Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că Regulamentul de funcţionare a învăţământului preuniversitar va fi publicat marţi în Monitorul Oficial.
Principalele modificări începând cu următorul an școlar: se renunţă la mediile semestriale şi la teze, va exista o singură medie generală, la final de an, vor exista 5 ”module de învățare” și 5 vacanțe.
”La acest moment este în curs de finalizare întâlnirea Comisiei pentru Dialog Social (…) pentru a se definitiva Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, astfel încât mâine aceste modificări să îmbrace forma unui ordin de ministru şi să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial”, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Educației a prezentat care sunt principalele noutăţi pe care le va aduce anul şcolar viitor:
Principalele declarații ale lui Sorin Cîmpeanu:
- Modificarea esențială, deja agreată, este să se renunțe la medii semestriale și la obligativitatea tezelor. Va fi necesară o singură medie la final de an școlar
- Profesorul va avea mai multa autonomie, pentru o evaluare ritmică pe tot parcursul anului școlar
- Numărul de note va fi egal cu n+3, n fiind numărul săptămânal de ore de la fiecare disciplină. Pentru disciplina care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare minimum cinci note
- Vacanța mobilă din luna februarie – 30 de județe au decis să fie în ultima săptămână, 10 au decis să fie în a treia săptămână a lunii, iar București și Suceava au decis ca vacanța să fie în a doua săptămână
- Au fost administrate 15.000 de teste de matematică pentru clasa a III-a, a V-a și a VI-a pentru evaluarea standardizată – proiect pilot
- Am luat decizia de a propune un program integrat național „Masă sănătoasă în școli”, pentru 5 ani, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, finanțare de 1 miliard de euro. Sunt vizați elevii de gimnaziu
- Va fi introdus un modul de Alimentație sănătoasă, din septembrie 2023
- Elevilor le va fi încheiată o singură medie pe tot parcursul anului școlar
- Tezele nu vor mai fi obligatorii, urmând să rămână la latitudinea fiecărui profesor cum și câte evaluări va face
- În fiecare școală se va înființata o comisie pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică
- Școlile să folosească doar catalog electronic, care trebuie tipărit și arhivat
Noua structură a anului școlar:
De asemenea, din anul școlar 2022-2023 va fi modificată radical structura anului școlar – în loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe.
- Modulul 1 de învățare : 5 septembrie – 21 octombrie
- Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie
- Modulul 2: 31 octombrie – 22 decembrie
- A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie – 8 ianuarie 2023
- Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie
- A treia vacanță – de o săptămână – poate fi acordată în a doua săptămînă, în a treia săptămînă sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar
- Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște
- A patra vacanță : 8 aprilie –23 aprilie
- Modulul 5, ultimul: 24 aprilie – 16 iunie
- Vacanța de vară – 17 iunie – 4 septembrie