marți

23 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.249.283, în ianuarie 2021, iar peste 64% din aceste posturi erau în administraţia publică centrală. Din totalul celor 801.364 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.321...
28 martie, 2021
O nouă tranşă de 345.150 doze de vaccin Pfizer Biontech va ajunge luni în România, acestea urmând a fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor...
28 martie, 2021
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu (foto),  a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară şi a apreciat că, în acest moment, Legislativul „nu mai reprezintă voinţa poporului”. Pe de altă parte, PSD nu...
28 martie, 2021
Prim-ministrul Flori Cîțu cere luarea mai multor măsuri prin care să se recupereze daunele produse de ceea ce sindicaliștii de la Metrorex au numit o grevă spontană, care a paralizat transportul în comun din Capitală. „Nimeni nu este...
28 martie, 2021
Companiile farmaceutice care au dezvoltat vaccinuri anti-COVID-19 evaluează deja adaptarea acestora la noile tulpini şi,  dacă acestea vor deveni prea numeroase, ar putea fi necesară o a treia doză de vaccin, potrivit lui Valeriu Gheorghiţă (foto), preşedintele Comitetului...
28 martie, 2021
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București a decis noile restricții care vor fi impuse în Capitală, sâmbătă,  începând cu ora 00.00. Pentru următoarele 14 zile, regulile sunt următoarele: Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul...
28 martie, 2021
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată vineri seara, începând de la ora 22:00, după ce protestul spontan de la metrou a fost suspendat, a anunțat Metrorex. „Protestul spontan de la metrou a fost suspendat. Astfel, informăm publicul...
26 martie, 2021
Cele trei proiecte de modificare a Legilor Justiţiei au fost trimise Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare, a anunțat ministrul Justiției, Stelian Ion, vineri. „Am semnat astăzi (vineri – n.r.) proiectele celor trei Legi ale Justiţiei, rezultate în...
26 martie, 2021
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă le-a solicitat „autorităților responsabile cu ordinea publică”, adică ministrului de Interne, Lucian Bode, să-și facă datoria și să elibereze liniile de metrou, care au fost blocate de sindicaliști în noaptea de joi spre vineri....
26 martie, 2021
Asiguraţii vor putea ridica medicamentele prescrise de la orice farmacie din ţară, începând cu 1 aprilie 2021, indiferent dacă farmacia are sau nu contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care are şi medicul prescriptor, conform...
26 martie, 2021
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (foto), a depus vineri o plângere penală, la DNA, împotriva celor responsabili de blocarea metroului, pentru nu mai puțin de 7 infracțiuni – printre acuzațiile indicate de acesta numărându-se șantajul și infracțiuni contra siguranței...
26 martie, 2021
Adunarea Generală a Camerei de Comerț Americane în Romania (AmCham România) a ales cinci dintre cei 13 membri ai Consiliului director. AmCham reunește 450 de membri, companii americane, internaționale și românești, iar structura de conducere și reprezentare a...
26 martie, 2021
Noile restricții impuse pentru combaterea epidemiei de Covid-19 vor intra în vigoare începând de duminică, nu de vineri, cum era programat inițial, a anunțat premierul Florin Cîțu. „Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în...
26 martie, 2021
Guvernul a aprobat în ședința de joi cadrul de regementare a testării Covid-19 în farmacii, măsură ce face parte din setul conceput pentru creșterea capacității de identificarea a cazurilor de coronavirus prin introducerea testelor rapide în farmacii și...
26 martie, 2021
Operatorii economici care încalcă măsurile anti-Covid vor avea sediul principal sau secundar închis pentru 15 sau 30 de zile, a anunțat ministrul Lucian Bode joi seara, la finalul ședinței de Guvern. Măsura se va concretiza printr-0 lege al...
26 martie, 2021
La o incidență de peste 7,5 de cazuri Covid-19 la o mie de locuitori, rata cumulată pentru 14 zile, este restricționată deplasarea în afara locuinței după ora 20.00, tot timpul săptămânii, conform noilor măsuri de prevenire a pandemiei...
25 martie, 2021
Premierul Florin Cîțu și reprezentanții cultelor religioase din România au stabilit joi că oamenii vor putea participa la slujba de Înviere, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, anunță un comunicat al Patriarhiei Române. De cealaltă parte, Guvernul a...
25 martie, 2021
UPDATE: USLM a transmis un comunicat în care anunță că situația spațiilor comerciale de la metrou face obiectul unei acțiuni în instanță: Toate magazinele din metrou au fost construite conform legislaţiei în vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80%...
25 martie, 2021
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, joi, că au început urmărirea penală faţă de cele trei societăţi comerciale ce au demarat lucrări de construire fără autorizaţie în Parcul Herăstrău. Lucrările au fost suspendate,...
25 martie, 2021
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) reproșează variantei actualizate a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) faptul că nu include măsuri mai concrete privind reforma și digitalizarea Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), în ciuda eforturilor de a...
25 martie, 2021

AmCham și-a ales noul Consiliu director

Adunarea Generală a Camerei de Comerț Americane în Romania (AmCham România) a ales cinci dintre cei 13 membri ai Consiliului director. AmCham reunește 450 de

AmCham și-a ales noul Consiliu director

Adunarea Generală a Camerei de Comerț Americane în Romania (AmCham România) a ales cinci dintre cei 13 membri ai Consiliului director. AmCham reunește 450 de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: