duminică

21 iulie, 2024

Stiri

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că speră ca negocierile pentru aderarea parțială a României la spaţiul Schengen să se finalizeze în următoarele două zile. „În primul pas, aerian şi naval, iar anul viitor, aderarea pe terestru”, a...
15 decembrie, 2023
Fonduri dezvoltare IMM. Guvernul desfășoară mai multe programe care își propun să sprijine dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din România. În acest articol vom oferi informații despre câteva dintre cele mai importante programe care au fost bugetate și...
15 decembrie, 2023
Este de așteptat ca utilizarea a cărbunelui pentru producția de energie la nivel mondial să atingă un nivel record în 2023, deoarece cererea din economiile emergente și în curs de dezvoltare este foarte mare, a anunțat vineri Agenția...
15 decembrie, 2023
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern, care a fost amânată timp de peste 9 ore pentru a fi rezolvate toate problemele Legii bugetului, că important este să fie aprobat un buget bun....
15 decembrie, 2023
Deși a ieșit din sală în timpul votului pentru extindere, deschizând astfel ușa UE pentru Ucraina și Rpublica Moldova, premierul Viktor Orbán a rămas pe scaun când a venit rândul votului pentru aprobarea de noi fonduri pentru Ucraina....
15 decembrie, 2023
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, pentru a doua oară consecutiv, şi a redus estimările privind inflaţia, transmit DPA şi Reuters, preluate de Agerpres. Anul acesta BCE a majorat dobânzile la un nivel...
14 decembrie, 2023
Mediul de afaceri, instanțe și organizații sunt nemulțumite toate de proiectul bugetului de stat 2024 și de proiectul ordonanței cu măsuri fiscale. Marii contribuabili reprezentați de Concordia au anunțat că vor aviza negativ în CES proiectul de buget,...
14 decembrie, 2023
Subvenția deja exagerat de mare acordată de stat partidelor crește anul viitor cu 50% – de la 209,9 milioane de lei (aproape 42 de milioane de euro, valoare execuției preliminate pentru 2023), la 314 milioane de lei (peste...
14 decembrie, 2023
Lucrările de extindere şi modernizare a staţiei de epurare a apelor uzate și construcția incineratorului de nămol de la Glina au fost finalizate joi, mai mult de şase ani de la demararea investiției. Proiectul, în valoare totală de...
14 decembrie, 2023
Germania va înceta treptat să mai accepte imami din Turcia și îi va forma pe acești lideri religioși pe teritoriul său, pentru a încuraja integrarea musulmanilor în societate, a anunțat joi Ministerul german de Interne. S-a ajuns la...
14 decembrie, 2023
Președintele Vladimir Putin a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă maraton, că obiectivele Moscovei în Ucraina rămân neschimbate și că nu va exista pace până când acestea nu vor fi atinse. La aproape doi ani de...
14 decembrie, 2023
Liderii celor trei partide care formează coaliția de guvernare din Germania au convenit miercuri asupra unui nou proiect de buget pentru 2024, după săptămâni de negocieri tensionate în urma unei hotărâri judecătorești care a aruncat o gaură de...
14 decembrie, 2023
Premierul a decis joi, înainte de ședința de Guvern, eliminarea din OUG supranumită „ordonanța trenuleț” a Art. VIII, care prevedea achitarea eșalonată și prin titluri de plată a drepturilor salariale câștigate în Justiție de către angajații din Justiție....
14 decembrie, 2023
În acest ghid vom analiza câteva dintre cele mai cunocute programe de inteligență artificială și modul în care pot fi utilizate. Tipuri de software AI Sintagma „programe de inteligență artificială” este folosită pentru a ne referi, la modul...
14 decembrie, 2023
O dronă rusească a căzut în România în zona de graniță cu Ucraina, a anunțat joi Ministerul Apărării Naționale. Drona s-a prăbușit în zona localității Grindu din județul Tulcea, într-o zonă nelocuită. „În baza informațiilor din teren privind...
14 decembrie, 2023
Liderii UE sunt reuniți la Bruxelles pentru un Consiliu European, iar accentul se pune pe Ucraina și pe Viktor Orbán. Pe agenda oficială a summit-ului se află 6 puncte: Liderii ar urma să aprobe două măsuri-cheie de sprijin...
14 decembrie, 2023
Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus joi, la DNA, o contestaţie la decizia procurorilor de clasare a Dosarului privind achiziția de către MAI a unor BMW-uri de la firma prietenului preşedintelui Klaus Iohannis....
14 decembrie, 2023
Situația cazurile de rujeolă în Europa și Asia Centrală, în ultima lună, atrage atenția UNICEF. Un număr de 30.601 cazuri de rujeolă au fost confirmate în aceste zone între ianuarie și 5 decembrie 2023, față de 909 pe...
14 decembrie, 2023
Camera Reprezentanților a aprobat miercuri deschiderea procedurii de demitere a președintelui Joe Biden, chiar dacă republicanii nu au reușit să prezinte dovezi care să arate că președintele a beneficiat financiar de afacerile familiei sale. Camera, scrie The Guardian,...
14 decembrie, 2023
Tehnologiile AI sunt tot mai utilizate în prezent, în numeroase industrii și sectoare economice, însă există și îngrijorări cu privire la riscurile inteligenței artificiale. Care sunt beneficiile inteligenței artificiale Inteligența artificială are numeroase beneficii, cum ar fi reducerea...
13 decembrie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: