vineri

26 aprilie, 2024

29 octombrie, 2015

gabriel oprea directieInspecția Judiciară, organism de control din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), s-a autosesizat și va verifica dacă procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București se fac vinovați de nerespectarea prevederilor privind competența de urmărire penală, anunță joi un comunicat al instituției.

„Având în vedere relatările recente din mass media, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, la 29 octombrie, cu privire la posibile încălcări ale dispozițiilor procedurale referitoare la competența de efectuare sau supraveghere a urmăririi penale, în dosarul vizând decesul subinspectorului de poliție Bogdan Gigină, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Lucrarea a fost înregistrată la Direcția de inspecție judiciară pentru procurori”, se arată într-un comunicat al Inspecției Judiciare (IJ).

Comunicatul confirmă indirect existența unor indicii potrivit cărora Gabriel Oprea ar putea fi acuzat de abuz în serviciu, caz în care dosarul morții polițistului Bogdan Gigina nu poate fi anchetat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (unde se află acum), ci la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Secția militară) sau la DNA, vicepremierul fiind general și ministru, ceea ce atrage competența PICCJ sau DNA.


De altfel, într-un comunicat trimis vineri, 23 octombrie, procurorii care se ocupă de dosar precizau că-și vor declina competența, dacă vor exista indicii în acest sens.

Vicepremierul a fost audiat ca martor miercuri seara, dar până acum Parchetul de pe lângă Triunalul București nu au anunțat nimic privind competența.

În declarațiile date miercuri procurorilor, Gabriel Oprea a recunoscut că pe 20 octombrie, când s-a produs accidentul, se ducea acasă, în Cotroceni, ceea ce exclude existența unei urgențe.

Potrivit legii, doar șeful statului, premierul, președinții celor două camere parlamentare și foștii șefi de stat au dreptul la coloană oficială, în cazul miniștrilor aceasta fiind aprobată doar „în situații deosebite, care impun deplasarea în regim de urgență”.


De asemenea, potrivit unor surse judiciare, Gabriel Oprea ar fi beneficiat anul acesta de 1.500 de drumuri cu escortă și antemergător, toate fiind aprobate, potrivit reglementărilor în domeniu, chiar de el, în calitate de ministru de Interne.

În declarațiile sale ulterioare, generalul a precizat de fiecare dată că beneficia în mod legal de coloană, că era în timpul serviciului și se deplasa în interes profesional.

Toate acestea conturează o posibilă acuzație de abuz în serviciu, conform unor surse judiciare, ceea ce impune transferarea cazului.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni seara că a avut o întâlnire, la Cotroceni, cu vicepremierul Gabriel Oprea, pe care l-a sfătuit să-și dea demisia „pentru proasta gestionare” a crizei apărute după moartea polițistului Bogdan Gigina.

La câteva ore după ce șeful statului îl sfătuise să îşi dea demisia, vicepremierul Gabriel Oprea a anunțat într-un comunicat că nu va demisiona întrucât nu se simte vinovat.

Prima reacție a vicepremierului Gabriel Oprea referitoare la accidentul de pe 20 octombrie a venit luni, șase zile după moartea polițistului Bogdan Gigina și „ca urmare a solicitării preşedintelui Klaus Iohannis”.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: