Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald Trump – la propriu, glonțul pe la ureche.
A lipsit un singur centimetru ca să arunce America într-un haos politic – adică o oră astrală pentru cuplul China-Rusia.
Să ne închipuim cum ar fi arătat – acum, la niște ore după atentat – mass-media globale și rețelele sociale dacă Trump ar fi fost asasinat – ar fi fost poate primul moment în care Inteligența Artificială, înainte să-i aducă foloase omului, ar fi călcat în picioare inteligența umană:
căci cei care cred că SUA se mai află în situația din momentul asasinării lui JFK – cu o capacitate de-a gestiona o criză politică prin compromis și respectarea legilor și procedurilor constituționale – să-și amintească ce-au făcut boții și chatboții din progresiștii americani la moartea lui George Floyd, sau din republicanii radicalizați la asaltul asupra Capitoloiului:
cel mai probabil, am fi avut acum orașe ocupate de către radicalii lui Trump – cu contrareacția aferentă, așa cum am avut atunci orașe ocupate – cu statui și clădiri incendiate – de către progresiștii din mișcarea woke.
Problema uriașei dificultăți a SUA de-a configura un compromis între structurile societății vine – exact ca în Europa, care se află abia la începutul polarizării – din criza de leadership:
dacă te uiți în jurul lui Donald Trump și al lui Joe Biden, constați că nu mai există personalități capabile să facă mulțimile să-i urmeze. Iar cei doi sunt octogenari.
Haosul n-ar fi apărut numai în tabăra republicanilor (acolo unde Trump e detestat chiar și de mulți republicani) – în tabăra democraților e deja prezent și folosit cu grijă:
Sunt ani de zile – chiar de la începutul mandatului său – de când Joe Biden dă semne de scădere severă a capacităților sale biologice și cognitive – iar la confuntarea de acum 2 săptămâni cu Trump nu a făcut nimic din ceea ce n-a mai făcut:
în Partidul Democrat, însă, se dă o bătălie aprigă între democrați – ca formațiune de stânga traditională – și aripa progresistă woke, pentru care stânga înseamnă agenda climatică, agenda incluzivă, agenda LGBT, agenda internaționalistă lăsată moștenire de Internaționala a IV Comunistă și tot felul de alte ”agende” implementate cu grijă începând cu campusurile universitare care formează viitoarele elite și până în politicile economice ale guvernelor.
Nu e aici și acum momentul să dezvoltăm această temă ideologică – însă evenimentele care se derulează chiar sub ochii noștri, chiar acum, arată un asalt asupra lui Joe Biden care vine dinspre zona progresistă a congresmenilor și… Holywood. Holywoodul woke – din care s-au născut regulile Academiei Americane de Film, care impun compoziții ideologice la nivelul celei de-a șaptea arte cu nimic diferite de ce impuneau partidele comuniste dincoace de cortina de fier. Tocmai de aceea, eliminarea lui Biden și înlocuirea lui cu Kamala Haris sau Gavin Newsom (doi progresiști radicali) s-a făcut pe ultima sută de metri, pentru a nu da timp de dezbatere în stânga americană.
Pentru această mișcare, Joe Biden e, înainte de-a fi un moșneag terminat – un adevărat ”republican” în tradiționalismul stângii sale. Pentru această mișcare, stânga tradițională trebuie combătută chiar dincolo de hotarele Americii – ba chiar până în România – prin finanțarea mișcărilor woke de tot felul, prin înființarea și finanțarea de hubb-uri mass-media progresiste care să devină mainstream, prin cultivarea/susținerea unor structuri de influenceri solitari a căror expertiză să fie pusă în slujba mișcării exact așa cum se procedează în SUA:
Acest gen de radicalizare ideologică se exportă sau se ia – vedem foarte bine asta în Europa.
Cât despre Europa, înainte de-a spune că alegerile din SUA sunt o afacere americană – numai cine trăiește în America are dreptul să decidă pe propria piele, care va fi linia de urmat după scrutin – mai merită adăugat că după atentatul eșuat împotriva lui Donald Trump, există o veste bună, și două rele în relația cu SUA:
eșecul atentatului ține în echilibru societatea americană – nu o să vedem, în plină campanie electorală – radicalii din ambele tabere distrugând, incendiind și compromițând alegerile în reperul social, politic și economic al lumii libere.
Veștile proaste: Uniunea Europeană are de rezolvat – nu fără efort – pe de o parte păstrarea modelului său social, de liberalism economic de piață și drepturile cetățenești nealterate de vreo ideologie;
și, pe de altă parte, are de lucrat cu luciditate și intens la salvarea unui parteneriat economico-militar cu SUA bazat pe realitatea că ambele entități fac parte din aceeași lume: lumea liberă, atât de mult urâtă de cuplul China-Rusia.
Iar în relația cu SUA, mai depinde – sperăm – și de Uniunea Europeană cât de mic va fi fiecare din cele două rele. Dar și asta a ajuns o problemă în primul rând de leadership. De astă dată european.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Inconștiența moare, dar nu se predă: alegerile din Franța și adevăratul pericol din Europa noastră”)
***
