26 martie, 2021

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă le-a solicitat „autorităților responsabile cu ordinea publică”, adică ministrului de Interne, Lucian Bode, să-și facă datoria și să elibereze liniile de metrou, care au fost blocate de sindicaliști în noaptea de joi spre vineri. „Autoritățile trebuie să-și facă datoria, numai ele pot elibera șinele ocupate de ilegaliști”, a spus ministrul vineri, într-o declarație de presă.

Pagubele produse de greva ilegală de la metrou sunt de câteva milioane de lei, iar Metrorex se va îndrepta împotriva celor responsabili de această acțiune penrtu a recupera pierderile, a mai declarat Cătălin Drulă.

Acesta a lansat și un mesaj liderului Sindicatului Liber de la Metrou, Ion Rădoi, fost parlamentar PSD: „Nu vom face nici un pas înapoi. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează, ci doar banii firmei pe care o controlează. Spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!”


Un grup de aproximativ 200 de persoane, sindicaliști de la metrou și comercianți care dețin spații comerciale la metru au blocat liniile și circulația trenurilor din subteran, în noaptea de joi spre vineri. Protestului li s-au alăturat și alți angajați ai metroului, numărul protestatarilor urcând vineri la prânz la aproximativ 600 de persoane.

USLM, sindicatul condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi, a anunțat că este un protest spontan al angajaților. Greva nu a fost însă notificată și nu au fost parcurse etapele procedurale în cazul unui conflict de muncă legal, și nici nu a fost păstrată funcționarea unei treimi din capacitate, așa cum impune legea referitor la companiile de importanță națională.

(Citiți și: “UPDATE / Circulația metroului, blocată de sindicaliștii mobilizați de Ion Rădoi – la o zi de la suspendarea afacerilor cu magazine ale Sindicatului”)

Principalele declarații făcute de ministrul Drulă în declarația de presă de vineri:

  • Le cer scuze bucureștenilor pentru că au fost obligați să treacă prin acest eveniment. Le cer scuze după ce câteva zeci de miniștri ai Transporturilor au lăsat să se formeze un buboi.
  • Nu vom face nici un pas înapoi. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis că bucureștenii nu contează, ci doar banii firmei pe care o controlează. Spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat! Ce ai făcut zeci de ani nu mai merge!
  • Pagubele sunt evaluate la milioane de lei, Metrorex se va îndrepta împotriva celor responsabili.
  • Autoritățile trebuie să-și facă datoria, numai ele pot elibera șinele ocupate de ilegaliști.
  • Le cer celor implicați, poate unii manipulați, să nu mai persiste în acțiune. Nu are rost să te duci la pușcărie pentru Rădoi, a mai spus ministrul, adresându-se protestatarilor, după care a enumerat câteva dintre minciunile de care-l acuză pe Ion Rădoi: că s-au făcut concedieri și s-au redus salarii.
  • Sunt 5.500 de angajați la metrou, numai câteva sute au fost implicați în această acțiune.
  • Altele sunt mizele acum: cartelul, controlul oneros asupra proprietății statului. Ieri s-a trimis o somație de eliberare a spațiilor comerciale ocupate fără drept de firma sindicatului.
  • Vom restabili legalitatea în spațiile de metrou, e domeniul public. E normal să nu fie administrat ca o proprietate privată. Firma sindicatului continuă să încaseze banii de la metrou, deși contractul e expirat din 2018(…) Pe acest subiect nu avem ce dialoga. Pe subiecte de interese legitim pentru angajați da, vom dialoga, după ce repornește metroul.
  • Metroul nu circulă acum din cauza unei situații de ordine publică. Autoritățile de ordine publică trebuie să rezolve problema.
  • Metroul e o infrastructură critică a statului român, statul român nu va da nici un pas în spate în fața mafiei.
  • Cer autorităților responsabile cu ordinea publică să restabilească circulația la metroul bucureștean.

 


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: