitate sau efectuate de Inspecția Judiciară, precum și controale tematice făcute la DNA.
În toate cele peste 100 de cazuri și în cele 8 controale nu s-au constatat ilegalități sau chestiuni de încălcare a legii.
Noi așteptăm acest control. Sunt convinsă că toți procurorii din DNA au respectat legea și așteptăm ca rezultatele acestui control să fie făcute publice„, a spus Kovesi.
UPDATE 7: S-a încheiat și ședința, tot cu ușile închise, în care Secția pentru procurori a CSM a discutat solitarea DNA de revocare a procurorilor Țuluș și Iorga.
UPDATE 6: Președintele Klaus Iohannis a răspuns marți, după ședința CSAT la câteva înrebări referitoare la scandalul din jurul DNA.
În opinia acestuia, controversele apărute nu afectează statul de drept și nu există niciun motiv pentru suspendarea șefei DNA.
„Am luat act de faptul că Ministrul Justiției a solicitat o inspecție pe management la Parchetul General și DNA. Acestea vor clarifica toate aspectele. Eu sunt foarte mulțumit de aceste instituții și de conducerea acestor instituții. Am auzit prea multe așa-zise interceptări ca să mai cred în ele. Nu văd niciun motiv de suspendare (a Laurei Codruța Kovesi – n. red.).
UPDATE 5: Judecătoarea Gabriela Baltag, membru CSM (și prezentă de mai multe ori în studioul Antena 3), i-a propus marți procurorului general ca ancheta DNA privind înregistrările cu Laura Codruța Kovesi să fie preluate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).
„Mă gândeam, domnule procuror general, dacă nu ați putea lua în calcul, având în vedere că sunt dispoziții legale — 325 și 326 din Cod procedură penală – dacă nu evaluați posibilitatea preluării anchetei penale, în baza competențelor pe care dumneavoastră le aveți în cadrul Parchetului General, pentru a nu fi afectată și fără a nu se crea niciun fel de aparență de lipsă de echitate”, a spus Gabriela Baltag, în cadrul ședinței plenului CSM.
Reamintim că după difuzarea înregistrărilor la România Tv, s-au deschis două dosare, ambele pornind de la sesizarea DNA
Cel la care se referă Baltag este dosarul de la DNA, deschis prin autosesizare, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
„La ședințele cu procurorii din secțiile operative se discută aspecte ce țin de managementul intern al acestei unități de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicității”, explica DNA motivul autosesizării.
Cel de la Parchetul general are ca obiect inducerea în eroare a organelor judiciare și se acuză că „înregistrările conțin un amestec de fragmente reale cu sintagme obținute prin colaționare” și riscă să conducă la acreditarea unei idei false și anume că procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcționeze ancheta într-un anumit sens”.
UPDATE 4: Cei trei procurori care au sesizat Parchetul General și CSM în legătură cu testul poligraf – Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae – au fost audiați în plenul Consiliului, într-o ședință la care jurnaliștii nu au avut acces.
După audierea celor trei procurori, plenul a decis sesizarea Inspecției Judiciare, anunță Digi24.
La audierea în plen, cei trei și-au susținut memoriul în care acuzau încălcarea independenței lor ca magistrați, ca urmare a solicitării de a se supune testului poligraf.
UPDATE 3: Mai mulți procurori ai DNA au depus până acum sesizări la Parchetul General, după ce Kovesi le-a cerut să accepte testul poligrafa depune plângere împotriva supunerii acestora, printre altele, la testul poligraf.
„Dintre colegii noștri, o parte s-au înscris în audiență, au venit la Parchetul General cu aproximativ aceeași problemă, să depună plângere împotriva actelor de urmărire penală, respectiv că s-au făcut aceste acte de urmărire penală, testul poligraf și așa mai departe. Am înregistrat această lucrare”, a declarat Augustin Lazăr, procurorul general al României.
UPDATE 2: Doru Țuluș și Mihaela Iorga au declarat la intrarea în clădirea CSM că nu cunosc motivele invocate în cererea de revocare.
Laura Codruța Kovesi a refuzat să le ofere jurnaliștilor amănunte despre aceste motive, explicând că nu există niciun conflict în DNA, ci doar a solicitat avizul consultativ al Consiliului pentru a-i revoca pe doi dintre cei 160 de procurori ai instituției.
„Nu e vorba de niciun conflict la DNA, am cerut revocarea a doi procurori, conform procedurii. Nu pot să detaliez motivele, în afară de cele date în cursul zilei de vineri, nu pot să fac comentarii. Este o procedură în curs, aşa că pe acest subiect nu voi face alte comentarii. Nu pot să explic care sunt motivele. Ce am de spus voi spune în cadrul secţiei. (..) Nu îmi dau nicio demisie, nu am de ce„, a declarat procurorul şef al DNA.
UPDATE 1: Președintele CSM, Mariana Ghena – Nu există conflict la DNA
„Din punctul meu de vedere nu este un conflict. Nu pot să îl calific ca atare nici că este, nici că nu este, la acest moment. Dacă este de natură a afecta imaginea, statutul, independența magistratului sau a sistemului judiciar nu pot eu să vă spun la acest moment. Vom analiza și acesta este strict atributul Plenului și a hotărârii Plenului, la momentul oportun”, a declarat marți Mariana Ghena.
În ceea ce privește evaluarea activității manageriale de la PICCJ și DNA, Ghena spune că „demersul domnului ministru (de a cere această evaluare – n. red.) este unul corect, legal, necesar, oportun”, a spus Mariana Ghena.
***
Știrea inițială:
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, marţi dimineaţă, la intrarea în CSM, că nu este un conflict în interiorul DNA, ci în jurul instituţiei.
Declarația este făcută în plin scandal privind DNA. La CSM, marți se va discuta solicitarea Laurei Codruţa Kovesi de revocare a procurorilor DNA Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga. Primul este suspectat de incompatibilitate (a clasat un dosar în care era implicată o persoană căreia i-a cesionat drepturile litigioase salariale), iar Iorga este acuzată că nu a înregistrat un denunţ.
Revocarea procurorilor Doru Țuluș și Mihaela Iorga
Doru Ţuluş a fost şef al Secţiei a II a din DNA în perioada în care parchetul era condus de Daniel Morar. Ulterior, după ce conducerea instituţiei a fost preluată de Laura Codruţa Kovesi, acesta a fost înlocuit de Claudiu Dumitrescu. Surse din sistem susţin că Doru Ţuluş este considerat a fi un apropiat al lui Daniel Morar, fost şef DNA, în prezent judecător CCR.
În DNA există suspiciunea că el ar fi fost cel care a făcut înregistrările din ședințele de lucru ale DNA și le-a oferit postului România Tv.
Mihaela Iorga este unul dintre procurorii care au semnat petiţia prin care se solicita ca şef al DNA să fie un procuror din cadrul acestei structuri, petiţie iniţiată în 2013, înainte ca Laura Codruţa Kovesi să fie numită şef al DNA.
Ulterior, după ce Laura Codruţa Kovesi a fost numită procuror şef al DNA, Mihaela Iorga a devenit unul din procurorii care s-au bucurat de susţinerea noului şef, potrivit unor surse Mediafax. Iorga a instrumentat dosarul Microsoft, dar şi una dintre cauzele care o vizează pe Elena Udrea.
Cei doi au sesizat la rândul lor CSM, după ce Kovesi le-a cerut, lor și altor procurori anticorupție, să accepte testul poligraf, pentru a depista sursa înregistrărilor din ședințe de lucru ale instituției.
Evaluarea activității manageriale din Parchetul general și DNA
Pe de altă parte, Inspecția Judiciară a CSM a demarat luni, la solicitarea ministrului Justiției, verificările privind activitatea de management a procurorului general și așefei DNA.
„Nu mă tem de nimic. Ministerul Public e o instituţie puternică.
Sugeraţi dumneavoastră că există scandal în DNA. Scandal există în jurul DNA. Există un bruiaj, un zgomot mediatic deosebit de interesat, care ar vrea să găsească vulnerabilităţile unei instituţii de elită a Ministerului Public, vulnerabilităţi şi posibilele radicalizări ale unor persoane, care, sigur, ar putea avea anumite frustrari acumulate.
Dar vă asigur că DNA e o instituţie de elită, în care UE a investit bani mulţi. DNA îşi va clarifica în zilele următoare toate problemele pe care le are.
Evident, scandalul avantajează pe cei care doresc oprirea luptei anticorupţie.
Faptul ca cineva comite o faptă în DNA nu înseamnă tensiuni, ci că acel cineva va fi găsit”, a declarat luni, la CSM, procurorul general al României.
Întrebat despre relevanţa probei cu detectorul de minciuni, Augustin Lazăr a spus : „Nu reprezintă o regină a probaţiunii, dar poate să-l ajute pe cel care face verificări să determine, dintr-un cerc mai larg de suspecţi, unde ar trebui să meargă investigaţia”.
La jumătatea lunii iunie, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruţa Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive şi către persone cu funcţii, prin exprimări precum : „Ştiţi ce-mi doresc: să ‘decapaţi’ instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea” , “ Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!“. În replică, DNA susţine că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice şi „conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere”.