joi

15 august, 2024

Chestiunea

”Houston, we have a problem”: Asta e conluzia generală – configurată de suma numeroaselor și tenacelor probleme din mecanismele de absorbție a fondurilor europene – la conferința organizată luni, 29 ianuarie, de cursdeguvernare.ro cu sprijinul Băncii Naționale a...
29 ianuarie, 2018
Indicele de Dezvoltare Incluzivă (IDI, în engleză Inclusive Development Index) face o evaluare anuală a 103 ţări, prin care, pe lângă PIB, sunt luate în considerare 12 coordonate ale progresului economic, bazate pe trei piloni principali: creştere şi...
28 ianuarie, 2018
Potrivit datelor Eurostat, România se află la cel mai scăzut nivel al investiţiilor publice ca pondere în PIB din întreaga perioadă monitorizată, cu doar 3,6%. Cifra e valabilă pentru anul 2016, însă nici în anul 2017 factorii de...
21 ianuarie, 2018
România a înregistrat la finele anului 2017 o inflaţie anuală de 2,6%, potrivit datelor comunicate de Eurostat pentru toate statele membre. Ne plasăm, astfel, pe locul patru în ce priveşte creşterea preţurilor, la distanţă mare de Lituania (3,8%),...
18 ianuarie, 2018
În condițiile în care discuțiile privind reforma Zonei Euro purtate de către guvernele Franței și Germaniei par să nu ajungă la niciun rezultat, o posibilă soluție apare din mediul academic al celor două state: 14 prestigioși economiști francezi...
18 ianuarie, 2018
Legătura dintre Liviu Dragnea și eurodeputatul  Viorica Dăncilă pare chiar mai apropiată decât o lasă să se vadă apartenența la PSD și concetățenia:  Una dintre consilierele eurodeputatului propus marți premier de către PSD este dna Adriana Botorageanu, nimeni...
16 ianuarie, 2018
2017 a fost primul an când s-a depășit cota de muncitori străini (din state terțe) stabilită inițial – în loc de 3.000 de lucrători permanenți, la cât s-a estimat inițial cererea angajorilor, au fost angajate 3.211 persoane. Semn...
16 ianuarie, 2018
Cursul de schimb mediu euro/leu a înregistrat în 2017 cea mai mare creştere din ultimii cinci ani, iar cursul la final de an cel mai consistent avans din ultimii opt ani, potrivit datelor oficiale. Totuşi, valorile de 1,72%...
10 ianuarie, 2018
Companiile românești au ratat fereastra de oportunitate din ultimii ani, de finanțare la dobânzi mici. Au luat în considerare oportunitatea abia în a doua jumătate a anului 2016, adică atunci când aceasta a început să se epuizeze. Revirimentul...
8 ianuarie, 2018
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) are o viziune optimistă privind indicatorii economici în 2018, în vreme ce marii jucători bancari sunt mult mai prudenţi şi au, uneori, perspective mai severe, din cauza presiunii dobânzilor şi a deprecierii monedei...
3 ianuarie, 2018
România a întreprins în perioada 2006 – 2016 cea mai bizară politică a fondurilor publice dintre toate statele europene, potrivit unei analize date publicităţii de Eurostat. Pornită de pe ultimul loc în ceea ce priveşte ponderea veniturilor bugetare...
13 decembrie, 2017
În pofida nivelului record al exporturilor, care au însumat 5.761 milioane euro, deficitul comercial a avansat la impresionantă cifră de 1.318,4 miliarde euro, ca urmare a unei premiere istorice: importurile lunare au trecut pragul de 7 miliarde de...
12 decembrie, 2017
Consiliul fiscal a publicat miercuri o opinie preliminară asupra proiectului Bugetului de Stat 2018, afirmând că acest proiect se menține în deja tradiționala politică fiscală prociclică, determinând o adâncire a deviației față de obiectivul pe termen mediu, în...
6 decembrie, 2017
25 octombrie 2011. Invitat pentru prima dată după 1990 să vorbească în Parlamentul României, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Regele Mihai ține un discurs antologic. Un discurs de studiat la școală, dar ignorat de o largă...
5 decembrie, 2017
Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 12 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele membre UE. Astfel, din perspectiva echilibrelor din economie, ne plasăm în plutonul majoritar,...
3 decembrie, 2017
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) a dat publicității, vineri, o ”Scrisoare de poziție” cu privire la propunerile legislative de modificare a Codului Fiscal, implementarea mecanismului de plată defalcată a TVA, precum și consolidarea fiscală, mediul de afaceri transmițând,...
24 noiembrie, 2017
Comisia Europeană a început să analizeze cu atenție impactul pe care Brexit îl va avea asupra viitorului buget multianual al Uniunii și vrea să demonstreze statelor membre că trebuie să își mărească în viitorul apropiat contribuțiile pentru că...
23 noiembrie, 2017
Neimpozitarea profitului reinvestit este un stimulent insuficient de puternic pentru dezvoltarea economică, mai ales pentru numeroasele firme mici şi mijlocii, pentru că este marcat de restricţii neadaptate la caracteristicile economiei moderne. Marii contribuabili atrag peste 59% din scutirea pe...
21 noiembrie, 2017
Estimarea-semnal anunțată de Institutul Național de Statistică pentru trimestrul III 2016 arată un nivel record la creşterii economice, de 8,8% pe seria brută şi 8,6% pe seria ajustată sezonier. Astfel, rezultatul PIB pe 2017 înaintea ultimului sfert al...
15 noiembrie, 2017
cursdeguvernare.ro își asumă – nu fără tristețe și fără amară ironie – ilustrația de mai sus, ca esență a temei grave și mai mult decât serioase a conferinței organizate marți: imaginile obișnuite de la eveniment pot fi văzute...
14 noiembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: