duminică

4 august, 2024

Stiri

Embargoul UE va reduce 90% din importurile de petrol rusesc până la sfârșitul anului 2022 și cu 2/3 în prezent, în urma acordului la care au ajuns liderii Uniunii Europene, luni. Ungaria a obținut îndeplinirea uneia dintre condițiile...
31 mai, 2022
O treime din creditele noi încheiate de companiile din România în primul trimestru al acestui an au fost acordate firmelor din domeniul utilităților, în contextul în care economia locală s-a confruntat în această perioadă cu o criză a...
30 mai, 2022
Vladimir Putin încearcă să șteargă istoria Ucrainei prin distrugerea culturii, scriu, într-o analiză, jurnaliștii de la The Guardian, după ce din mai multe muzee aflate în orașe afectate de război, soldații ruși au furat peste 2.000 de piese...
30 mai, 2022
Ambasadorii UE nu au ajuns, din nou, la un acord cu privire la interdicția importurilor de petrol din Rusia, potrivit unor surse diplomatice citate de BBC. Diplomații UE au avut o întâlnire la Bruxelles luni dimineață, după ce...
30 mai, 2022
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat luni că procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” va începe din 1 iunie. Tichetele au o valoare nominală de 250 lei...
30 mai, 2022
Dedeman SRL, compania controlată de frații Adrian şi Dragoş Pavăl (foto), deținătoare a celui mai mare lanţ de bricolaj din România, a scos un profit net de aproape 1,68 miliarde de lei, în anul 2021, din afaceri nete...
30 mai, 2022
Italia ia în considerare înăsprirea unei scheme de garanții de stat menite să ajute băncile să externalizeze creditele neperformante, dar cântărește în același timp extinderea acesteia pentru a amortiza efectele războiului din Ucraina și ale pandemiei, potrivit unor...
30 mai, 2022
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni că a discutat cu reprezentanţii Consiliului fiscal și a ajuns la concluzia: ”Trebuie să facem în așa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică”. În condițiile în care PSD încearcă...
30 mai, 2022
Primul tramvai fabricat la Astra Arad din lotul de 100 contractat de municipalitatea din Bucureşti a fost încărcat, luni, pe două trailere şi a plecat spre Capitală. Potrivit Agerpres, tramvaiul urmează să intre în probe pe traseu peste...
30 mai, 2022
Germania își va schimba Constituția pentru a permite crearea unui fond special de apărare bazat pe credit, de 100 de miliarde de euro. Fondul a fost propus după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunțat duminică ministerul german...
30 mai, 2022
Prețul a trei metale-cheie pentru construcția de baterii – cobalt, litiu și nichel – ar urma să scadă în următorii ani, potrivit unei analize Goldman Sachs, în care se arată că investitorii care au dorit să prindă trenul...
30 mai, 2022
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Regulamentul de funcţionare a învăţământului preuniversitar va fi publicat marţi în Monitorul Oficial. Principalele modificări începând cu următorul an școlar: se renunţă la mediile semestriale şi la teze, va exista o...
30 mai, 2022
Legea combaterii risipei alimentare prevede o serie de măsuri pe care le pot lua operatorii economici pentru a reduce acest fenomen, însă aceste măsuri sunt facultative. Printr-o propunere legislativă înregistrată recent la Senat se urmărește ca mecanismele de...
30 mai, 2022
Institutul Național de Statistică (INS) a înregistrat 8,9 milioane de chestionare valide până pe 27 mai, ultima zi de autorecenzare, ceea ce reprezintă un procent de 46,8% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021,...
30 mai, 2022
Cea mai puternică firmă din judeţul Iaşi a făcut un salt uriaş anul trecut la profitul net obţinut, valoare care a urcat până la 53,4 milioane de lei, nivel de aproape şase ori şi jumătate mai mare faţă...
30 mai, 2022
„Sunt prea multe detalii de pus la punct” pentru a se spera la un acord înainte de începerea reuniunii liderilor din UE luni după-amiază, la Bruxelles, a declarat un diplomat european de rang înalt. Totuși, principalul oponent, Ungaria,...
30 mai, 2022
Jumătate din români  ar cumpăra mașini hibrid sau electrice dar 39% nu ar fi dispuși să dea în plus 2.500 de lei (aproape  500 de euro) la achiziția acestora, potrivit unui studiu de piață Deloitte. „În general, consumatorii...
29 mai, 2022
Papa Francisc va numi 21 de cardinali noi în luna august, printre care şi un italian, liderul Bisericii din Mongolia, un demers prin care suveranul pontif îşi va pune din nou amprenta asupra viitorului catolicismului, informează Reuters. Dintre...
29 mai, 2022
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 2,1 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,06%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 62,58%, în comparaţie cu săptămâna anterioară, potrivit Agerpres. Potrivit datelor publicate de...
29 mai, 2022
EY explorează listarea publică sau vânzarea parțială a afacerii sale globale de consultanţă, mişcare ce ar reprezenta una dintre cele mai radicale transformări a unei firme Big Four din ultimele două decenii, potrivit unor surse citate de Financial...
29 mai, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: