Președintele Vladimir Putin a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă maraton, că obiectivele Moscovei în Ucraina rămân neschimbate și că nu va exista pace până când acestea nu vor fi atinse.
La aproape doi ani de la începutul războiului său împotriva Ucrainei, președintele rus a spulberat speranțele oricui credea că Moscova ar putea fi deschisă să negocieze un acord de pace sau să oprească războiul din Ucraina.
Pentru prima dată de la începutul războiului, Vladimir Putin a răspuns la întrebări formulate de cetățeni obișnuiți și presă.
Rușii și-ar fi dorit să afle când se termină cu mobilizarea
Într-un sondaj realizat luna trecută de institutul independent Levada Center, care a fost interesat să afle la ce întrebări ar dori să răspundă Putin, majoritatea repondenților au spus că speră să audă când așa-numita operațiune militară specială, așa cum își numește Putin războiul, și când s-ar termina mobilizările.
Întrebat joi „când va fi pace”, Vladimir Putin a răspuns: „Când ne vom atinge obiectivele”. „Am vorbit mai devreme despre ele: denazificare și demilitarizare”, a adăugat el, repetând cei doi termeni pe care i-a folosit pentru a descrie obiectivele invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, pe care Putin a lansat-o în februarie 2022.
„Putin tocmai a făcut o propunere de pace Occidentului”, a spus Tatiana Stanovaya, fondatorul firmei de analiză politică R.Politik, despre comentariile președintelui rus. „Cu condiția, desigur, a capitulării complete a Ucrainei”.
Într-o întrebare separată privind perspectiva îmbunătățirii relațiilor Rusiei cu Occidentul, Putin a dat un răspuns evaziv, acuzând Europa că acționează în complicitate cu ambițiile „imperialiste” americane și că forțează schimbarea regimului în Ucraina. „Nu le-am distrus”, a spus el despre relațiile dintre Moscova și Bruxelles. „Ei au făcut-o.”
Putin spune că Macron nu l-a mai sunat. Ce crede despre Viktor Orban și Robert Fico
Un jurnalist de la postul francez TF1 l-a întrebat pe Putin despre starea actuală a relației sale cu Emmanuel Macron. Putin a spus că s-au bucurat de o „relație de lucru destul de bună și că suntem gata să cooperăm în continuare cu Franța” pe probleme bilaterale și globale. Dar a adăugat: „La un moment dat, președintele francez a oprit relația cu noi. Noi nu am făcut-o, eu nu am făcut-o. El a făcut-o.”
„Dacă există interes, suntem pregătiți. Dacă nu, vom face față”, a spus Putin, adăugând: „Avem alte lucruri de făcut”.
Mai devreme, în timpul sesiunii maraton de întrebări și răspunsuri, Putin a fost deferent față de Robert Fico din Slovacia și de Viktor Orbán din Ungaria, pe care i-a descris drept lideri „nu pro-ruși, ci pro-naționali”. „Toți ceilalți depind de fratele mai mare”, a spus Vladimir Putin, referindu-se la Statele Unite.
Putin despre Gaza: O catastrofă, mult mai rău decât în Ucraina
Putin a descris drept „catastrofală” situaţia din Fâşia Gaza, bombardată de armata israeliană în cadrul ofensivei sale împotriva Hamas, exprimându-şi convingerea că nu poate fi comparată cu cea din Ucraina.
„Ceea ce se întâmplă în Gaza este o catastrofă”, a declarat Putin. „Uitaţi-vă la operaţiunea militară specială şi priviţi ce se întâmplă în Gaza şi vedeţi diferenţa. Nu există aşa ceva în Ucraina”, crede preşedintele rus.
***