30 mai, 2022

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni că a discutat cu reprezentanţii Consiliului fiscal și a ajuns la concluzia: ”Trebuie să facem în așa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică”.

În condițiile în care PSD încearcă să impună impozitarea progresivă, premierul a precizat luni că nu crede că ”ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să se modifice sistemul de taxare a companiilor”.

Din declarația premierului Nicolae Ciucă reiese că PNL se gândește să crească veniturile bugetare prin eliminarea excepțiilor de la aplicarea cotei unice.


Parlamentul este cel care ar trebui să pună în aplicare ideea vehiculată de Nicolae Ciucă, Consiliul fiscal neavând niciun rol oficial în acest posibil demers.

Precizările lui Nicolae Ciucă:

”În acest moment, cota unică trebuie aplicată aşa cum a fost ea stabilită şi prevăzută iniţial. S-a discutat, am discutat cu reprezentanţii Consiliului fiscal şi, în urma discuţiilor şi analizelor pe care le-au prezentat, am discutat să facem în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică”, a spus premierul, la Senat, citat de News.ro.

El a precizat, despre o eventuală modificare a filosofiei de taxare a companiilor:

”Tocmai am afirmat că în acest moment, în care am putut să vedem că măsurile economice luate, de sprijin al investiţiilor, au contribuit la echilibrul economic şi chiar la o creştere economică substanţială faţă de trimestrul precendent şi faţă de perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să modificăm sistemul de taxare a companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiştii în domeniu lucrează”.


Premierul a precizat că atunci când se va lua o decizie în coaliţie, va fi prezentată public. Despre o eventuală taxă de solidaritate, Nicolae Ciucă a declarat: ”Vom lua o decizie în coaliţie şi vom anunţa”.

Ce a rămas din cota unică

În acest moment, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, statul încasează din impozitul pe venit 14,5 miliarde de lei, adică 1,1% din PIB.

(Citește și: ”Cine mai produce Bugetul – impactul tratamentului fiscal preferențial asupra finanțelor publice”)

Principalele prevederi fiscale care diminuează aceste încasări sunt:

  • scutirea de impozit pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții, IT, cercetare-dezvoltare etc
  • scutirea de impozit pentru veniturile reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, persoanele persecutate din motive politice etc
  • scutirea de impozit pentru indemnizațiile pentru risc maternal, maternitate, creșterea copilului
  • eliminarea din venitul lunar din pensii a plafonului neimpozabil de 2.000 lei

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Aiureli ! Ce greutate in buget au scutirile astea, cum se va raporta masura eliminarii lor la buget ? Eliminare care, desigur, se impune,din considerente etice. Am recitit recent cartea lui Galbraith „Societatea perfecta” ( Eurosong&Book 1997,editia romana) ; concluzia e clara, impozitul progresiv este conditia unei societati perfecte ! Autorul explica si cine si de ce, direct sau prin interpusi, se opune ! Masura ce trebui luata, intradevar „la rece”, chibzuit, adaptata realitatilor romanesti, anuntata din timp – chiar legea prevede asta …
    Poate citeste si Ciuca ?….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Aiureli ! Ce greutate in buget au scutirile astea, cum se va raporta masura eliminarii lor la buget ? Eliminare care, desigur, se impune,din considerente etice. Am recitit recent cartea lui Galbraith „Societatea perfecta” ( Eurosong&Book 1997,editia romana) ; concluzia e clara, impozitul progresiv este conditia unei societati perfecte ! Autorul explica si cine si de ce, direct sau prin interpusi, se opune ! Masura ce trebui luata, intradevar „la rece”, chibzuit, adaptata realitatilor romanesti, anuntata din timp – chiar legea prevede asta …
    Poate citeste si Ciuca ?….

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: