Ponderea investiţiilor publice, la minime istorice

Potrivit datelor Eurostat, România se află la cel mai scăzut nivel al investiţiilor publice ca pondere în PIB din întreaga perioadă monitorizată, cu doar 3,6%.

Cifra e valabilă pentru anul 2016, însă nici în anul 2017 factorii de răspundere nu au rupt bugetul cu investiții.

Cifra reprezintă mult mai puţin faţă de anul precedent, când reuşise să revină deasupra pragului de cinci procente. Prag critic pe care l-a depăşit în întregul interval 2006 – 2011 (v. tabelul).

Se poate observa cum aderarea a adus iniţial un interes relativ ridicat pentru alocarea de fonduri publice pentru investiţii. În primii doi ani de apartenenţă la UE şi chiar şi în primul an criză economică (e adevărat că şi pe fondul unei scăderi pronunţate a PIB în 2009), sumele aferente au trecut de 6%.

Din păcate, în timp, guvernele au găsit de cuviinţă să reducă fondurile pentru investiţii, cu excepţia notabilă a anului 2015, singurul care s-a apropiat de bunele practici economice pentru stabilitatea financiară şi dezvoltarea durabilă a ţării.

Reamintim că atunci ne-am încadrat cu deficitul la doar -0,8% pe standard ESA şi am îndepinit celebrul MTO – întreacăt fie spus, e mai puţin important dacă premierul de atunci ştia la ce se referă acronimul în limba engleză pentru obiectiv pe termen mediu. Important este că am ajustat sănătos deficitul structural şi puteam fi premiantul clasei.

Însă, în loc să perseverăm în alocarea de fonduri publice pentru dezvoltarea ţării ( a se citi generic „autostrăzi, şcoli şi spitale” mai pe înţelesul tuturor), poate şi sub imperiul faptului că nu se mai pot deturna cu uşurinţă banii europeni puşi la dispoziţie doar pentru proiecte clare, am inversat trendul sănătos şi am început să chefuim cu banii din buget, reducând masiv investiţiile.

Cifrele oferite tot de Eurostat arată sintetic şi cât se poate de clar cea mai mare scădere a alocărilor pentru investiţii publice, survenită tot în 2016. Din păcate, practica a continuat în 2017 (inclusiv la revizuirile bugetare recente, pe fondul dificultăţilor de colectare a veniturilor sperate şi a angajamentelor de creşteri de salarii bugetare şi pensii asumate hazardat)

… Și 2017 … :

Datele din execuţia bugetară la zece luni din 2017 arată o creştere ( cam şapte miliarde de lei în plus faţă de prestaţia dezamăgitoare din 2016) într-un an al sumelor destinate proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi o reducere destul de importantă a cheltuielilor de capital (aproximativ două miliarde de lei sub aceeaşi perioadă din anul anterior), dar să aşteptăm rezultatul final, pe date europene oficiale.

… Și 2018 …

Pentru susținerea investițiilor publice, în proiectul de buget pentru anul 2018 cheltuielile destinate investițiilor însumează doar 38,5 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,2% în PIB. Adică, cel puțin declarativ și planificat mai mult decât contraperformanţa din 2016, dar tot cel mai mic procentaj din 2006 încoace, chiar în cazul că până la urmă se vor aloca acești bani..

În mod evident, insuficient în raport cu necesităţile acumulate în timp prin nerealizarea unor obiective majore precum autotrăzile care să traverseze Carpaţii sau spitalele regionale în care să nu se mai moară pe capete din cauza lipsei de aparatură şi a infecţiilor intraspitaliceşti.

Fără a face trimiteri la noianuri de cifre şi a dezvolta o dispută referitoare la includerea de fonduri europene pe post de investiţii publice pentru a da mai bine la procentajul din PIB, se pune o singură întrebare:

Cât alocăm NOI, contribuabilii, din banii NOȘTRI ( ca să-i putem accesa pe ai LOR) pentru investiţii publice ? Mai mult sau mai puţin de 5% din PIB (ca să avem un reper simplu, deja destul de evident în istoria ultimilor ani) ? Adică ne pasă de ţară, de societatea în care trăim şi în care poate că am vrea să trăiască şi copiii noştri, sau ne interesează doar să băgăm cât mai mulţi bani în consum de moment.