joi

16 mai, 2024

ce sunt fondurile index

2 februarie, 2023

Pentru a înțelege ce sunt fondurile index trebuie să știm mai întâi ce este un fond de investiții și ce reprezintă un indice bursier.

Ce este un fond de investiții

Un fond de investiții este o entitate (cu sau fără personalitate juridică) unde mai mulți investitori își pun banii la comun pentru ca după aceea să îi folosească pentru a face investiții (în acțiuni, obligațiuni, alte instrumente financiare etc).

Profiturile sau pierderile sunt împărțite în mod proporțional în funcție de numărul de titluri (numite unități de fond) pe care fiecare investitor îl deține la fondul în cauză.


Poți afla mai multe informații despre fondurile de investiții din acest articol: Ce sunt fondurile de investiții. Ghid explicativ în 14 pași

Ce sunt fondurile index și ce este un indice bursier

În ceea ce privește indicii bursieri, aceștia reprezintă evoluția unei colecții de acțiuni (numită și coșul indicelui) de la companiile care au fost alese pentru crearea indicelui respectiv. Indicii bursieri îi ajută pe investitori să urmărească mai ușor piața bursieră: nu mai este nevoie să urmărească evoluția acțiunilor de la toate companiile de care sunt interesați, ci pot urmări doar evoluția indicelui.

Unii indici bursieri (cum este cazul indicelui BET din România sau al indicelui S&P 500 din SUA) sunt alcătuiți din cele mai importante companii listate la bursă într-o țară. Alții conțin doar acțiuni de la companii dintr-un anumit domeniu (de pildă, indicele BET-FI din România reflectă doar evoluția societăților de investiții financiare și a altor entități similare, în vreme ce indicele BET-NG reflectă evoluția companiilor din energie).

Poți înțelege mai bine ce este un indice bursier din acest articol: Ce este indicele BET și care sunt cele 20 de companii care îl alcătuiesc.

Ce sunt fondurile de indici bursieri


Revenind la ce sunt fondurile index, ele sunt fonduri de investiții care reproduc structura unui indice bursier. Cu alte cuvinte, administratorii fondului index vor cumpăra acțiuni de la toate companiile care compun indicele respectiv, în același procent. Ce sunt aceste procente?

Referitor la structura indicelui, trebuie menționat că nu toate companiile ale căror acțiuni intră în alcătuirea unui indice au aceeași pondere atunci când se calculează indicele bursier.

De pildă, în cazul indicelui BET, cele 20 de companii ce îl compun au o pondere diferită în coșul indicelui (ponderea capitalizării de piață a fiecărei societăți variază, în momentul de față, între 20,18% și 0,48% din totalul capitalizării coșului indicelui BET).

Prin urmare, și administratorii fondurilor de index cumpără acțiuni la companiile ce compun indicele în cauză respectând ponderea societăților ce îl alcătuiesc.

ce sunt fondurile index
Foto: 3844328 / pixabay.com

Avantajele fondurilor index

Să explicăm acum mai în detaliu ce sunt fondurile index. Potrivit investopedia.com, fondurile index au mai multe avantaje, dar și dezavantaje.

Un avantaj al fondurilor de index este că investitorul cumpără un produs de la o singură entitate (cumpără unități de fond de la fondul index) și nu mai este obligat să cumpere acțiuni de la fiecare companie în parte (nu mai este nevoie deoarece portofoliul fondului de index reproduce exact componența indicelui bursier).

Astfel, în mod automat fondul îi oferă o diversificare mare a portofoliului, care altfel ar fi greu de realizat. La rândul ei, diversificarea reduce riscul asociat investiției (dacă, de exemplu, o persoană ar cumpăra acțiuni doar de la 3 companii, riscul de a pierde banii în momentul în care valoarea acțiunilor ar scădea este mai mare decât dacă ar investi într-un fond index care cumpără acțiuni de la zeci sau chiar sute de companii – este mai puțin probabil ca acțiunile de la toate aceste companii să scadă în același timp).

Ce sunt fondurile index și ce avantaje au

Un alt avantaj este că fondurile index au cheltuieli de administrare și comisioane mai mici decât fondurile gestionate activ. Deoarece fondurile index urmează o strategie de investiții pasive, ele au cheltuieli de management mai mici. Aceste cheltuieli de administrare includ plata către consilieri și manageri, comisioane pe tranzacție, diverse alte taxe și comisioane contabile.

Însă, întrucât fondul de index pur și simplu reproduce evoluția unui indice de referință, acesta nu are nevoie de serviciile analiștilor de cercetare a pieței și ale altor specialiști care îi ajută de regulă pe administratorii fondului în procesul de selecție a acțiunilor.

Ce sunt fondurile index și ce comisioane au

Conform investopedia.com, fondurile de index au comisioane mai mici decât fondurile obișnuite, de regulă de sub 0,2%. De exemplu, BT Index Romania ROTX, un fond ce urmărește indicele bursier ROTX (Romanian Traded Index), are comisioane de administrare de fond de 0,15% / lună din media activelor nete în administrare. În schimb, fondurile obișnuite impun comisioane de cel puțin 1%.

De asemenea, fondurile de index sunt ideale pentru investitorii pasivi care nu au foarte mult timp la dispoziție pentru a analiza piața.

Ce sunt fondurile index și ce dezavantaje au

Însă discuția despre ce sunt fondurile index nu ar fi completă dacă nu am vorbi și despre dezavantajele fondurilor de indici bursieri.

Un prim dezavantaj al acestora este că urmează indicele de referință, indiferent de evoluția pieței. Mai exact, dacă acțiunile unei companii din componența indicelui își pierd puternic din valoare, fondul nu va vinde acțiunile respective atât timp cât societatea în cauză face parte din coșul indicelui.

Dincolo de faptul că un indice bursier este vulnerabil la fluctuațiile și prăbușirile pieței, un alt dezavantaj este lipsa de flexibilitate. Nu poți alege tu însuți acțiunile în care să investești.

În final, trebuie menționat că fondurile index oferă, de regulă, câștiguri limitate. Riscul asociat este mai mic, însă nici câștigurile nu sunt foarte mari.

Foto: geralt / 3844328 / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce sunt fondurile index ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Ce sunt fondurile mutuale, în ce investesc, și ce riscuri și avantaje prezintă

Ce sunt fondurile de investiții alternative. Ghid cu 10 explicații utile

Tipuri de fonduri de investiții. Diferența dintre fondurile deschise și închise

Ce este Fondul Proprietatea, în ce investește și cine sunt acționarii

Fonduri de investiții din România. Listă cu 47 de fonduri

Fonduri de investiții imobiliare din România. 5 exemple din regiuni diferite

Ce sunt fondurile de investiții. Ghid explicativ în 14 pași

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: