marți

23 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

PIB-ul ar putea înregistra un avans de 4,3% în acest an, iar deficitul bugetar ar urma să se ridice la 7,2% din PIB, estimează analiștii CFA România, avertizând că impactul economic al pandemiei de COVID-19 se va resimți...
22 aprilie, 2021
România nu va beneficia de fonduri europene prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii, a declarat, miercuri seară, vicepremierul Dan Barna, potrivit Agerpres. Acesta a precizat la TVR 1 că ministrul Investiţiilor şi...
22 aprilie, 2021
Academia de Studii Economice din Bucureşti este prezentă, pentru al treilea an consecutiv, în clasamentul Times Higher Education University Impact Rankings, care reflectă impactul universităţii în societate conform obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, transmite instituția. ASE se...
22 aprilie, 2021
Comisia Europeană a adoptat miercuri un pachet de măsuri menite să contribuie la îmbunătățirea fluxului de investiții către activități durabile în întreaga Uniune Europeană. Întrucât vor permite investitorilor să își reorienteze investițiile către tehnologii și întreprinderi mai durabile,...
21 aprilie, 2021
Romanian Business Leaders (RBL) își manifestă speranța, prin intermediul unui comunicat de presă,  că ”odată cu încheierea crizei politice și desemnarea unui nou Ministru al Sănătății, Guvernul se va concentra pe nevoile populației și pe cele de redresare...
21 aprilie, 2021
Comisia a propus miercuri noi norme și măsuri privind folosirea inteligenței artificiale (IA), propunerile vizând interzicerea sistemele sau aplicațiile de IA care manipulează comportamentul uman pentru a împiedica utilizatorii să își exercite liberul arbitru, precum și sistemele care...
21 aprilie, 2021
Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM) din România se află la coada clasamentului în Uniunea Europeană (UE) în privinţa digitalizării, însă, per total, sunt mai prudente şi mai doritoare să facă acest pas decât cele din state cu o...
21 aprilie, 2021
Vaccinul anti-Covid produs de Johnson & Johnson va ajunge în centrele de vaccinare săptămâna viitoare, a anunțat miercuri Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare. „Foarte probabil vor fi folosite în centre drive, centre mobile și pot să...
21 aprilie, 2021
România ocupă locul 48 din 180, la fel ca și anul trecut, în Indexul libertății presei ediția 2021, realizat de organizația Reporteri fără Frontiere. La nivel mondial, libertatea presei a fost afectată ușor anul trecut, când scorul global...
21 aprilie, 2021
Veniturile colectate de ANAF la buget au înregistrat un avans de 14% în primul trimetru din 2021 față de aceeași perioadă din 2019, a anunțat miercuri Mirela Călugăreanu, președintele instituției, în cadrul unui eveniment organizat de PwC România....
21 aprilie, 2021
Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a primit aviz pozitiv pentru eliberare din partea Comisiei Penitenciarului Rahova. Instanța, însă, este cea care va lua o decizie finală cu privire la eliberarea lui Liviu Dragnea, pe data de 27 aprilie....
21 aprilie, 2021
Ioana Mihăilă (foto, 41 de ani)), medic endocrinolog și fost preşedinte PLUS Bihor, acum secretar de stat în Ministerul Sănătății, este propunerea pentru înlocuirea lui Vlad Voiculescu. Ea ar fi al 4-lea ministru al Sănătății din ultimul an,...
21 aprilie, 2021
Primele 20 de centre mobile de vaccinare vor pleca miercuri spre localități izolate sau greu accesibile din șate județe, pentru a imuniza anti-Covid populația din aceste zone, transmite un comunicat al Ministerului Apărării. Acțiunea demarează a doua zi...
21 aprilie, 2021
Florian Bodog a rămas joi fără imunitate, după ce 98 de senatori au votat pentru acceptarea cererii DNA, iar 24 s-au opus. Fostul ministru al Sănătății va putea fi urmărit penal în dosarul în care DNA îl acuză...
21 aprilie, 2021
Un container încărcat cu deşeuri din cauciuc, sosit din Marea Britanie şi destinat unei firme din Vâlcea, a fost descoperit în Portul Constanţa și va fi trimis înapoi companiei care l-a expediat, anunță un comunicat al Gărzii de...
21 aprilie, 2021
Programul Rabla începe pe 26 aprilie, a anunțat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna. Bugetul Administraţiei Fondului de Mediu va fi prezentat în şedinţa de Guvern de miercuri. „În şedinţa de Guvern de astăzi vom prezenta bugetul Administraţiei...
21 aprilie, 2021
Derek Chauvin, fostul poliţist din Minneapolis acuzat că l-a ucis anul trecut pe George Floyd, a fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare. Cei 12 juraţi l-au găsit vinovat de crimă de gradul doi, crimă de gradul...
21 aprilie, 2021
Comisiile reunite pentru Apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților și Senat au aprobat în unanimitate, marți, solicitarea Ministerului Apărării Naționale pentru a demara zece noi programe de înzestrare. Acestea sunt prevăzute a se derula în...
20 aprilie, 2021
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și Christian Kettel Thomsen, Vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții (BEI) au semnat în cadrul unei video-conferințe de marți Contractul de finanțare dintre România și Bancă, în valoare de 250 milioane euro, destinat susținerii...
20 aprilie, 2021
UPDATE. Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întrevedere cu Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, la Palatul Cotroceni. Cei doi președinți au discutat legat de pandemia de Covid-19 dar și de Parteneriatul Strategic bilateral și de relațiile privilegiate...
20 aprilie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: