Dacă ați început să tranzacționați la Bursa de Valori București este foarte important să știți ce este indicele BET.
Indicele BET (Bucharest Exchange Trading Index) este primul indice dezvoltat de Bursa de Valori București (BVB). A fost lansat la data de 19 septembrie 1997.
Ce este un indice bursier
Înainte de a explica mai în detaliu ce este indicele BET trebuie să înțelegem ce este un indice bursier.
Indicii bursieri au fost creați deoarece pentru un investitor poate fi prea greu să urmărească evoluția acțiunilor de la toate companiile de care este interesat sau a întregii piețe de capital. Astfel, un indice reprezintă practic evoluția unei colecții de acțiuni de la companiile care au fost selectate pentru crearea indicelui respectiv. Urmărind evoluția indicelui bursier în cauză, un investitor își poate crea o imagine referitoare la piața din țara respectivă sau dintr-un anumit domeniu economic.
Astfel, există indici bursieri care sunt alcătuiți din acțiuni de la cele mai mari companii dintr-o țară sau doar dintr-un anumit sector economic (din energie, de pildă).
De exemplu, unul dintre cei mai vechi indici bursieri din lume este indicele Dow Jones, pentru calcularea căruia sunt folosite valorile acțiunilor de la 30 dintre cele mai mari companii din SUA listate la bursă. Printre acestea se numără Apple, Boeing, Chevron, Coca-Cola, Johnson & Johnson, McDonald’s, Microsoft, Nike, Procter & Gamble, Visa sau Walt Disney Company.
Ce companii alcătuiesc indicele BET
Revenind la ce este indicele BET, el reprezintă indicele de referință al pieței de capital din România. BET reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, cu excepția societăților de investiții financiare (SIF-uri) și a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare.
Numărul societăților luate în calcul pentru formarea indicelui BET este variabil, situându-se între 10 și 20, se arată pe site-ul BVB.
La ora actuală, din componența indicelui BET fac parte următoarele 20 de companii private sau de stat:
1. FONDUL PROPRIETATEA
2. BANCA TRANSILVANIA S.A.
3. OMV PETROM S.A.
4. S.N.G.N. ROMGAZ S.A.
5. BRD – GROUPE SOCIETE GENERALE S.A.
6. S.N. NUCLEARELECTRICA S.A.
7. MedLife S.A.
8. S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A.
9. Digi Communications N.V.
10. SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A.
Ce este indicele BET și ce componență are
11. ONE UNITED PROPERTIES
12. TERAPLAST SA
13. C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA
14. TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES)
15. ALRO S.A.
16. BURSA DE VALORI BUCURESTI SA
17. AQUILA PART PROD COM
18. PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED
19. CONPET SA
20. Sphera Franchise Group
Selectarea companiilor care alcătuiesc indicele BET
În contextul în care explicăm ce este indicele BET trebuie spus că acesta este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free float-ului celor mai lichide societăți românești care îndeplinesc cele mai ridicate standarde calitative, listate pe Piața Reglementată a BVB, se arată în „Manualul Indicelui BET”, un document redactat de BVB.
Ce înseamnă mai exact acest lucru?
Criteriul principal de selecție a societăților ce fac parte din indicele BET este lichiditatea. Lichiditatea se referă la capacitatea unei societăți de a transforma un activ pe care îl deține în bani (numerar), într-un timp scurt, fără ca valoarea activului respectiv să fie diminuată în proces. Începând cu anul 2015, pentru selecția companiilor se aplică și criterii legate de transparența emitenților și calitatea raportărilor și a comunicării acestora cu investitorii.
Ce este indicele BET și ce înseamnă free float
Indicele BET este un indice de preț deoarece se calculează folosind prețul corespunzător acțiunilor folosite pentru calcularea sa. În ceea ce privește sintagma „ponderat cu capitalizarea free float-ului”, aceasta se referă la faptul că ponderea fiecărei acțiuni în coșul indicelui BET este determinată de capitalizarea de piață a fiecărei societăți în parte, ajustată cu factorul de free float.
Capitalizarea de piață reprezintă valoarea absolută a unei companii, egală cu valoarea unei acțiuni de la acea companie înmulțită cu numărul total de acțiuni. De exemplu, o companie cu 100.000 de acțiuni în valoare de 100 lei fiecare are o capitalizare de piață de 10.000.000 de lei.
Free float se referă numai la acele acțiuni care pot fi tranzacționate la bursă de către public (orice investitori interesat), și care nu sunt deținute de către compania respectivă, de stat sau de investitori strategici.
Ce este indicele BET și ce este factorul de free float
Free float-ul unei societăți din componența indicelui BET reprezintă numărul de acțiuni emise
și în circulație care sunt disponibile pentru tranzacționare.
Free float-ul exprimat în valoare absolută este estimat ca fiind numărul total de acțiuni emise
de o societate, din care se elimină următoarele:
• acțiunile la dispoziția societății (treasury stock);
• acțiunile deținute de către stat și alte agenții guvernamentale, investitori strategici, acționari majoritari;
• deținerile de cel puțin 30% ale societăților de asigurări, fondurilor de pensii, fondurilor de
investiții;
• deținerile de cel puțin 5% ale altor categorii de investitori.
Free float-ul exprimat procentual (factorul de free float) este determinat ca fiind raportul procentual dintre numărul de acțiuni inclus în free float-ul exprimat în valoare absolută și numărul total de acțiuni emise și înregistrate în registrul acționarilor.
Ce rol are factorul de free float
Revenind la ce este indicele BET și cum se calculează, e important de menționat că ponderea fiecărei societăți în coșul indicelui BET este ajustată prin aplicarea factorului de free float astfel încât să nu devină posibil ca societățile cu capitalizare de piață semnificativă, dar cu free float redus, să exercite o influență prea mare în indice, precum și pentru a reflecta posibilități reale de investiții în acțiunile emise de fiecare societate în parte.
În coșul indicelui, free float-ul unei societăți poate lua următoarele valori: 0,1; 0,2; 0,3; 0,4;
0,5; 0,6; 0,7; 0,8; 0,9; 1, prin aproximare în adaos față de valoarea procentuală a free float-ului societății respective.
Ce este indicele BET și cum se calculează
Factorul de free float care urmează să fie aplicat asupra capitalizării de piață corespunzătoare
fiecărei societăți din indice este revizuit, dacă este necesar, trimestrial de către Comisia Indicilor BVB, luându-se în considerare informațiile publice cu privire la structura acționariatului.
Indicele BET se calculează după formula de mai jos:
Calculul și diseminarea către public a indicelui BET în moneda națională (RON) se realizează
în timp real de către BVB, în fiecare zi de tranzacționare la BVB.
Valorile indicelui BET exprimate în EUR și USD sunt publicate zilnic după încheierea ședinței
de tranzacționare, prin utilizarea cursurilor de schimb publicate de Banca Națională a României
(BNR) în ziua respectivă.
Revizuirea indicelui BET se face trimestrial: în martie, iunie, septembrie și decembrie.
Foto: BVB (Facebook)
Dacă acest articol despre ce este indicele BET vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Ce este Piața AeRO. Deosebiri față de Piața Reglementată de la BVB
Ghid de investiții la bursă pentru începători în 9 pași simpli
Platforme de investiții la bursă: 10 exemple. La ce să fii atent când o alegi
Ce înseamnă investiții la bursă. Ghid explicativ în 10 pași
Fonduri de investiții din România. Listă cu 47 de fonduri
Fonduri de investiții imobiliare din România. 5 exemple din regiuni diferite
Ce sunt fondurile de investiții. Ghid explicativ în 14 pași
Bursa de Valori București listă companii. Cele 83 de societăți listate la BVB
Strategii de investiții la bursă. 5 metode ca să devii un trader de succes