vineri

19 aprilie, 2024

25 martie, 2021

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au anunţat, joi, că au început urmărirea penală faţă de cele trei societăţi comerciale ce au demarat lucrări de construire fără autorizaţie în Parcul Herăstrău.

Lucrările au fost suspendate, iar societățile au fost acuzate de săvârşirea infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare de lucrări de construire, prevăzută de articolul 24 lit. a) din Legea50/1991.


Conform anchetatorilor, în perioada martie 2020 – prezent, ar fi fost executate lucrări de desfiinţare şi de construire fără autorizaţie la imobilul situat în Parcul Regele Mihai 1 Herăstrău din Bucureşti, şoseaua Nordului nr. 1, Sector 1, compus din teren în suprafaţă totală de 4.829 mp şi patru construcţii.

„Lucrările, care au constat în desfiinţarea unor corpuri de clădiri şi executarea unor alte construcţii, au fost efectuate de o societate comercială cu obiect principal de activitate executarea lucrărilor de construcţii, la instigarea unor alte două societăţi comerciale”, se precizează în comunicat.

„Terenul şi cele patru construcţii ar fi făcut obiectul unor contracte de închiriere şi de asociere în participaţiune încheiate între Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi cele două societăţi comerciale anterior menţionate, în scopul desfăşurării de activităţi de alimentaţie publică şi se află într-o zonă protejată construită cu grad de protecţie maxim, în care se protejează valorile arhitectural-urbanistice, istorice şi de mediu natural,” explică procurorii.

Trei percheziţii au fost efectuate joi la sediile celor trei societăţi comerciale, de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, iar prin ordonanţa procurorului s-a dispus oprirea temporară a lucrărilor.


Poliția Capitalei și Parchetul Sectorului 1 au făcut miercuri patru percheziții domiciliare în București și Ilfov, în același dosar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: