Serbia și Kosovo au convenit în weekend, sub medierea UE, un acord de liberă circulație între țările lor. Euractiv scrie că acest acord este o evoluție majoră pentru dezamorsarea tensiunilor de lungă durată care au condus în trecut la incidente violente în nordul Kosovo.
Două probleme au alimentat tensiunile între vecini:
- cerința Kosovo ca toți cetățenii săi care dețin autoturisme înmatriculate de Serbia să preschimbe numerele cu unele emise la nivel local
- cerința ca sârbii să prezinte un document de călătorie suplimentar la intrarea în Kosovo
Ambele erau măsuri reciproce față de cele impuse Kosovo de către Serbia.
Sursa disputelor dintre cele două țări este refuzul Belgradului de a recunoaște independența Kosovo proclamată în 2008, în urma războiului din 1998-1999.
Tensiuni alimentate de revolta sârbilor kosovari
La data de 31 iulie, tensiunile au reizbucnit pe măsură ce Kosovo a implementat aceste două cerințe, care vizau aproximativ 50.000 de sârbi kosovari din nordul țării, care sunt susținuți de Belgrad și nu recunosc instituțiile statului Kosovo.
Aceștia au ridicat blocaje rutiere, în cele din urmă eliminate de forțele de poliție ale UE și de misiunea KFOR condusă de NATO.
Problema plăcuțelor de înmatriculare ale autoturismelor nu este încă rezolvată, dar problema documentelor suplimentare a fost clarificată.
„Avem o înțelegere”, a anunțat diplomatul șef al UE Josep Borrell, precizând că Serbia a fost de acord să renunțe la documentul cerut cetățenilor din Kosovo, iar Kosovo a fost de acord să nu mai introducă o măsură similară pentru sârbi. „Sunt foarte fericit că am găsit o soluție europeană care facilitează călătoriile între Kosovo și Serbia”, a adăugat el, mulțumind ambilor lideri.
Acordul este văzut ca o concesiune majoră a Serbiei, care anterior refuzase să accepte documentele emise de Pristina, îngrijorată că ar putea fi percepută ca o recunoaștere a suveranității țării.
Serbia consideră Kosovo o parte integrantă a teritoriului său. Etnicii sârbi reprezintă 5% din populația de 1,8 milioane a Kosovo, care este formată 90% din etnici albanezi.
***