miercuri

15 mai, 2024

indici bursieri BVB

26 ianuarie, 2023

Indici bursieri BVB. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) calculează și distribuie în timp real 11 indici proprii, precum și un indice dezvoltat împreună cu Bursa de Valori din Viena.

Ce sunt indicii bursieri

Indicii BVB reflectă evoluția prețurilor celor mai tranzacționate companii listate la bursa din România sau evoluția anumitor sectoare reprezentative, cum ar fi sectorul financiar sau sectorul energetic.

În ceea ce privește metodologia de calcul, toți acești indici bursieri BVB sunt indici de preț ponderați cu capitalizarea free float-ului, cu limite maxime pentru ponderile societăților componente.

Ce sunt acțiunile free float


Free float-ul unei societăți reprezintă numărul de acțiuni emise și în circulație care sunt disponibile pentru tranzacționare la bursă (pot fi cumpărate / vândute de publicul larg, nefiind așadar deținute de compania în cauză, de acționari majoritari sau de investitori strategici). Dacă vrei să înțelegi mai exact cum anume se calculează un indice bursier, poți citi acest articol explicativ.

Cu excepția indicilor BET-TR, BET-TRN, BET-XT-TR și BET-XT-TRN, care sunt ajustați pentru dividende, ceilalti indici bursieri BVB reflectă doar evoluția prețurilor de piață, se arată pe site-ul Bursei de Valori București.

Toți indicii BVB sunt calculati în RON, EUR și USD și sunt distribuiți în timp real.

Care sunt cei 12 indici bursieri BVB

1. BET (BUCHAREST EXCHANGE TRADING)


Indicele BET a fost lansat la data de 19 septembrie 1997. Numărul societăților ale căror acțiuni sunt luate în calcul pentru a obține indicele BET variază între 10 și 20.

BET este primul indice dezvoltat de BVB și reprezintă indicele de referință al pieței locale de capital. BET reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe Piața Reglementată a BVB, cu excepția societăților de investiții financiare (SIF-uri).

Este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free float-ului, ponderea maximă a unui simbol fiind de 20%.

Criteriul principal de selecție a societăților este lichiditatea. Din 2015, pentru selecție se aplică și criterii legate de transparența emitenților, calitatea raportărilor și a comunicării acestora cu investitorii. Aici găsești lista completă a companiilor ce alcătuiesc indicele BET.

Ce este indicele BET-TR

2. BET-TR (BUCHAREST EXCHANGE TRADING TOTAL RETURN INDEX)

Indicele BET a fost lansat la 22 septembrie 2014.

Număr de societăți: variabil, între 10 și 20

BET-TR este primul indice de tip total return lansat de BVB, construit pe structura indicelui de referință al pieței, BET. Indicele BET-TR reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea.

Indici bursieri BVB – indicele BET-PLUS

3. BET PLUS (BUCHAREST EXCHANGE TRADING PLUS INDEX)

Data de lansare: 23 iunie 2014

Număr de societăți: variabil

Indicele BET Plus este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului companiilor românești (cu excepția societăților de investiții financiare) listate pe Piața Reglementată, care îndeplinesc un set de criterii minime de eligibilitate de selecție referitoare la lichiditate și capitalizare bursieră ajustată cu free float-ul.

Indicele bursier pentru SIF-uri

4. BET-FI (BUCHAREST EXCHANGE TRADING – INVESTMENT FUNDS)

Data de lansare: 31 octombrie 2000

Număr de societăți: variabil

BET-FI este primul indice sectorial lansat de BVB și reflectă evoluția societăților de investiții financiare (SIF-uri) și a altor entități asimilabile acestora.

Indici bursieri BVB – listă

5. BET-BK (BUCHAREST EXCHANGE TRADING BENCHMARK INDEX)

Data de lansare: 3 iulie 2012

Număr de societăți: 30

Indicele BET-BK a fost construit pentru a putea fi folosit ca benchmark de către administratorii de fonduri, dar și de alți investitori instituționali. Metodologia de calcul reflectă cerințele legale și limitele de investiții ale fondurilor.

indici bursieri BVB
Foto: Firmbee / pixabay.com

Indici bursieri BVB – piața de energie

6. BET-NG (BUCHAREST EXCHANGE TRADING ENERGY & RELATED UTILITIES INDEX)

Data lansării: 1 iulie 2008

Numărul de societăți: variabil

BET-NG este un indice sectorial care reflectă evoluția companiilor listate pe Piața Reglementată a BVB care au ca domeniu principal de activitate energia și utilitățile aferente. Ponderea maximă a unui simbol în indice este 30%.

Ce este indicele BET-XT

7. BET-XT (BUCHAREST EXCHANGE TRADING EXTENDED INDEX)

Data lansării: 1 iulie 2008

Număr de societăți: 30

BET-XT reflectă evoluția prețurilor celor mai tranzacționate 25 de companii de pe Piața Reglementată a BVB, inclusiv societățile de investitii financiare (SIF-uri).

Indici bursieri BVB – cele mai tranzacționate companii

8. BET-XT-TR (BUCHAREST EXCHANGE TRADING EXTENDED TOTAL RETURN)

Data de lansare: 23 martie 2015

Număr de societăți: 30

BET-XT-TR este varianta de tip total return a indicelui BET-XT, care include cele mai tranzacționate 25 de companii românești listate la BVB. Indicele BET-XT-TR reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și dividendele oferite de acestea.

Ce este indicele BET-TRN

9. BET-TRN (BUCHAREST EXCHANGE TRADING NET TOTAL RETURN INDEX)

Data lansării: 11 octombrie 2021

Număr de societăți: variabil, între 10 și 20

BET-TRN este varianta de tip net total return a indicelui de referință al pieței, BET. Indicele BET-TRN reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și a reinvestirii dividendelor nete oferite de acestea.

Indici bursieri BVB – indicii de la Bursa de Valori București

10. BET-XT-TRN (BUCHAREST EXCHANGE TRADING EXTENDED NET TOTAL RETURN)

Data de lansare: 11 octombrie 2021

Număr de societăți componente: 30

BET-XT-TRN este varianta de tip net total return a indicelui BET-XT. Indicele BET-XT-TRN reflectă atât evoluția prețurilor companiilor componente, cât și a reinvestirii dividendelor nete oferite de acestea.

Indicele pentru Piața AeRO

11. BETAeRO (BUCHAREST EXCHANGE TRADING AeRO INDEX)

Data lansării: 11 octombrie 2021

Număr de societăți: variabil

BET AeRO este primul indice al Pieței AeRO dezvoltat de BVB. Acesta reflectă evoluția companiilor reprezentative de pe Piața AeRO selectate în funcție de criterii de lichiditate și de capitalizare free-float. Este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free-float-ului, ponderea maximă a unui simbol fiind de 15%. Aici găsești mai multe informații despre ce este Piața AeRO.

Indici bursieri BVB – ce este indicele ROTX

12. ROTX (ROMANIAN TRADED INDEX)

Indicele ROTX a fost lansat la data de 15 martie 2005 și are în componență un număr variabil de societăți.

ROTX este un indice dezvoltat de BVB împreună cu Bursa de Valori din Viena (Wiener Borse AG), ce reflectă în timp real mișcarea acțiunilor „blue chip” tranzacționate la Bursa de Valori București.

Acțiunile „blue chip” sunt acțiuni la companii cu reputație bună, puternice și profitabile, motiv pentru care aceste acțiuni sunt considerate o investiție stabilă.

Foto: geralt / Firmbee / pixabay.com

Dacă acest articol despre indici bursieri BVB vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Ce este indicele BET și care sunt cele 20 de companii care îl alcătuiesc

Ce este Piața AeRO. Deosebiri față de Piața Reglementată de la BVB

Ghid de investiții la bursă pentru începători în 9 pași simpli

Platforme de investiții la bursă: 10 exemple. La ce să fii atent când o alegi

Ce înseamnă investiții la bursă. Ghid explicativ în 10 pași

Fonduri de investiții din România. Listă cu 47 de fonduri

Fonduri de investiții imobiliare din România. 5 exemple din regiuni diferite

Ce sunt fondurile de investiții. Ghid explicativ în 14 pași

Bursa de Valori București listă companii. Cele 83 de societăți listate la BVB

Strategii de investiții la bursă. 5 metode ca să devii un trader de succes

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: