26 februarie, 2012

Ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a respins sâmbătă, la Mexico City, idea „de a injecta bani la nesfârşit” în sistemul financiar al zonei euro pentru a ajuta statele în dificultate, informează AFP citat de AGERPRES.

„Vreau să fiu clar: nu are niciun sens economic a urma apelurile (…) de a injecta bani la nesfârşit în fondurile de salvare (…)”, a afirmat Schauble într-o conferinţă înaintea unei reuniuni cu omologii săi din G20.

„Acest lucru nu va ajuta ţările să-şi rezolve problemele pe termen lung şi să regăsească liniştea pe pieţe”, a atenţionat el.


În opinia sa, ‘aceasta ar crea o demotivare pentru ţări de a-şi continua consolidarea şi reformele şi nu ar îmbunătăţi perspectivele economice ale zonei euro’.

Germania s-a opus regulat celor care, precum SUA, propun ca Banca Centrală Europeană să achiziţioneze şi mai multe obligaţiuni pe pieţele datoriilor.

Această poziţie a fost întărită prin atenuarea tensiunile de la începutul anului pentru Italia şi Spania.

Cancelarul german Angela Merkel trebuie să încerce să treacă prin parlament al doilea plan de salvare pentru Grecia, decis de statele din zona euro. Planul prevede 130 de miliarde de euro din finanţări publice, Berlinul fiind principalul contributor.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: