brexit

Banca Angliei anunță primele măsuri de protecție a sistemului în cazul unui BrexitMinistrul britanic de Finanțe, George Osborne (foto), a anunțat o serie de măsuri de relaxare fiscală pentru cetățeni și IMM-uri, înaintea referendumului din iunie pe tema apartanenței...
17 martie, 2016
Întrebarea nu e dacă, ci când va întoarce Germania spatele Uniunii Europene. Ar putea fi vorba de câteva luni, câţiva ani sau cel mult încă o legislatură pentru inversarea curentului majoritar al opiniei publice. În climatul politic şi...
16 martie, 2016
Banca Angliei (BoE) se pregătește să protejeze băncile britanice de riscul de a rămâne fără fonduri în eventualitatea unui Brexit, prin ”blindarea” acestora cu lichidități, potrivit Financial Times care notează că decizia băncii centrale este cel mai recent semn...
8 martie, 2016
În situația în care Marea Britanie decide să părăsească Uniunea Europeană, Franța ar putea să renunțe la controalele de frontieră la Calais și să permită migranților să traverseze Canalul Mânecii fără a-i mai controla. Afirmația a fost făcută...
3 martie, 2016
Britanicii care afirmă că vor merge la referendumul din 23 iunie și vor vota pentru ieșirea Regatului Unit din cadrul Uniunii Europene sunt cu 4% mai mulți decît cei care vor ca țara lor să rămână în interiorul...
27 februarie, 2016
Lira sterlină a înregistrat cea mai abruptă scădere din ultimul an după ce primarul Londrei, Boris Johnson, unul dintre cei mai populari politicieni britanici, a declarat că va milita pentru ieșirea statului din Uniunea Europeană în urma referendumului...
22 februarie, 2016
Discuțiile aprinse purtate la summitul Consiliul European pe subiectul migrației din Orientul Mijlociu s-au terminat neconcludent, cu cererea Germaniei ca problema Greciei și a închiderii frontierelor să fie discutată pe 6 martie, când va participa la reuniune și...
20 februarie, 2016
Două mari probleme cu potențial de a submina întreaga construcție europeană țin agenda  summitului Consiliului European care va începe joi, la Bruxelles și care vor da bătăi de cap șefilor de stat și de guvern : – Brexist...
17 februarie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis și Donald Tusk, președintele Consiliului European, au discutat luni, la Cotroceni, despre condițiile Marii Britanii pentru rămânerea în Uniune și, în special, despre punctul patru de pe lista lui David Cameron, beneficiile sociale acordate lucrătorilor...
16 februarie, 2016
Cu numai câteva zile înainte de summitul crucial al Consiliului European, David Cameron face ultimele vizite în capitalele europene care contează, pentru a-i convinge pe cei mai importanți lideri ai Uniunii să-i accepte cererile ce ar putea evita...
15 februarie, 2016
Statele din V4 (Grupul Vișegrad – Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia) se vor întâlni pe 15 februarie pentru a pregăti o poziție comună în Consiliul European de pe 18 – 19 februarie, precum și un răspuns comun la...
5 februarie, 2016
Industria financiară din Marea Britanie are ”totul de câștigat” ca urmare a unui ”Brexit”, iar bancherii vor scăpa de reglementările europene „sufocante”, precum limitarea bonusurilor sau a salariilor, susțin reprezentanţii unei organizaţii care militează pentru ieșirea statului din Uniunea...
12 ianuarie, 2016
Un sondaj realizat de YouGov pentru publicația The Times arată un scor foarte strâns între tabere pro- sau anti-Brexit: 42% din intervievați s-au pronunțat pentru părăsirea Uniunii, în timp ce 41%  doresc rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar....
4 ianuarie, 2016
Jurnaliștii de la Financial Times prognozează că Hillary Clinton va ajunge la Casa Albă, Bashar al-Assad va rămâne la putere în Siria, Marea Britanie va vota să rămână în Uniunea Europeană, iar pe Angela Merkel nu o va...
2 ianuarie, 2016
Cel mai important subiect al primei zile de la summitul de iarnă al Consiliului European a fost cel al consolidării frontierelor externe, a declarat președintele Donald Tursk, la finalul discuțiilor, toți liderii find de acord că spațiul de...
18 decembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: