miercuri

17 aprilie, 2024

6 septembrie, 2017

Procurorii care instrumentează Dosarul Tel Drum, firmă ce i-ar aparține în realitatea lui Liviu Dragnea, potrivit unor materiale din presă, colaborează cu cei din Brazilia, a declarat Laura Codruța Kovesi, miercuri, la Europa FM.

„Da, colaborăm cu procurori din afara graniţelor ţării, avem corespondenţă cu colegii noştri din Brazilia”, a declarat Laura Codruţa Kovesi la Europa Fm, întrebată fiind de stadiul cercetărilor.

În luna iulie, procurorii DNA au anunţat că o parte din dezvăluirile Rise Project privind afacerile lui Liviu Dragnea fac obiectul unui dosar deschis în februarie 2016, fiind solicitate acte de la autorităţile din Brazilia.


„O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia”, a transmis DNA.

Despre trecerea Inspecției Judiciare la Ministerul Justiției

Procurorul şef al DNA a explicat că instituţia pe care o conduce nu este de acord cu trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea Ministerului Justiţiei, dearece ar fi subordonată politic.

„Atunci când inspecţia este subordonată unui om politic este o problemă. Instiţutiile din sistemul judiciar trebuie să fie independente. Nu trebuie subordonată politic. Inspecţia a mai fost în 2004 subordonată Ministerului Justiţiei. Ministrul avea posibilitatea să dea dispoziţia deschiderii unei ancheta penale. Câte anchete în care sunt implicaţi membri ai unui partid politic vor mai putea fi făcute?

Nu am văzut nicio notă de fundamentare”, a declarat Laura Codruţa Kovesi la EuropaFm.


În ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară şi controlul făcut de inspectori la DNA, Kovesi a precizat că a sesizat CSM în legătură cu procedura şi metodologia de efectuare a controlului.

„A fost un lucru inedit, o parte a echipei a decis să ne prezinte concluziile verbal, altă parte în scris. Plecând de la acest lucru, am făcut solicitare către CSM cu privire la anumite chestiuni de procedură care trebuiesc lămurite înainte de a se da raportul. Că dacă nu e tratată unitar poate influenţa raportul. E o solicitare care se referă la chestiuni de procedură şi metodologie. Ne dorim să apară raportul dar să ne şi lămurim pe proceduri şi metodologii ca acest raport să nu poate fi contestat”, a precizat Kovesi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Nu este admisibil ca o tara intreaga sa taca si hotii de la guvernare sa fure in continuare justitia trebuie sa fie independenta inspectia juduìiciara nu trebuie sa fie subordinata politic

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Nu este admisibil ca o tara intreaga sa taca si hotii de la guvernare sa fure in continuare justitia trebuie sa fie independenta inspectia juduìiciara nu trebuie sa fie subordinata politic

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: