La Atena, departe de Bruxelles
Ultimele evenimente de la Bruxelles petrecute ieri mi-au sugerat scena lui Iisus in curtea Templului de la Ierusalim cand El darama tarabele zarafilor. Din nefericire,

Fondul Monetar Internaţional (FMI) critică zona euro pentru lipsa unui plan de acţiune coerent privind criza datoriilor suverane, care ar putea avea un final imprevizibil
Şefii de state sau de guverne din zona euro se reunesc joi, la Bruxelles, într-un summit extraordinar privind criza datoriilor în Europa şi ajutorul pentru
Preşedintele rus Dmitri Medvedev discută, marţi, la Hanovra, cu cancelarul german Angela Merkel, în principal pe tema energiei. Kremlinul a precizat, într-un comunicat de presă,
Planul de austeritate adoptat de Legislativul de la Roma prevede tăieri de cheltuieli de aproximativ 48 de miliarde de euro, după ce anterior Italia a
Premierul grec Georgios Papandreou şi liderii Grupului socialiştilor şi democraţilor (S&D) din Parlamentul European au făcut apel sâmbătă la crearea unei agenţii europene pentru restructurarea
Organizaţia Werkstatt Deutschland anulează acordarea în acest an a Premiului Quadriga, după ce intenţia de a decerna trofeul premierului rus, Vladimir Putin, a stârnit virulente
Privind la ceea ce se intampla pe ambele maluri ale Atlanticului nu poti sa nu te intrebi – “ce naiba s-a intamplat cu societatea occidentala?”
Senatul de la Roma a aprobat joi pachetul de austeritate menit să liniştească temerile legate de capacitatea Italiei de a-şi reduce deficitul public. Senatul a
Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei în România, a prezentat miercuri, la sediul reprezentanţei Comisiei Europene din Bucureşti, priorităţile Poloniei ca ţară care va deţine, în următoarele
Preşedintele Senatului Italiei, Renato Schifani, a anunţat marţi că va propune adoptarea planului de austeritate de către senatori până joi, pentru a calma pieţele care
Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a liderilor ţărilor din UE pentru a discuta despre cel
Premierul rus, Vladimir Putin, a fost distins cu prestigiosul premiu Quadriga, acordat de organizaţia privată Werkstatt Deutschland, însă presa germană critică dur oferirea acestui trofeu
Premierul britanic, David Cameron, a sugerat, vineri, că Parlamentul de la Londra trebuie să voteze reglementări prin care să se limiteze clar accesul presei la
Justiţia franceză a decis, vineri, să amâne pentru 4 august o decizie privind deschiderea unei anchete în cazul noii directoare generale a Fondului Monetar Internaţional,
Moto: Ceea ce face ca un regim politic să fie bun nu este conformarea sa la o normă ideală, ci adaptarea la datele concrete ale
Statul olandez se face responsabil de moartea a trei bărbaţi musulmani la Srebrenica, în timpul războiului bosniac dintre anii 1992-1995, a decis marţi Curtea de
Grecia trebuie să privatizeze o serie de companii publice în condiţiile în care statul elen are participaţii în economie de nivelul ţărilor foste comuniste, a
Judecătorul Nicolas Dusan Bratza, din Marea Britanie, a fost ales luni preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg, potrivit AFP. Judecătorul
Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au avizat deblocarea unei tranşe de 8,7 miliarde de euro, din împrumutul pentru Grecia, potrivit unui comunicat de presă