vineri

29 martie, 2024

9 ianuarie, 2011

Prea mare vâlvă, prea multă ipocrizie în jurul alianţei PNL-PC. Prea multă mirare în ce priveşte exasperarea lui Victor Ponta că rămâne la marginea unei înţelegeri care ar fi putut articula o opoziţie care ştie pe ce lume trăieşte.

Să fim serioşi: de ce nu ne-am putea închipui un eşichier politic care, peste câţiva ani, să cuprindă doar trei partide ? PDL (înghiţind UNPR), PSD şi un PNL care să fi absorbit PC şi partea de UDMR care nu se simte populară ?

Ei bine : nu ne-am putea închipui aşa ceva pentru că problema actualei opoziţii este, de fapt, suma problemelor individuale ale fiecăruia dintre liderii acestor partide. Si PSD, şi PNL, şi PC au ratat momentul în care puteau deveni nu doar vizibili, ci şi utili. Utili nu pe scena unde nu cântă decât un singur om (Traian Băsescu), iar ceilalţi fac vocalize. Ci pentru propriul lor electorat. Din acest punct de vedere, toţi au ratat doi ani rarisimi. Anii în care incompetentul guvern Boc nu a avut alte soluţii de criză decât pe cele pe care FMI le-a impus cu metodele lui Traian Băsescu. Să-i luăm la rând, prin filtrul unor exemple mici, dar relevante – că în exemplele mari nu au, din pacate, nici o implicare.


Victor Ponta. În chiar ziua în care guvernul şi sindicatele anunţau că nu au căzut la înţelegere pe noul cod al muncii, aprigul lider al stângii româneşti făcea glumiţe pe blog despre Băsescu-Scaraoţchi şi drăcuşoara-Udrea, spre deliciul ziarelor de referinţă şi al televiziunilor din România.  Să mai spunem ce înseamnă Codul muncii pentru un partid de stânga ? Sigur că glumiţele fac audienţă. Lumea ascultă, se uită, se râde. Dar nu-l mai urmează pe Che Guevara atunci când acesta se pune în fruntea unei manifestaţii de bugetari aduşi la miting cu arcanul.

Ce nu poate înţelege un lider ca Victor Ponta este respiraţia pe termen lung a gesturilor politice fireşti, nespectaculoase, dar care adjudecă încrederea celor mereu ignoraţi dar care contează : alegătorii. N-am văzut o conferinţă de presă, în care liderul PSD, înconjurat de specialiştii partidului, să prezinte soluţiile stîngii pe acest cod, să dea sfoară în ţară la filiale să faca acelaşi lucru, şi să fie conducătorul dezbaterii – mai ales că, slavă Domnului, bunăvoinţa presei nu l-a ocolit nicio zi până acum. Dar o dezbatere concretă, pe puncte, la obiect (da, ştiu că e greu) – un semnal şi o soluţie,  nu una în care să auzim că Boc e un prost şi Băsescu e un dictator. De altfel, « poporul » va prefera mereu, din instinct, un prost şi un dictator care iau decizii, unor proşti care bat câmpii.

Ieşind din acest exemplu, mai trebuie observat că trucurile rudimentare pentru obţinerea puterii – în partid sau în Parlament – l-au ţinut pe Victor Ponta departe de un sistem de soluţii pentru guvernare, singurul mod de-a fi arătat ca poate fi un lider cu viziune şi că poate mărşălui la cursă lungă, în numele unor idei. Azi vedem că el a fost doar o soluţie de compromis până când taberele din PSD îşi trag sufletul şi că aşa va şi sfârşi. Va fi asasinat politic de către bodyguarzii săi politici.

Crin Antonescu. Exemplul său : stai la o bere cu cei pe care liderul PNL are impresia că-i reprezintă. Şi povestesc. Forfetarul de anul trecut, impozitul minim, creşterea TVA, debandada din codul fiscal, toate măsurile cu care Boc s-a năpustit asupra clasei de mijloc ca s-o buzunărească fără să-i pese că ieşirea din criză trebuie se bizuie tocmai pe ea. În două ore de discuţii sunt periate probleme concrete, sunt cântărite şi evaluate soluţii punctuale cât nu întâlneşti într-un program de guvernare. Iar Crin Antonescu – o umbră a celui care l-a pus în dificultate pe Băsescu în campania din 2009, la Cluj – zice că el e « dreapta » şi face glumiţe la televizor.


Nu l-am văzut, în doi ani de criză, amintind măcar de clasa de mijloc şi încercând, măcar la nivelul de discuţie şi concreteţe al alegătorilor săi, să formuleze, cu o armată de specialişti ai partidului în spate, o alternativă credibilă şi evaluabilă la măsurile guvernului Boc.  Pentru că electoratul PNL are nevoie să audă, de la liderul său, ceva mai mult decât că Boc e un bou sau că Băsescu e un dictator. Pentru Crin Antonescu să nu vină vremea în care oameni mai pricepuţi decât el îi vor face socoteala pe ce a câştigat şi pe câţi a pierdut prin această mişcare.

Si Crin Antonescu, ca şi Victor Ponta, se bizuie pe trucurile de imagine şi pe jocul primitiv al cifrelor şoptite pe holurile Casei Poporului : părăsirea şedinţelor pentru a le lăsa fără cvorum, puzderia de moţiuni de cenzură care pică înainte de-a fi depuse, sesizări fără viitor la CC, şi tot aşa. Cum să nu conducă Boc, nestingherit, ţara prin ordonanţe şi asumări de  răspundere ?

PNL face alianţă cu PC, iar Victor Ponta vrea şi el o colaborare pe termen lung. Ceea ce nu înţelege, însă, niciunul din liderii acestor partide este că, atâta vreme cât nu reuşesc să articuleze viziuni şi soluţii concrete la problemele guvernării, alianţa lor va rămâne o simplă coterie.

Şi un alt lucru pe care şefii opoziţiei îl ignoră : s-ar putea să vină ceasul în care nu vor mai putea miza pe votul negativ, pe uzura PDL şi a premierului.

Emil Boc nu mai există din punct de vedere politic – din el a rămas doar personificarea (nume, CNP, ADN, adresă, tot tacâmul) a nevoii PDL de-a rămâne la putere în anii de criză. Dar odată cu ieşirea din recesiune, s-ar putea ca Băsescu să scoată din joben un alt personaj. Dacă s-ar trezi, de pildă, peste noapte, cu Albă ca Zăpada, de exemplu, de care tot vorbeşte domnul Lăzăroiu – pe ce vot negative vor mai putea conta Ponta şi Antonescu? Cât de convingători vor mai putea fi pe ultima sută de metri a unei legislaturi în care au avut de partea lor şi criza şi media, dar n-au ştiut să le folosească pentru că au contat pe psihopolitica lor şi pe votul negativ al alegătorilor ?

Asta în eventualitatea că Albă ca Zăpada chiar există şi că n-o să păţim cu ea ca şi cu Moş Crăciun. Dar chiar şi asa : eu nu am avut impresia că, în ciuda majorităţii fragile şi volatile din Parlament, guvernul lui Boc s-a aflat vreo clipă în dificultate. Or tocmai asta e problema pe care nu o văd Antonescu şi Ponta.

Am lăsat la urmă un personaj de bază al acestor zile, tocmai pentru că în ceea ce-l priveşte, lucrurile stau puţin diferit. Dan Voiculescu. Dacă ne-am strădui să explicăm ce înseamnă cuvântul « politică » în accepţiunea PC, ne-am pierde în filosofie. Aşa că spunem doar atât : Dan Voiculescu este singurul lider din opoziţie care a ştiut mereu ce vrea. Iar la nivelul ăsta de-a face politică, de aia îi şi iese mereu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

6 răspunsuri

  1. Salut Cristian 🙂

    O analiza foarte buna situatiunii politice, care merita citita si aprofundata de oricine doreste sa stie ce inseamna politica pe malurile Dambovitei. Problema mea este concluzia referitoare la potentele dlui Voiculescu.

    Voiculescu poate stie ce vrea, el nu va putea niciodata sa devina „maestru de ceremonii” national. Pentru el cel mai bine ar fi fost sa ramana unde a fost pana acuma, pe „background” trecerea lui in „foreground” il va duce spre un conflict pe care el (acum) nu-l poate castiga.

  2. paradoxul este că PC, desi nu exista ca partid politic, in sensul clasic al cuvantului, nu poate fi ignorat ca entitate politica: vrem, nu vrem, el contează, fie şi prin numărul de voturi pe care Voiculescu le controleaza intr-un Parlament cu o majoritate volatila. „solutia imorala” face, de data asta, la dreapta, si ramâne de văzut dacă PNL va reusi să o digere sau va păţi ca PSD.

    cât despre concluzia mea în ce priveşte PC/Dan Voiculescu: ea nu este „luminoasă” – nici nu are cum să fie – nu despre lumină vorbesc eu mai la deal.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

6 răspunsuri

  1. Salut Cristian 🙂

    O analiza foarte buna situatiunii politice, care merita citita si aprofundata de oricine doreste sa stie ce inseamna politica pe malurile Dambovitei. Problema mea este concluzia referitoare la potentele dlui Voiculescu.

    Voiculescu poate stie ce vrea, el nu va putea niciodata sa devina „maestru de ceremonii” national. Pentru el cel mai bine ar fi fost sa ramana unde a fost pana acuma, pe „background” trecerea lui in „foreground” il va duce spre un conflict pe care el (acum) nu-l poate castiga.

  2. paradoxul este că PC, desi nu exista ca partid politic, in sensul clasic al cuvantului, nu poate fi ignorat ca entitate politica: vrem, nu vrem, el contează, fie şi prin numărul de voturi pe care Voiculescu le controleaza intr-un Parlament cu o majoritate volatila. „solutia imorala” face, de data asta, la dreapta, si ramâne de văzut dacă PNL va reusi să o digere sau va păţi ca PSD.

    cât despre concluzia mea în ce priveşte PC/Dan Voiculescu: ea nu este „luminoasă” – nici nu are cum să fie – nu despre lumină vorbesc eu mai la deal.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: