vineri

2 august, 2024

Stiri

Agenția spațială americană a amânat luni lansarea noii misiuni spațiale Artemis. Decizia a fost luată cu o oră înainte de momentul programat al lansării, din cauza unor defecțiuni tehnice care nu au putut fi remediate pe moment. O...
29 august, 2022
Orele de liniște în România sunt stabilite prin lege și trebuie respectate atât de către persoanele fizice, cât și de cele juridice. Nerespectarea orelor de liniște în România se pedepsește prin amenzi ce ajung până la 6.000 de...
29 august, 2022
Ucraina a lansat contraofensiva în sudul țării, a anunțat luni Comandamentul militar din sud. În cursul dimineții, presa din Ucraina a scris că trupele ucrainene au reușit să străpungă liniile defensive rusești în regiunea Herson. Purtătorul de cuvânt...
29 august, 2022
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi partenerii de dialog social au agreat, în şedinţa de luni Comisiei de Dialog Social, eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu începând cu anul şcolar 2022-2023. Ierarhizarea elevilor urmează...
29 august, 2022
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a anunţat luni dimineaţa că o echipă a AIEA este în drum spre centrala nucleară Zaporojie din Ucraina. Nu este clar când va începe inspecția propriu zisă....
29 august, 2022
România, Bulgaria și Croația îndeplinesc criteriile de aderare la Spațiul Shengen, a declarat luni cancelarul german Olaf Scholz. El s-a angajat, anunță Reuters, să susțină demersul celor 3 state de a deveni membre cu drepturi depline în spațiul...
29 august, 2022
Serbia și Kosovo au convenit în weekend, sub medierea UE, un acord de liberă circulație între țările lor. Euractiv scrie că acest acord este o evoluție majoră pentru dezamorsarea tensiunilor de lungă durată care au condus în trecut...
29 august, 2022
Bancherii centrali au de navigat într-un peisaj economic mai provocator decât cel trăit în ultimele câteva decenii, iar acesta le va îngreuna lupta cu inflația, au avertizat oficiali de top și decidenți ai politicilor monetare, prezenți la conferința...
29 august, 2022
Austria cere decuplarea prețului electricității de cel al gazelor în UE, după ce, anul trecut, se opusese celor cinci țări, inclusiv România, care ceruseră schimbarea mecanismului de formare a prețului la electricitate în UE. Mecanismul stabilește reperul de...
29 august, 2022
Comerțul cu amănuntul este singurul sector în care managerii chestionați de Institutul Naționale de Statistică (INS) au estimat o tendință de creștere moderată a activității economice, în perioada august-octombrie, potrivit unui barometru privind perspectivele pe termen scurt. Volumul...
29 august, 2022
Companiile energetice și autoritățile se contrazic privind valoarea compensațiilor pe care Guvernul trebuie să le plătească furnizorilor de energie.  După ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus săptămâna trecută că ANRE a redus valoarea la 16 miliarde de...
28 august, 2022
Miercuri, săptămâna trecută, s-au împlinit șase luni de când Kremlinul și-a lansat invazia în Ucraina. Pe măsură ce Rusia își bombardează vecinul, în ceea ce a devenit cel mai mare război european din 1945 încoace, repercursiunile războiului influențează...
28 august, 2022
Autorităţile ucrainene afirmă că în prezent sunt transportate mai multe cereale pe Dunăre decât în orice alt moment de la începutul războiului. Numai sâmbătă, 11 nave au ajuns în porturile Ismail, Reni şi Ust-Dunaisk de la Dunăre şi...
28 august, 2022
Istoricul Armand Goşu a afirmat că sfârşitul preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, ar putea veni într-un an, un an şi jumătate cel mult. Armand Goșu spune că ”scoaterea acestuia din scenă” va fi o combinaţie între serviciile secrete...
28 august, 2022
Statele Unite urmează să numească un ambasador pentru Arctica, pe fondul creșterii activității militare rusești în regiune. Ambasadorul va promova politica SUA în regiunea polară de nord, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat...
28 august, 2022
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,4 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 3,32%, în această săptămână. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a urcat cu 24,95%, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit Agerpres, din datele publicate de BVB,...
28 august, 2022
Două nave de război ale marinei americane navighează în apele internaționale în strâmtoarea Taiwan, au declarat oficiali americani pentru Reuters. Crucișătoarele Chancellorsville și Antietam participă la un exercițiu care este încă în desfășurare. Astfel de operațiuni durează de...
28 august, 2022
Infrastructura digitală a instituțiilor din Muntenegru a fost ținta unui atac cibernetic fără precedent. Autoritățile au intervenit rapid, vineri, pentru a limita pagubele, anunță Reuters. Agenția pentru Securitate Națională (ANB) a anunțat că Muntenegru este „într-un război hibrid...
27 august, 2022
Președintele Ucrainei avertizează că situația de la centrala nucleară Zaporijie rămâne „foarte riscantă”. Avertismentul apare după ce reactoarele centralei au fost reconectate la rețeaua ucraineană de electricitate vineri seara. O serie de bombardamente au făcut ca cea mai...
27 august, 2022
Papa Francisc a numit sâmbătă 20 de cardinali noi la Vatican, prelaţi cu opinii apropiate de linia sa doctrinară, anunță Agerpres, care citează AFP. Acest consistoriu, al optulea din pontificatul papei Francisc după alegerea sa în calitate de...
27 august, 2022

SUA vor numi primul lor ambasador Arctic

Statele Unite urmează să numească un ambasador pentru Arctica, pe fondul creșterii activității militare rusești în regiune. Ambasadorul va promova politica SUA în regiunea polară

Papa Francisc a numit 20 de noi cardinali

Papa Francisc a numit sâmbătă 20 de cardinali noi la Vatican, prelaţi cu opinii apropiate de linia sa doctrinară, anunță Agerpres, care citează AFP. Acest

SUA vor numi primul lor ambasador Arctic

Statele Unite urmează să numească un ambasador pentru Arctica, pe fondul creșterii activității militare rusești în regiune. Ambasadorul va promova politica SUA în regiunea polară

Papa Francisc a numit 20 de noi cardinali

Papa Francisc a numit sâmbătă 20 de cardinali noi la Vatican, prelaţi cu opinii apropiate de linia sa doctrinară, anunță Agerpres, care citează AFP. Acest

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: