În acest ghid vom analiza câteva dintre cele mai cunocute programe de inteligență artificială și modul în care pot fi utilizate.
Tipuri de software AI
Sintagma „programe de inteligență artificială” este folosită pentru a ne referi, la modul general, la mai multe tipuri de software AI.
Aici intră atât platformele de inteligență artificială (care au algoritmi incorporați și permit dezvoltarea unei aplicații de la zero), cât și chatboții, aplicațiile AI sau algoritmii care folosesc învățarea automată sau învățarea în profunzime.
Exemple de programe de inteligență artificială
ChatGPT este, probabil, cel mai faimos dintre sistemele AI existente la ora actuală. Dezvoltat de OpenAI și lansat în noiembrie 2022, Chat Generative Pre-trained Transformer este un chatbot, adică o aplicație software care imită conversația umană prin text și interacțiuni vocale.
Programul poate fi folosit gratuit (versiunea GPT – 3.5) sau contra cost (ChatGPT-4, care costă 20 de dolari pe lună). ChatGPT are numeroase utilizări. De exemplu, poate răspunde la întrebări, ajutând utilizatorul să găsească soluția la anumite probleme, poate realiza traduceri, poate rezolva ecuații matematice sau poate scrie cod în limbaje de programare.
Cum funcționează ChatGPT
Însă cel mai adesea, ChatGPT este folosit pentru a scrie, rezuma sau organiza texte. Dezvoltat într-un mod care îi permite să înțeleagă și să răspundă la întrebările și instrucțiunile utilizatorilor, ChatGPT poate citi un volum mare de texte existente, învățând cum anume cuvintele tind să apară în anumite contexte alături de alte cuvinte, se arată pe site-ul companiei OpenAI.
Apoi, chatbotul folosește ceea ce a învățat pentru a prezice următorul cuvânt care ar putea apărea, cel mai probabil, ca răspuns la o solicitare a utilizatorului. Modul de funcționare este similar cu capacitatea motoarelor de căutare, a programelor de e-mail și a smartphone-urilor de a completa automat textul tastat de utilizatori, mai notează sursa citată.
Astfel, cu ajutorul ChatGPT, utilizatorii pot genera povești, articole de presă, eseuri, poezii, scurte compuneri sau chiar romane. De asemenea, ChatGPT poate scrie texte în stilul anumitor autori, ca de exemplu povestiri în stilul lui Ion Creangă sau poezii în stil romantic. Aici poți citi un articol detaliat despre ce poate face ChatGPT.
Programe de inteligență artificială pentru generarea de imagini
DALL-E. Lansat în ianuarie 2021 de OpenAI, DALL-E este un model text-imagine, adică un software care poate genera imagini digitale pornind de la anumite descrieri introduse de utilizator. Aceste descrieri în limbaj natural se numesc „prompt-uri”.
Cea mai recentă versiune este DALL-E 3, și a fost lansată pe piață în august 2023. Prețul pentru generarea unei imagini cu rezoluția de 1024 x 1024, calitate standard, este de 0,040 de dolari / imagine. Iar o imagine cu rezoluția de 1024 x 1792 sau 1792 x 1024 are un preț de 0,080 de dolari, potrivit site-ului companiei.
Cât costă DALL-E
În ceea ce privește imaginile HD cu rezoluția de 1024 x 1024, prețul este de 0,080 dolari / imagine. Cât despre imaginile cu rezoluție mai bună, 1024 x 1792 sau 1792 x 1024, prețul acestora este de 0,120 de dolari / imagine.
De asemenea, DALL-E 3 poate fi utilizat și sub formă de abonament (20 de dolari / lună), în cadrul pachetului ChatGPT Plus. Totodată, DALL-E este disponibil gratuit în cadrul unor tool-uri Microsoft.
Foarte multe dintre aplicațiile AI apărute pe piață – precum DALL-E, Midjourney, Stable Diffusion, Lensa sau FaceApp – apoi fi utilizate într-un mod distractiv, pentru a genera imagini sau a prelucra selfie-uri. Însă numeroase programe de inteligență artificială pot fi foarte utile în îndeplinirea sarcinilor de lucru.
Programe de inteligență artificială în educație
Gradescope, de exemplu, este un instrument care îi ajută pe profesori să noteze elevii și studenții, fie online, fie la clasă. În acest fel, cadrele didactice pot obține o imagine mai clară asupra nivelului al elevilor și economisesc totodată timp.
Gradescope acceptă atât teme cu lungime variabilă (seturi de probleme și proiecte), precum și sarcini cu șabloane fixe (fișe de lucru, chestionare, examene). Potrivit companiei, folosind această platformă, profesorii pot economisi jumătate din timpul petrecut în mod normal pentru notarea elevilor.
După cum se arată pe site-ul Universității din Melbourne, Gradescope este un instrument de evaluare care sprijină crearea de teme și le permite studenților să-și trimită răspunsurile și rezolvările în diferite formate, simplificând procesele de evaluare și de feedback din partea profesorilor.
Cât costă Gradescope
Folosind Gradescope, elevii/studenții pot răspunde online direct și/sau pot trimite fotografii sau PDF-uri ale lucrărilor scrise de mână sau chiar desenate de mână (de pildă, grafice).
Rubricile Gradescope pot fi construite și rafinate în timpul notării pentru a se adapta la gama largă de răspunsuri ale elevilor, iar învățarea automată este utilizată pentru a identifica răspunsurile echivalente. Acest tool este disponibil în diverse pachete, cu un cost ce pornește de 1 dolar / student.
Alte programe de inteligență artificială sunt utilizate în medicină, agricultură, administrație, justiție sau aplicarea legii.
Programe de inteligență artificială în justiție
COMPAS, de exemplu, este un instrument AI utilizat de instanțele de justiție din SUA pentru a evalua probabilitatea ca un inculpat să recidiveze. Este dezvoltat și deținut de Northpointe (Equivant), și a fost folosit în statele americane New York, Wisconsin, California sau Florida, potrivit Wikipedia.org.
Software-ul utilizează un algoritm pentru a evalua riscul potențial de recidivă. Northpointe a creat mai multe scale de risc pentru a evalua recidiva generală, recidiva violentă sau probabilitatea unor comportamente contravenționale înaintea procesului.
După cum se arată în Ghidul Practicantului COMPAS, scalele au fost concepute utilizând constructe comportamentale și psihologice „de o relevanță foarte mare pentru recidivă și cariera infracțională.”
Riscul referitor la perioada de dinainte de judecată este o măsură a potențialului ca o persoană să nu se prezinte și / sau să comită noi infracțiuni după ce a fost eliberată din arest. Acuzațiile, istoricul arestărilor anterioare, stabilitatea rezidențială, statutul de angajare, legăturile cu comunitatea și abuzul de substanțe sunt cei mai semnificativi indicatori ce afectează gradul de risc.
Scala generală de recidivă, în schimb, a fost concepută pentru a prezice apariția unor noi infracțiuni după eliberare. Scala utilizează antecedentele penale ale unui individ, cunoscuții / asociații săi, consumul de droguri și indiciile privind delincvența juvenilă.
În ceea ce privește scala recidivei violente, aceasta are rolul de a prezice infracțiunile violente după eliberare. Scala utilizează date sau indicatori care includ istoria de violență a unei persoane, istoricul de neconformare, problemele profesionale și/sau educaționale și vârsta primei arestări.
Foto: geralt / geralt / pixabay.com
Dacă acest articol despre programe de inteligență artificială ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:
Inteligența artificială în educație. 4 avantaje majore și 8 exemple