Companiile energetice și autoritățile se contrazic privind valoarea compensațiilor pe care Guvernul trebuie să le plătească furnizorilor de energie. După ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus săptămâna trecută că ANRE a redus valoarea la 16 miliarde de lei, Federația Asociațiilor de Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) a replicat că estimarea inițială de 40 de miliarde de lei crește mereu, conform tendinței pieței.
„Schema (de compensare) refăcută şi ulterior recalibrată de ANRE s-a redus de la 40 de miliarde la 20 de miliarde şi ulterior la 16 miliarde. A fost estimarea ANRE”, a spus ministrul Energiei, miercurea trecută.
Nu mult după aceea, ACUE a făcut „un nou apel la responsabilitate și seriozitate”, și a adăugat că în realitate estimările „sunt mai degrabă în creștere, conform evoluției din piață, nu în scădere”.
„Reiterăm că, în condițiile actuale ale pieței en gros de energie, unde vedem creșteri abrupte de preț in ultimele luni și pe baza legislației în vigoare (menținerea nivelul de plafoane si a numărului de beneficiari), estimările pentru perioada aprilie – decembrie 2022, de peste 40 de miliarde de lei, sunt mai degrabă în creștere, conform evoluției din piață, nu în scădere”, spune comunicatul ACUE.
În luna iunie, Ministerul Energiei a solicitat către ANRE o estimare a sumei totale a plăților care vor fi făcute până la finalul anului. ANRE a spus: 40 de miliarde de lei, ceea ce ar însemna cam 3% din PIB, o sumă greu de plătit de Guvern.
Apoi a apărut pe piață o altă estimare, 31 de miliarde de lei, care apoi a scăzut la 20 și, miercuri, la 16 miliarde de lei.
Piața crește șocant, fără soluții
Între timp, numai în luna august s-au înregistrat trei noi recorduri de preț angro pe piața cu livrare în ziua următoare (PZU), cel mai recent joi, echivalând cu 709 euro / MWh, după cel din ajun, de 631 euro / MWh și după 554 euro / 1.000 MWh.
Partenerii de guvernare se acuză unii pe alții, în timp ce caută cu febrilitate o altă soluție de calmare a tarifelor plătite de consumatori, care pleacă de la impozitarea suplimentară a întregului lanț de aprovizionare, până la plafonarea încasărilor de pe piața de energie și la suspendarea liberalizării complete a pieței – toate scenariile implicând mari incoveniente pentru unii sau pentru alții.
La rândul lor, reprezentanții industriei, grupați în Asociația Producătorilor (HENRO), ACUE și în Centrul Român pentru Energie, au propus 3 variante de soluții, toate presupunând creșterea facturilor.
***